Testarea vaccinului dezvoltat de Universitatea Oxford a fost întreruptă. Un participant s-a îmbolnăvit

Studiile clinice finale pentru un vaccin coronavirus, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, au fost suspendate. Un participant a avut o reacţie adversă în Marea Britanie.
Testarea a avut succes în fazele 1 și 2. În faza 3 de testare, sunt implicaţi aproximativ 30.000 de participanţi în SUA, precum şi în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud.
Unul dintre participanţii la testele din Marea Britanie s-a îmbolnăvit, astfel că testările din toate ţările au fost oprite. Între timp, a fost lansată o investigaţie independentă, care examinează datele de siguranţă înainte ca autorităţile de reglementare să decidă dacă procesul se poate relua, scrie BBC News.
„În studiile mari, vor apărea mereu astfel de îmbolnăviri întâmplătoare, dar trebuie verificate independent înainte de a continua”, a spus un purtător de cuvânt al Universităţii Oxford.
Se aşteaptă ca procesul de testare să fie reluat în câteva zile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) spune că la nivel mondial aproape 180 de vaccinuri se află în faza de testare, dar niciunul nu a finalizat încă studiile clinice.
Sursa: www.europafm.ro
- Jocurile de culise ale lui George Simion: Scandalul „Grindeanu la Timișoara” demonstrează că liderul AUR este doar un instrument al sistemului
Un nou episod politic scoate la iveală prăpastia dintre retorica zgomotoasă a lui George Simion și acțiunile sale reale de culise. Propunerea recentă ca pesedistul Sorin Grindeanu să primească titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, inițiată formal de Marcel Mihoc, pare să fi fost, în realitate, regizată direct de liderul AUR. Acest scandal dezvăluie … - Firma discretă abonată la banii Primăriei Chitila. Aproape trei milioane de lei din achiziții directe sub administrația lui Emilian Oprea
De aproape 30 de ani, Primăria Chitila este condusă de același om: liberalul Emilian Oprea. În jurul unei administrații controlate de atât de mult timp s-a format o rețea stabilă de colaboratori, furnizori și constructori plătiți din bugetul local. Printre firmele care au crescut constant din contractele orașului se află și NOVA ABI CONSTRUCT SRL, … - PSD, UDMR și aripa conservatoare din PNL ar putea forma noul Guvern
S-a bătut palma pentru un nou guvern. Un politic – cu premier independent – format din PSD, UDMR și aripa conservatoare din PNL. Acesta este, în prezent, cel mai plauzibil scenariu, potrivit unor surse politice. Săptămâna viitoare sunt așteptate consultări și discuții, atât oficiale, cât și informale, la Palatul Cotroceni, în încercarea de a identifica … - Terenuri de padel ridicate fără autorizație de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan? Poliția Locală tace
Ani la rând, în Constanța s-a vorbit în șoaptă despre oameni considerați intangibili. Despre influență, relații și o rețea de teamă care făcea instituțiile să evite răspunsuri, să amâne controale sau să se comporte ca și cum anumite nume nu puteau fi atinse niciodată. Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat. Iar această schimbare trebuie înțeleasă până … - Aici sunt banii dumneavoastră! Doi directori plătiți regește pentru număratul banilor din parcările orașului Piatra-Neamț. „Generalul” e pensionar MAI
Societatea municipalității pietrene Parking SA este condusă, din primăvara anului trecut, de doi directori, unul general, celălalt adjunct. Unul e pensionar special MAI, venit de la Prefectura Neamț, unde a fost șef al Serviciului Pașapoarte, iar în prezent este și consilier local la Săvinești, altul, fost director al aceleiași societăți, potrivit Atacul.ro. Este vorba despre pensionarul Constantin Roman, membru …




