De-a râsu’-plânsu’. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

Situaţie comico-tragică pentru pasagerii unei curse aeriene. 12 dintre cei 91 pasageri ai unui avion ai liniei aeriene Qatar care zbura la Atena au fost testaţi negativ cu noul coronavirus. La aterizare însă, au fost testaţi iarăşi, rezultatul fiind unul pozitiv, informează mirror.co.uk.
Drept urmare, Grecia a suspendat toate zborurile dinspre şi către Qatar după ce o parte dintre pasagerii unei curse de la Doha la Atena au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19. Autorităţile elene spun că 12 dintre pasageri au contractat virusul, restul fiind sănătoşi. „Din această cauză, zborurile dinspre şi spre Qatar sunt suspendate până pe 15 iunie”, au precizat acestea.
Compania aeriană susţine însă că toţi pasagerii cursei erau sănătoşi înainte de îmbarcare, în Doha.
Sursa: www.mediafax.ro
- Adrian Veștea susține că are peste 240 de voturi pentru Guvern
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat, duminică seara, la Euronews, că nu se consideră „trădător” după ce a acceptat propunerea președintelui Nicușor Dan de a forma noul Guvern și a susținut că are asigurări pentru peste 240 de voturi în Parlament. Declarațiile vin în plină criză internă în PNL, după ce Ilie Bolojan a acuzat că desemnarea … - Adrian Veștea, desemnat oficial premier: Nicușor Dan renunță la varianta Tomac și merge pe un guvern politic
Nicușor Dan l-a desemnat duminică dimineață pe Adrian Veșteea, președintele CJ Brașov din partea PNL, să formeze Guvernul, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Nicușor Dan a afirmat că Adrian Veştea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, un preşedinte de consiliu judeţean de succes și ministru de succes. Preșeidntle … - Sacrificiu pe piața construcțiilor: Holcim este obligată de UE să vândă fabrica de BCA de la Adjud pentru a putea prelua Xella!
Comisia Europeană a aprobat achiziția producătorului de materiale de construcții Xella International de către grupul elvețian Holcim, însă tranzacția vine cu o condiție importantă pentru piața din România: cedarea fabricii de BCA pe care Holcim o deține la Adjud. Decizia anunțată vineri de Executivul comunitar pune capăt unei perioade de analiză în care autoritățile europene … - Adrian Veștea dă primul mesaj după ce Ilie Bolojan s-a enervat pe nominalizarea sa: PNL să se așeze la masa discuțiilor
Adrian Veștea vine cu primul mesaj după ce a fost nominalizat ca premier de Nicușor Dan. Veștea spune că PNL trebuie să se așeze la masa negocierilor. Am acceptat astăzi nominalizarea pentru funcția de prim-ministru al României „Îi mulțumesc domnului președinte Nicușor Dan pentru încrederea acordată. Înțeleg foarte bine ce înseamnă acest moment: este o … - Ilie Bolojan, ascuns la Chișinău, pierde controlul partidului. PSD intră în joc și se dorește refacerea coaliției
Anunțul surpriză din această dimineață al președintelui Nicușor Dan nu a fost chiar o surpriză decât pentru tabăra Bolojan din PNL, planul fiind bine pus la punct de membrii liberali care îl contestă pe liderul lor, alături de șeful statului, o parte din USR și social-democrați. Din cei 71 de parlamentari PNL, disidenții liberali spun …




