Semnificații istorice pentru ziua de 11 septembrie. SUA deveneau ținta unor atacuri teroriste, avioane deturnate de membri Al-Qaida loveau Turnurile Gemene din New York
565: Forţele otomane se retrăgeau din Malta, punând astfel capăt Marelui asediu
1878: La Viena, se deschidea prima legaţie română în străinătate
1885: Se năştea scriitorul David Herbert Lawrence, unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi romancieri ai secolului trecut
1939: Canada făcea prima declaraţie de război din istoria sa, la adresa Germaniei
1945: Se năștea Franz Beckenbauer, glorie a fotbalului german, supranumit Der Kaiser (Împăratul)
1947: Se năştea regizorul Alexa Visarion
1948: Compozitorul George Enescu finaliza Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc, prima audiţie petrecându-se câteva luni mai târziu
1960: Se năştea fizicianul japonez Hiroshi Amano, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2014, pentru „inventarea diodelor cu emisie de lumină albastră care au permis dezvoltarea unor surse de lumină albă, puternice şi eficiente”.
1962: Se năştea actorul Constantin Florescu Tache
1965: Se năştea muzicianul american Richard Melville Hall, al cărui nume de scenă este Moby
1965: Se năștea Bashar al-Assad, dictator al Siriei
1971: Se năştea Nicoleta Grasu, campioană la aruncarea discului
1971: Înceta din viaţă Nikita Hruşciov, conducător al Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece (n. 1894)
1971: Era înăbuşită sângeros revolta izbucnită în închisoarea americană Attica
1973: Generalul Augusto Pinochet înlătura prin forţă guvernul din Chile, preşedintele Salvador Allende fiind asasinat
1987: Peter Gabriel domina gala MTV Awards, cucerind 9 trofee pentru hitul Sledgehammer
1991: Se năştea dj-ul norvegian Kyrre Gørvell-Dahll, al cărui nume de scenă este Kygo
1993: Mariah Carey urca pe prima poziție în topul vânzărilor din Marea Britanie cu Dreamlover
1996: Guvernul aproba noul statut al Casei de Economii şi Consemnaţiuni, aceasta urmând să funcţioneze ca bancă de economii
2001: Statele Unite ale Americii deveneau ţinta unor sângeroase atacuri teroriste, când avioane deturnate de membri Al-Qaida loveau Turnurile Gemene din New York, care aveau să se prăbuşească ulterior, ucigând 2.996 de oameni
2005: Elveţianul Roger Federer îl învingea pe americanul Andre Agassi în finala masculină la US Open (6-3, 2-6, 7-6, 6-1)
2005: Belgianca Kim Clijsters se impunea în faţa franţuzoaicei Mary Pierce în finala feminină a US Open (6-3, 6-1)
2005: Avea premiera filmul Pride & Prejudice, adaptare după cartea omonimă a scriitoarei Jane Austen, cu Keira Knightley în rol principal
2007: Rusia testa cea mai mare dintre armele conventionale din istorie, supranumită Tatăl tuturor bombelor
2010: Înceta din viață actorul american Harold Gould, cu o carieră de aproape 50 de ani în cinematografie şi televiziune (n. 1923)
2013: Susţinători ai independenţei Cataloniei formau un lanţ uman pe o distanţă de 400 de kilometri
2015: Înceta din viață actriţa Oana Ioachim (n. 1967)
2015: Peste 100 de persoane erau ucise de o macara prăbușită peste acoperişul Marii Moschei de la Mecca, în Arabia Saudită
2015: The Martian, în regia lui Ridley Scott, cu Matt Damon în rol principal, avea premiera la Festivalul de Film de la Toronto
2016: Elveţianul Stan Wawrinka îl învingea pe sârbul Novak Dokovic în finala US Open (6-7, 1-7, 6-4, 7-5, 6-3)
2017: Un milion de persoane mărşăluiau pe străzile Barcelonei, cerând independenţa Cataloniei
2019: Pentru prima dată, astronomii detectau apă în afara sistemului nostru solar, pe exoplaneta K2-18b, aflată la o distanță de 110 ani-lumină
Sursa: www.europafm.ro
- Ungaria : Partidul lui Viktor Orbán (Fidesz) propune modificări constituționale ce ar putea interzice marșul LGBTQ+ și expulza cetățeni cu dublă cetățeniePartidul de guvernământ din Ungaria propune amendamente care ar putea duce la interzicerea marșului Pride și la expulzarea celor cu dublă cetățenie considerați o amenințare la adresa suveranității. Partidul Fidesz, aflat la guvernare în Ungaria, a prezentat propuneri de modificare a Constituției care ar putea permite interzicerea marșului anual al comunității LGBTQ+ și expulzarea cetățenilor …
- Șeful NATO: Relațiile cu Rusia ar trebui restabilite după război, dar „nu suntem încă acolo”Mark Rutte, secretarul general al NATO, a declarat că relațiile cu Rusia ar trebui să fie normalizate după încheierea războiului din Ucraina, însă a subliniat că, în prezent, este esențială menținerea presiunii asupra Moscovei. Într-un interviu pentru Bloomberg TV, Rutte a discutat despre importanța unității transatlantice, întâlnirea sa cu Donald Trump și viitorul cheltuielilor de …
- George Simion: ”Voi deveni ținta sistemului în următoarele două luni”Liderul AUR, George Simion, și-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central (BEC). El a declarat că a depus peste 600.000 de semnături, afirmând că va deveni ”ținta sistemului în următoarele două luni”. ”Nu e vorba despre mine, dar despre mine vă pot spune un singur lucru, voi încerca să mă autodepășesc, …
- Soluția Italiei pentru a evita un război comercial cu SUA. Trump: “UE ne-a tratat îngrozitor”Italia propune creșterea importurilor din SUA și investiții în apărare pentru a calma tensiunile cu Washingtonul. Între timp, Donald Trump insistă asupra unui nou prag minim pentru cheltuielile NATO, punând presiune pe Europa. Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a propus o strategie pentru a evita un posibil război comercial între Uniunea Europeană și Statele …
- „Piedone” face circ gratuit cu ANPC deoarece se vrea primar în locul lui Nicușor, iar Nicușor se vrea președinteÎn România, politica e un reality show continuu, iar Bucureștiul pare să fi devenit scena pe care fiecare politician joacă un rol diferit de cel pentru care a fost ales. Cristian Popescu „Piedone” a ieșit din nou la rampă, făcând spectacol cu ANPC prin piețe și supermarketuri, de parcă ar fi un haiduc urban în …