Rusia expulzează un diplomat austriac, ca răspuns la o măsură similară a Vienei

Rusia a anunţat luni că expulzează un diplomat austriac, ca răspuns la expulzarea unui diplomat rus de către Viena în urma unor informaţii apărute în presa austriacă ce evocă implicarea acestuia într-o afacere de spionaj industrial, informează AFP.
„Plecând de la principiul reciprocităţii, un diplomat al ambasadei austriece în Rusia a fost declarat persona non grata”, în calitate de măsură de răspuns la decizia Vienei, a anunţat într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe rus.
Această decizie a Rusiei a fost adusă la cunoştinţa ambasadorului austriac, convocat luni la minister şi în faţa căruia Moscova a „protestat ferm” împotriva expulzării „nefondate” a diplomatului rus.
Austria a refuzat să precizeze motivele expulzării diplomatului rus, anunţând pur şi simplu că acesta „a încălcat prin comportamentul său Convenţia de la Viena asupra relaţiilor diplomatice”.
Luni, tabloidul austriac Kronen Zeitung a scris că un rus aflat la post la Viena ca diplomat trebuie să părăsească ţara până la 1 septembrie, pentru că „a făcut spionaj economic vreme de ani de zile, cu ajutorul unui cetăţean austriac, într-o companie de înalte tehnologii”.
Potrivit publicaţiei, „este pentru prima dată când un diplomat rus este declarat persona non grata” în Austria.
Ambasada rusă la Viena s-a declarat „scandalizată” de această decizie „dăunătoare” pentru relaţiile dintre cele două ţări.
În iunie, un colonel în retragere al armatei austriece a fost declarat vinovat de spionaj şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare. El era în contact cu un ofiţer de legătură rus, a precizat la acea dată justiţia austriacă. Potrivit actului de acuzare, el a transmis timp de un sfert de secol către Moscova informaţii cu privire la sistemul de armament austriac, precum şi cu privire la organigrama forţelor armate.
Austria este o ţară neutră ce cultivă bune relaţii cu Rusia. Ea refuzase să expulzeze diplomaţi ruşi ca alte ţări europene în 2018, ca represalii pentru otrăvirea unui fost agent rus în Regatul Unit.
Sursa: www.agerpres.ro
- Încă un sfert de miliard datorie în Sectorul 4. Matei Ștefănescu s-a opus în ședința Consiliului LocalNoi împrumuturi de 250 de milioane RON, propuse de Primarul Băluță, votate în Consiliul Local al Sectorului 4. Consilierul local AUR Matei Ștefănescu susține că există un risc semnificativ ca datoria publică a Sectorului 4 să devină nesustenabilă, pe modelul deficitelor uriașe ale bugetului de stat din ultimii ani. În ședința din 01.10.2025 de la …
- Noul șef al Autorității Vamale Române are dosar penal clasat după 9 ani. Directoarea de cabinet, scăpată prin prescripțieBogdan Alexandru Bălan, numit în septembrie 2025 la conducerea Autorității Vamale Române, a scăpat de dosarul Romprest după aproape un deceniu de anchetă. DNA a dispus clasarea dosarului în mai 2025, exact înainte ca premierul Ilie Bolojan să îl instaleze în funcție. În echipa sa de conducere se află și Irina Tănase, inculpată într-un dosar …
- Judecătorii CCR decid pensiile speciale din fotolii de lux: salarii uriașe și pensii de zeci de mii de euroCei care urmează să hotărască dacă pensiile speciale vor fi reformate în România trăiesc ei înșiși din privilegii inimaginabile pentru oamenii de rând. Salarii de peste 40.000 de lei brut, sporuri pentru „stres” și „confidențialitate” și pensii de până la 60.000 de lei pe lună, toate plătite din bani publici. În timp ce milioane de …
- Ilie Bolojan lovește educația pentru a alimenta partidele. Rectificare bugetară pe placul clasei politice, în timp ce românii sunt obligați să strângă cureauaIlie Bolojan lovește educația și categoriile vulnerabile, dar protejează fondurile partidelor politice. Rectificarea bugetară a fost adoptată fără nicio reducere a subvențiilor pentru formațiunile politice, deși premierul promisese altceva. Mai mult, Guvernul a alocat bani suplimentari Autorității Electorale Permanente pentru decontările campaniei trecute. În timp ce românii strâng cureaua, clasa politică primește încă un cadou …
- Pericole pe tronsonul Buzău–Focșani al A7: autostradă inaugurată, dar deja plină de problemeAutostrada A7, tronsonul Buzău–Focșani, inaugurată în urmă cu mai puțin de un an, s-a transformat într-un pericol pentru șoferi. Podurile au devenit adevărate „trambuline”, pe carosabil apar frecvent resturi de cauciuc, iar câinii rătăciți pun vieți în pericol. Probleme similare au apărut și pe alte tronsoane noi, ceea ce ridică mari semne de întrebare privind …