Când a aflat OMS despre cazurile de coronavirus din China

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost alertată despre epidemia de coronavirus de reprezentanţa sa din China, nu de autorităţile locale, situaţie care ar putea avea impact în privinţa percepţiei asupra cooperării Beijingului, informează cotidianul The Guardian.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată de preşedintele SUA, Donald Trump, că nu a furnizat la timp informaţiile necesare pentru oprirea răspândirii pandemiei şi de favorizarea Chinei. OMS a respins acuzaţiile.
Reacţionând la critici, OMS a publicat pe 9 aprilie un grafic al comunicaţiilor în care arăta că autorităţile medicale din Wuhan au raportat primele cazuri de pneumonie în ultima zi a anului 2019.
Însă, potrivit unui nou grafic publicat acum de Oorganizaţia Mondială a Sănătăţii, reprezentanţa OMS din China a informat oficiul regional de contact pe 31 decembrie 2019 despre un caz de „pneumonie virală” după observarea unei declaraţii de presă a Comisiei medicale din Wuhan pe această temă.
Donand Trump a anunţat că Statele Unite suspendă relaţiile cu OMS
Potrivit Agenţiei France-Presse, serviciul de informaţii epidemice al OMS a observat o altă ştire în aceeaşi zi, despre cazuri de pneumonie din Wuhan, transmisă de reţeaua internaţională de monitorizare ProMed, cu sediul în SUA.
În acest context, OMS le-a cerut autorităţile chineze pe 1 şi 2 ianuarie informaţii despre aceste cazuri. Informaţiile au fost transmise pe 3 ianuarie.
Pe fondul criticilor, preşedintele Donand Trump a anunţat că Statele Unite suspendă relaţiile cu OMS.
Conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins, până în prezent, la nivel mondial, s-au înregistrat 11,1 milioane de cazuri de coronavirus şi 526.156 de decese.
Sursa: www.digi24.ro
- Stegarul Dac: Întreg sistemul mafiot înăuntru, păzit cu mitraliere și mii de jandarmi, de poporul pașnic de la porțile Catedralei
„Momente jenante la Catedrală. Întreg sistemul mafiot înăuntru, păzit cu mitraliere și mii de jandarmi de poporul pașnic de la porțile Catedralei”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a „Stegarului Dac”. „Sugestiv, trist, grotesc. Unde ești tu, Doamne? Poate pe trotuarele din faţa clădirii”, se arată în postare. - Am văzut o țară afară, în rugăciune, chiar dacă era izolată după garduri, și o țară formată din șmecherii oficiali, actuali sau reactivați, așezați confortabil pe scaune, parcă veniseră să vadă o piesă de teatru
„Abia acum am reușit să mă uit puțin la televizor. Recunosc, sunt puțin consternată, ca să mă exprim elegant. Am văzut o țară afară, stând în rugaciune, chiar dacă era izolată după niște garduri, și o țară formată din șmecherii oficiali, actuali sau reactivați, așezați confortabil pe scaune. Li s-a spus oare acestora din urmă … - Bolojan, huiduit și la Catedrală: „Huo! La pușcărie, huo! Demisia! Hoțule! Dă-ți demisia că nu te mai vor românii! Ați tăiat salariile oamenilor”
A treia zi de huiduieli pentru premierul Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a fost huiduit de mulțime, duminică, la sfințirea Catedralei Neamului, după ce, cu doar o zi în urmă, a fost huiduit, la Carei, cu ocazia ceremoniilor de Ziua Armatei. Și la Iași, cu două zile în urmă, Ilie Bolojan a avut parte de același … - Românii vor să afle adevărul despre anularea alegerilor; la Timişoara se iese în stradă scandându-se „Jos dictatura!”, „Jos trădătorii!, „Jos Guvernul Bolojan”
Românii s-au săturat să fie umiliți și vor să afle adevărul! Timișorenii au ieșit în stradă și cer desecretizarea decizia anulării alegerilor prezidențiale din 2024. Aceștia au adus pancarte inscripționate cu mesaje de susținere pentru Călin Georgescu. Mai mult decât atât, timișorenii cer demisia guvernului Bolojan. Manifestanții, care se declară susținători ai unor formațiuni și … - Marile confederaţii sindicale, dar şi uniunile studenţeşti, pregătesc un protest masiv comun antiguvernamental pe 29 octombrie în Bucureşti
Marile confederaţii sindicale anunţă o amplă acţiune de protest, în 29 octombrie, la Bucureşti. Sindicaliștii cer salariu minim decent, stoparea austerității și apărarea locurilor de muncă din administrația publică. Lor li se vor alătura şi asociaţiile studenţeşti. „Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian vor desfășura pe 29 octombrie 2025 …