PSD îi ia apărarea Avocatului Poporului

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat duminică, că partidul său nu vede niciun motiv pentru care să fie demisă Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Declarațiile vin după ce PNL a anunțat că luni va demara procedurile de revocare din funcție ale doamnei Renate Weber.
Revocarea din funcția de Avocat al Poporului se face de către Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlament, notează hotnews.ro.
„Nu există niciun motiv întemeiat, în acest moment, să fie demis Avocatul Poporului. (…) Noi nu putem comenta deciziile legale ale Avocatului Poporului. Că ne plac, că nu ne plac, ele se întâmplă, exact cum că ne place, că nu ne place, domnul Iohannis contestă la Curte legi importante. (…) Orice demers care atacă instituţii fundamentale şi văd că domnul Orban este un fan al acestui tip de demersuri, atacă CCR, Avocatul Poporului, Înalta Curte, lucrurile acestea trebuie să se oprească. Nu văd de ce un Guvern care are 20% în Parlament îşi permite să facă aceste afirmaţii”, a declarat Lucian Romașcanu.
Acesta a adăugat că nu înțelege cum un partid minoritar în Parlament cum este PNL îşi permite să atace instituţiile fundamentale.
- Ilie Sărăcie nu se dă dus de la Palatul Victoria: Crede că nu vom avea guvern până în toamnă

- VIDEO: Explozie devastatoare la terminalul cheie de export de gaze al Qatarului. Sunt cel puțin 54 de răniți iar 18 persoane dunt dispărute

- Nicușor Dan, surprins la Bruxelles la masă cu Rareș Bogdan (PNL), contestatar al lui Ilie Bolojan, Victor Negrescu (PSD), Eugen Tomac și șeful SPP, Lucian Pahonțu, înaintea Consiliului European

- Mita de 100.000 de euro și rolul facilitatorului Ciprian Ciucu

- Dan Andronic: Ilie Bolojan și Siegfried Mureșan, împotriva României. Au cerut oprirea fondurilor europene, dezinformând liderii europeni privind criza politică





