Politică

„Sunt suficienți proști în România”. Crin Antonescu îl atacă dur pe Bolojan

Fostul lider PNL a ironizat inaugurarea celei de-a 100-a creșe finanțate prin PNRR și intervențiile de pe Dunăre pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 de la Cernavodă.

Crin Antonescu a criticat modul în care Ilie Bolojan și Radu Miruță își promovează acțiunile publice.

Fostul lider PNL l-a ironizat pe Bolojan pentru inaugurarea celei de-a 100-a creșe finanțate prin PNRR.

„Domnul Bolojan, mai dibaci, a inaugurat creșe, în vreme ce domnul Miruță s-a lăcomit să pozeze vitejește și să-și asume victoria în lupta cu stânca. Ce poți să spui la așa ceva? Întâmplător, Bolojan este ministrul Energiei. Din cauză că există suficienți proști în România care să creadă acest tip de propagandă. Proști din punct de vedere politic, așa cum și eu am fost de multe ori. Deci nu este o insultă, este o constatare politică. Acești oameni ne pot spune în continuare tot felul de lucruri, pot număra creșele, cum numără alții zilele de când Guvernul a fost demis… Că tot se fac mâine 100 de zile. Ziua și creșa…

Dacă ajungem să oprim reactorul sau să avem mari probleme, de vină este, cred, că știu… PSD-ul. Și că, oricum, jumătate de țară este extremistă, pentru că are o opțiune cam ciudată. Foarte bine, de-aia Bolojan merge înainte, de-aia Miruță se uită cu binoclul la stâncă sau la dâmb și de aceea și susținătorii și propagandiștii îi dau înainte”, a relatat Crin Antonescu, fostul președinte al PNL.

Antonescu i-a catalogat drept „proști din punct de vedere politic” pe cei care cred acest tip de propagandă.

În același timp, el a avertizat că România riscă să repete scenariul politic din 2024.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button