Ungaria se conectează la gazele rusești

Consiliul de supervizare al companiei FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, a aprobat vineri un plan de investiţii privind construcţia unui gazoduct până în Serbia cu o capacitate de şase miliarde metri cubi pe an, informează Itar Tass.
Potrivit documentelor adoptate de FGSZ, capacitatea planificată a viitoarei conducte trebuie atinsă la graniţa cu Serbia până în luna octombrie 2021.
Grupul energetic ungar MOL, care controlează FGSZ, a anunţat şi el sâmbătă că a decis să se va alăture proiectului gazoductului TurkStream, care face legătura între Rusia şi Turcia via Marea Neagră. MOL a precizat că Autoritatea de reglementare din Ungaria a aprobat un plan de dezvoltare pe zece ani care include construcţia unui nou interconector de gaze la graniţa cu Serbia, cu o capacitate de 6 miliarde de metri cubi anual.
Anterior, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a declarat că Ungaria a semnat un acord comercial cu privire la achiziţionarea unei cantităţi de 4,2 miliarde metri cubi de gaze naturale de la grupul rus Gazprom în perioada octombrie 2020-octombrie 2021. Szijjarto a mai spus că Budapesta este interesată “în oportunitatea de a cumpăra gaze naturale ruseşti via TurkStream şi Bulgaria, începând de la finele anului următor”.
Decizia Ungariei vine după ce și Bulgaria intenționează să termine gazoductul Balkan Stream, o prelungire pe teritoriul acestei țări a conductei rusești TurkStream.
În paralel, România a anunțat că anul acesta va finaliza tronsonul de pe teritoriul țării al proiectului BRUA, gazoductul care va lega Bulgaria, România, Ungaria și Austria și gândit ca un coridor energetic pentru diversificarea rutelor de transport gaze naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse pe piaţa românească şi europeană şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria.
Cu o lungime de peste 930 km, prima linie a gazoductului TurkStream, prevăzută să traverseze Marea Neagră și să lege Rusia de Turcia pornind de la compresorul Russkaya din Anapa, urmând să ajunge în satul Kıyıköy, într-un district din nord-vestul Turciei, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii.
Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia.
Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- SURSE: Liberalii fac presiuni pentru retragerea lui Cătălin Drulă. PSD a pregătit moțiunea de cenzură
Bătălia pentru Primăria Capitalei a intrat pe ultima sută de metri, iar situația este una extrem de complicată. Liberalii au înțeles faptul că nu-l pot duce pe Ciprian Ciucu către fotoliul de primar general, iar acum se încearcă o tactică de tip all-in. Conform surselor noastre, liberalii îi vor solicita din nou lui Cătălin Drulă … - Bulgaria: Președintele cere demisia premierului. Proteste violente la Sofia
Proteste de amploare au avut loc luni noaptea în Bulgaria. Zeci de mii de studenți au protestat atât în Sofia, cât și în alte 13 orașe din țară. Bulgarii au scandat „Hoții!”, „Mafia!” și „Demisia!”, cerând judecarea politicianului oligarh, Delian Peevski, și a fostului premier, Boyko Borrisov. De asemenea, președintele bulgar Rumen Radev a reacționat, cerând demisia … - Marius Lulea, președintele fondator al AUR: „Românii au nevoie de iubire, nu de dispreț din partea clasei politice. Furia socială crește din cauza minciunilor și favoritismelor politicienilor”
Marius Lulea, președintele fondator al AUR, a declarat că românii au nevoie de iubire din partea clasei politice, nu de dispreț. Potrivit lui, poporul român caută respect, ocrotire, ascultare și o politică bazată pe dragoste față de oameni, însă în schimb găsește aroganță, favoritisme, minciuni și viclenie. El a subliniat că starea de furie din … - Ungaria va dubla amenzile rutiere pentru TIR-uri
Ungaria introduce amenzi rutiere majorate pentru camioane din ianuarie 2026. Prim-ministrul Viktor Orbán a semnat decretul guvernamental. Măsura vizează protejarea drumurilor secundare din Ungaria. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial, potrivit Világgazdaság. Amenzile pentru utilizarea neautorizată a drumurilor cresc cu aproximativ 30%. Prima abatere va costa între 48.000 și 91.000 de forinți (între circa … - Românii s-au săturat de hoții de la PNL. Bolojan și Ciucu, exponenții noii corupții de stat. Huiduieli la Alba Iulia, scandaluri la București
Nemulțumirea publică față de PNL atinge un punct critic. La Alba Iulia, Ilie Bolojan, considerat ani la rând „emblema reformei liberale”, a fost primit cu huiduieli și chemări la demisie. Dar episodul nu surprinde pe nimeni: românii s-au săturat de ipocrizia și aroganța celor care predică „performanța” în timp ce întrețin rețele de interese. Iar …