Politică
Alegerile parlamentare vor fi pe 6 decembrie

A fost stabilită data alegerilor parlamentare și aceasta este 6 decembrie 2020.
Deci pe 6 decembrie vor avea loc alegerile parlamentare și românii vor trebuie să aleagă iar pe cei care îi reprezintă.
Decizia a fost luată de Ludovic Orban și urmează să fie aprobată prin hotărâre de guvern în perioada următoare.
Alegerile parlamentare 2020 vin imediat după alegerile locale 2020.
- Alexandra Căpitănescu a revenit în țară după performanța de la Eurovision: „România a demonstrat că poate fi un popor unit care își sprijină talentele”
„O victorie importantă pentru noi, ca artiști care încă se dezvoltă”, a fost mesajul sincer pe care l-a transmis Alexandra Căpitănescu, duminică, pe Aeroportul Otopeni, în prima sa conferință de presă după ce ea și colegii săi de trupă s-au clasat pe locul 3 la Eurovision 2026. „Știu mai bine să cânt la microfon decât … - Cine este omul-cheie din MAI din dosarul procurorilor de la Constanța: ‘Lecții de înot’, ordine de ministru și promisiuni de influență până la ÎCCJ
Referatul de arestare întocmit de procurorii Parchetului General în dosarul magistraților constănțeni Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan descrie un mecanism de influență și intervenții care, potrivit anchetatorilor, funcționa în jurul fostului șef al Parchetului Curții de Apel Constanța. Cei doi procurori au fost reținuți pentru 24 de ore, apoi arestați preventiv pentru 30 de zile, în perioada … - O jurată a R. Moldova, plătită de statul român, a susținut o altă țară la Eurovision
Scandal major după ce România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, a luat locul 3 la Eurovision. Deși muzica trebuia să unească, se pare că dezbină relația România – R. Moldova.Juriul ales de Televiziunea Publică din Moldova a acordat României un punctaj umilitor, respectiv 3.Printre jurații Moldovei se află și Viktoria Cusnir, pe a cărei pagini de … - Eurovision: Juriul Republicii Moldova a acordat punctajul maxim de 12 puncte Poloniei, în timp ce România, care s-a clasat pe locul trei, a primit doar 3 puncte
Margarita Druță, renumita profesoară de limba engleză și spokesperson la ESC 2026, a fost pe cale de a renunța la prezentarea notelor juriului Republicii Moldova. „Eu l-am sunat pe domnul director de la Teleradio Moldova și i-am zis: Scuzați-mă, dar eu refuz să prezint asta. Eu am audiență de 1.600.000 de oameni din România, eu … - Rezistul Pîslaru, acest escroc îmbuibat din banii statului ne spune că trăiește din salariul soției / Contracte de 15 milioane de euro de la stat
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a dezvăluit sâmbătă, că salariul său net este de 12.776 lei. Dragoș Pîslaru a făcut această precizare după ce a spus, la Digi24, că îl „întreține” soția. „În cazul meu mă întreține soția. Ceea ce știu că este greu de crezut, dar asta e situația. În … - Eugen Rădulescu, consilier la Banca Națională a României: „jaful” din interiorul Metrorex nu poate fi oprit prin scumpirea biletelor
Veștile privind o viitoare creștere a prețului biletelor de metrou pentru acoperirea pierderilor sunt criticate dur de consilierul BNR Eugen Rădulescu, care susține că problema reală nu ține de tarife, ci de modul defectuos în care sunt gestionate resursele publice. Într-o analiză publicată pe Contributors, intitulată „Cancerul extracției de rente”, acesta arată că situația de … - Legea Big Brother, cu supraveghere în masă, fără control independent: Ce spune SRI, care recunoaște implicarea
După publicarea proiectul de lege care intenționează să extindă atribuțiile statului în spațiul digital, Serviciul Român de Informații a venit cu un răspuns. Legea Big Brother a fost adoptată tacit de deputați și se află acum la Senat. Serviciul Român de Informații confirmă că a fost consultat și a participat la redactarea proiectului legislativ. La … - Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului intră de luni în grevă japoneză pentru că vicepremierul Oana Gheorghiu ar fi calificat structura sindicală drept „instrument politic”
