Putin susține că Rusia a creat primul vaccin contra COVID-19. Una dintre fiicele sale l-a făcut deja

Președintele Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia a realizat primul vaccin împotriva Sars-CoV-2, iar una dintre fiicele sale s-a vaccinat.
„Din câte știu, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat în această dimineață, pentru prima dată în lume”, a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni cu membri ai Guvernului rus, relatează RIA Novosti, preluată de CNBC.
Președintele rus a mai spus că vaccinul Institutului Gamaleia din Moscova este „destul de eficient” și creează o „imunitate stabilă”. Studiile clinice au început în Rusia în urmă cu mai puțin de două luni. Vaccinul a fost deja înregistrat, deși faza a treia a studiilor, cu un număr mai mare de voluntari, urmează să înceapă abia luna aceasta.
Putin a mai precizat și că una dintre fiicele sale s-a vaccinat.
Potrivit Reuters, vaccinul va fi livrat pe piețele străine sub denumirea de Sputnik V, nume preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului și care amintește de cursa către spațiul cosmic în care s-au angajat Rusia și SUA în perioada Războiului Rece.
Kirill Dimitriev, șeful fondului suveran de investiții RDIF, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de țări, pentru un miliard de doze de vaccin.
Președintele filipinez Rodrigo Duterte a precizat că e dispus să participe la testarea clinică a vaccinului.
Tarik Jasarevici, purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății, a precizat că omologarea unui vaccin presupune proceduri „riguroase”.
La sfârșitul lunii trecute, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că există 26 de vaccinuri în faza de evaluare, inclusiv unul produs de Institutul Gamaleia.
Consilierul Casei Albe privind pandemia de coronavirus, doctorul Anthony Fauci, și-a exprimat îndoiala în legătură cu testarea făcută în Rusia și China.
La începutul acestei luni, Anthony Fauci a declarat, într-un interviu pentru BlackPressUSA TV că se îndoiește că un vaccin ar putea fi acum sigur și eficient.
„Am putea avea un vaccin mâine, dar nu ar fi sigur și eficient … noi vrem să demonstrăm că este sigur și eficient, de aceea facem testele clinice”, a spus Fauci, întrebat de afirmațiile Rusiei privind aprobarea unui vaccin până la finalul acestei luni.
În cadrul unor audieri într-o comisie a Congresului SUA, el și-a exprimat speranța că rușii și chinezii „vor testa vaccinul înainte să-l administreze cuiva”.
Sursa: www.euractiv.ro
- Alertă cu bombă la bordul a șase avioane din Europa. Aterizări de urgență
Mai multe curse aeriene din Europa au fost vizate de alerte cu bombă, marți. Potrivit BBC, șase zboruri au fost vizate de amenințări în Italia, Polonia, Spania și Bulgaria, iar echipele specializate au efectuat verificări de securitate. Două aeronave au fost inspectate în Italia, pe aeroportul Fiumicino din Roma, după primirea unor sesizări anonime privind … - Moștenirea dezastruoasă de la Ministerul Mediului: Bilanțul mandatului Dianei Buzoianu (USR) și umbrele lăsate de fosta conducere PNL
Diana-Anda Buzoianu (USR) a părăsit fotoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, însă moștenirea financiară lăsată în urmă ridică semne majore de întrebare cu privire la modul în care a fost gestionat bugetul instituției. Un raport devastator de audit financiar, aferent exercițiului bugetar 2025, scoate la lumină o realitate alarmantă: un sistem de control … - Bani publici aruncați pe fereastră: Parlamentarii decedați, abonați în continuare la pensiile speciale. Parlamentul recuperează zeci de mii de euro
Senatul și Camera Deputaților au început să recupereze, după controale ale Curții de Conturi, pensii speciale acordate necuvenit unor foști parlamentari care fie au murit, fie au încasat mai mulți bani decât ar fi trebuit, sumele totale fiind în valoare de peste 30.000 de Euro. Moștenitorii foștilor senatori trebuie să dea banii înapoi „În urma … - Diaspora românească, sub tirul extremei drepte din Germania: Alice Weidel (AfD) acuză românii că „jefuiesc sistemul social” și cere măsuri radicale anti-migrație
Alice Weidel, lidera formațiunii germane de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a lansat acuzații grave la adresa românilor stabiliți în Germania, susținând că aceștia profită de sistemul de protecție socială. Într-o postare publicată pe platforma X, politiciana a afirmat că migranții români „jefuiesc sistemul social” și a invocat creșterea cheltuielilor cu ajutoarele sociale într-un … - 9 milioane de euro pierduți din incompetență! Planul de management al Deltei Dunării a zăcut uitat prin sertare, iar termenul expiră la finalul anului
România riscă să piardă aproximativ 9 milioane de euro dacă Planul de management al Rezervației Biosferei Delta Dunării nu va fi aprobat până la sfârșitul anului, avertizează ministrul Mediului, Natalia Intotero. Documentul, aflat în lucru încă din 2022, ar fi rămas nesemnat timp de 16 luni, iar ministrul anunță că l-a semnat pe 28 octombrie …




