Platformă de recrutare online: Creştere cu peste 20% a căutărilor de joburi în iulie. IT-iştii au fost printre cei mai activi

Luna iulie a adus o creştere a numărului de aplicări la joburi cu peste 20% faţă de iunie şi cu 38% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cei mai activi în căutarea unui nou loc de muncă fiind angajaţii din domeniul IT, contabilii şi inginerii, arată o analiză efectuată de o platformă de recrutare online.
„Schimbările ultimelor luni au pus o amprentă puternică pe piaţa muncii, interesul angajaţilor în ceea ce priveşte căutarea unui loc de muncă a crescut de la o lună la alta, inclusiv în rândul specialiştilor care au fost până acum mai puţin activi în căutarea unui nou loc de muncă. Astfel, în luna iulie, angajaţii din domeniul IT au fost printre cei mai activi în căutarea unui nou job, cu un volum de peste 20.000 de căutări, dublu faţă de media lunilor anterioare. Contabilii şi inginerii au fost şi ei foarte activi în căutarea unui loc de muncă în luna iulie, cu un volum total de peste 50.000 de căutări”, precizează platforma BestJobs.
Potrivit analizei, ofertele pentru joburi la distanţă au continuat să fie la mare căutare şi după ieşirea din starea de urgenţă, pe fondul interesului mare al angajaţilor de a lucra în continuare de acasă. Astfel, pe parcursul ultimelor trei luni au fost înregistrate, în medie, lunar, peste 20.000 de căutări pentru astfel de joburi, în timp ce domeniul poate cel mai solicitant în contextul actualei crize (medical & pharma) a înregistrat o scădere de până la 25% a interesului candidaţilor pentru joburile din acest domeniu în luna iulie, comparativ cu luna anterioară.
Retailul atrage cei mai mulţi candidaţi în luna iulie. Takko Fashion, Enel, Adidas România şi H&M au atras cei mai mulţi candidaţi, cu peste 12.000 de aplicanţi
Printre companiile care au atras cei mai mulţi candidaţi luna trecută se numără: Takko Fashion (3.576 candidaţi), Enel (3.335 candidaţi), Adidas Romania (3.315 candidaţi), H&M (2.634 candidaţi), Deichmann (2.611 candidaţi), First Bank (2.243 candidaţi), Elefant.ro (2.055 candidaţi), Regina Maria (1.976 candidaţi), Vodafone (1.942 candidaţi) şi BSB Fashion (1.906 candidaţi).
Sursa: www.g4media.ro
- Reziștii nu mai spală rufele. Mîndruță face economie…
Lucian Mîndruță spusese, în martie anul acesta, că a făcut servicii de training pentru ministra mediului, Diana Buzoianu. În acest context, Mîndruță a revenit după postarea în care îndemnase la „minimă solidaritate” pentru economie de energie și a precizat că nimeni nu l-a rugat să o facă, ci a fost inițiativa lui. Pe 31 iulie, … - O stâncă, aruncată în aer ca să fie deviată Dunărea. Măsurile luate acum în criza energetică, intervin militarii
Armata intervine duminică pe Dunăre și se pregătește să detoneze controlat o stâncă, astfel încât să fie deviat cursul apei spre Centrala Nucleară Cernavodă. Imagini difuzate de televiziunile de știri arată că se lucrează în zonă. A avut loc, în urmă cu scurt timp, o detonare de mici dimensiuni, prima intervenție pentru a devia Dunărea. … - Interlopul Bănică încearcă să scape de ordinul de protecție, după ce l-a fugărit prin centrul Craiovei pe vicepreședintele PSD Dolj. Mafia locală face presiuni mari asupra judecătorilor de la Tribunalul Dolj
Stat în stat la Craiova: Interlopul Bănică dictează legea pumnului, protejat de o caracatiță din justiție și administrație Craiova a devenit un teritoriu acaparat, în care statul de drept este înlocuit brutal de „legea pumnului și a banilor”. O rețea complexă de interese obscure leagă crima organizată de vârful administrației locale, poliție, servicii de informații … - Ministrul PSD Florin Barbu asmute instituțiile statului asupra jurnaliștilor pentru a-și ascunde legăturile cu „regina achizițiilor publice” Mihaela Neagu
Ex-ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a lansat un atac fără precedent la adresa presei și a vocilor critice din spațiul public. În loc să ofere clarificări transparente și asumate privind presupusa sa relație cu Mihaela Neagu, un personaj extrem de controversat supranumit „regina achizițiilor publice”, demnitarul PSD alege calea intimidării brutale, specifică regimurilor autoritare. Refuzând cu … - Dunărea secată, în publicația britanică The Guardian: ”Putem merge pe jos până în România”
Canicula din ultimele săptămâni din Europa Centrală și de Est au dus nivelul Dunării și Rinului la minime istorice în unele regiuni. Un articol amplu publicat în The Guardian, citat de Mediafax, prezintă măsurile pe care autoritățile din Ungaria și România au fost nevoite să le adopte. Temperaturile foarte ridicate din ultimele săptămâni, care au dus la …