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului vor intra de luni în grevă japoneză în semn de protest față de o declarație a vicepremierului Oana Gheorghiu, care ar fi spus despre organizația sindicală că este un „instrument politic”. „Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, organizație sindicală înființată în martie 2023, respinge categoric … - Schimbare majoră pentru șoferi. Rovinieta se scumpește și se va calcula în funcție de norma EURO de la 1 iulie 2026
Ministerul Transporturilor a pus în consultare publică un nou proiect de Ordin care va schimba complet modul în care românii își plătesc taxa de drum. Începând cu 1 iulie 2026, algoritmul de calcul pentru rovinietă se modifică radical: prețul nu mai este fix, ci devine direct dependent de norma de poluare (EURO) a vehiculului. Cu … - Pensionarul de rând e lăsat să trăiască în mizerie, în timp ce politicienii corupți se lăfăie în lux. Pensia medie a fost de 2.783 de lei
În România anului 2026, bătrânețea a devenit o condamnare la sărăcie extremă. În timp ce elitele politice își votează privilegii și prosperă din contracte dubioase, cifrele oficiale arată o realitate cruntă pentru cei care au muncit o viață întreagă: aproape 4,7 milioane de suflete sunt lăsate să supraviețuiască de pe o zi pe alta cu … - Zeci de mii de oameni protestează la Londra în cadrul unor marșuri rivale – mitingurile „Unite the Kingdom” și pro-Palestina
Zeci de mii de persoane au ieșit în stradă la Londra în cadrul a două demonstrații rivale de amploare: mitingul patriotic „Uniți Regatul”, organizat de activistul Tommy Robinson, și un marș pro-palestinian care marchează Ziua Nakba. Participanții la marșul „Uniți Regatul” s-au adunat în zona Kingsway și se vor deplasa spre Whitehall și Piața Parlamentului. … - Standard&Poor’s menține România la un pas de categoria „junk”, cu perspectivă negativă
O comunicare neprogramată a agenției Standard&Poor’s menține România pe ultima treaptă înainte de categoria „junk” (țară nerecomandată investițiilor), cu perspectivă negativă – în primul rând din cazua crizei politice declașate prin moțiunea de cenzură. Tot criza politică a determinat agenția de rating să publice evaluarea în afara calendarului standard, adică în mod neprogramat. Iată o … - Sibianca arestată pentru că și-a ucis mama pentru avere s-a sinucis în arest / Amiana Paștină avea 38 de ani și doi copii
Procurorii au anunțat că Amiana Paștină, sibianca aflată în arestul IPJ Alba fiind acuzată că și-a ucis mama s-a sinucis joi noapte, relatează Turnul Sfatului. ”Una din inculpatele din dosar, fiica victimei, s-a sinucis în timp ce se afla în arest”, transmit procurorii. Femeia în vârstă de 38 de ani, cu doi copii, s-a sinucis utilizând … - FOTO Horia Constantinescu, în dosarul de corupție de la Constanța: Numele fostului șef ANPC apare în ancheta procurorilor
Numele lui Horia Constantinescu, fost şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), apare în dosarul de corupţie în care au fost arestaţi procurorii Gigi Ştefan şi Teodor Niţă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Numele lui Horia Constantinescu, menționat în dosarul de corupție al procurorilor de la Constanța Horia Constantinescu a … - Bucureștiul, sufocat de o viziune toxică a administrației
În timp ce marile metropole din Europa civilizată implementează măsuri drastice pentru a reduce traficul rutier, capitala României pare blocată într-o paradigmă urbanistică falimentară. Orașe precum Paris, Londra sau Milano dezvoltă zone cu emisii reduse, limitează accesul autoturismelor în centru și investesc masiv în transportul public. La polul opus, în București, administrațiile locale construiesc de …














