Premierul Boris Johnson vrea să relanseze economia britanică prin investiţii în infrastructură

Premierul Boris Johnson va prezenta marţi un vast plan de relansare, bazat pe construcţia de infrastructuri, în ideea de a susţine economia britanică afectată de pandemia de coronavirus, au declarat duminică mai mulţi oficiali guvernamentali, informează Reuters şi AFP.
„A fost un şoc enorm pentru ţară, dar ne vom reveni. Dacă Covid-19 a fost un fulger, nu vom întârzia să auzim tunetul în termeni de consecinţe economice. Vom fi gata”, afirmă Boris Johnson într-un interviu acordat tabloidului Daily Mail. „Ţara nu va reveni la austeritate, cum s-a întâmplat în urmă cu zece ani”, în perioada fostului premier David Cameron, a dat asigurări Boris Johnson, care va anunţa detaliile planului într-un discurs ţinut marţi.
Izolarea strictă introdusă în luna aprilie s-a tradus printr-o prăbuşire de 20,4% a Produsului Intern Brut, o cădere record după o contracţie de 5,8% a PIB în luna martie. Publicaţia The Observer susţine că fără un ajutor suplimentar din partea statului, rata şomajului ar putea atinge un nivel fără precedent după anii 1980, depăşind vârful de 3,3 milioane de şomeri înregistrat în 1984.
La rândul său, ministrul britanic de Interne, Priti Patel a afirmat că guvernul este hotărât să repună Marea Britanie în mişcare. „Punem acum la punct un plan de relansare, o foaie de drum care se va concentra pe infrastructură…concentrat pe drumuri, internet în bandă largă, lucrurile care vor ajuta la crearea de locuri de muncă dar vor furniza şi servicii şi creştere economică şi oportunitate în întreaga ţară” a declarat Priti Patel într-un interviu pentru postul de televiziune Sky News.
Economia britanică a fost afectată de instituirea izolării în efortul de a încetini propagarea SARS-CoV-2 şi chiar dacă activităţi neesenţiale au fost autorizate să se redeschidă săptămâna trecută, multe întreprinderi, în special în sectoarele hotelier şi agrement au rămas închise.
Sursa: www.agerpres.ro
- Anchete după moartea a doi copii operați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Dosar penal pentru ucidere din culpă și verificări în cazul a 11 medici
Cazul celor doi copii care au intrat în moarte cerebrală după intervenții chirurgicale la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este anchetat atât penal, cât și disciplinar. Avocatul familiilor, Ghiulfer-Aisun Ismail, a anunțat că, în cazul băiatului decedat în luna ianuarie, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Dosar penal deschis din … - Parlamentul European suspendă ratificarea acordului comercial cu SUA și așteaptă „clarificări” de la Washington după decizia Curții Supreme
Parlamentul European a suspendat luni procesul de ratificare a acordului comercial dintre UE şi SUA, în aşteptarea clarificărilor din partea Washingtonului cu privire la impactul deciziei Curţii Supreme a SUA, care a anulat parţial taxele vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, ce a replicat prin impunerea unei noi taxe vamale, relatează AFP, preluată de … - Fostul președinte sud-coreean, condamnat la închisoare pe viață pentru insurecție
Un tribunal sud-coreean a condamnat joi fostul președinte Yoon Suk Yeol la închisoare pe viață după ce l-a găsit vinovat de abuz de autoritate și de organizarea unei insurecții, ca urmare a tentativei sale din decembrie 2024 de a impune legea marțială, transmite Reuters. Procurorii ceruseră pedeapsa cu moartea, urmărit cu atenție într-o țară profund … - Contracte fictive pentru drumuri inexistente: Primar din Suceava, acuzat de DNA că a sifonat milioane din bani publici
Primarul comunei Dumbrăveni din județul Suceava, Ioan Pavăl, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) — Serviciul Teritorial Suceava, fiind acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual. Prejudiciul total adus bugetului de stat depășește 3,3 milioane de lei, potrivit rechizitoriului. Edilul este cercetat în stare de libertate, iar dosarul a fost … - Motorina a sărit de 8,2 lei iar scumpirile continuă: avertismentul specialiștilor
Motorina a trecut deja de 8,2 lei pe litru în unele benzinării, iar specialiștii spun că prețul ar putea urca spre 8,3, 8,5 lei dacă tensiunile din regiune și evoluția petrolului pe piețele internaționale continuă. O analiză a Asociației Energia Inteligentă arată că scumpirile nu s au încheiat și că majorările din ultimii ani au …




