Avertismentul extrem lansat de SRI: România riscă să piardă 4,4 milioane de locuitori până în 2100! Cine ne ia locul: muncitorii din Asia și refugiații acoperă golul lăsat de cele 4,5 milioane de români fugiți în diaspora

România se îndreaptă cu pași repezi spre un colaps demografic total. Într-o analiză de o gravitate excepțională publicată în revista Intelligence, Serviciul Român de Informații trage un semnal de alarmă uriaș: declinul populației nu mai este doar o criză socială, ci o vulnerabilitate sistemică la adresa securității naționale.
Datele oficiale arată o prăbușire pe toate fronturile. În timp ce INS raportează un spor natural negativ galopant – doar în iulie 2026 decesele depășind nașterile cu peste 5.280 de cazuri, iar natalitatea prăbușindu-se cu 4,2% într-un singur an –, România rămâne vicecampioana mondială la emigrare. În ultimii 35 de ani, peste 4,5 milioane de români și-au părăsit țară, lăsând în urmă o economie sufocată de lipsa brațelor de muncă.
Scenariul coșmarului pentru 2100: Rămânem doar 14,6 milioane de locuitori
Proiecțiile pe termen lung arată o Românie depopulată. Potrivit estimărilor Eurostat, până în anul 2100 populația țării se va prăbuși la doar 14,6 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă o pierdere catastrofală de 4,4 milioane de suflete.
Nici scenariile interne nu sunt mai optimiste. Institutul Național de Statistică anticipează prin toate variantele sale (pesimistă, moderată sau optimistă) o scădere masivă a populației cuprinsă între 10% și 25% până în 2080.
În paralel, procesul de îmbătrânire a populației a scăpat de sub control. Ponderea persoanelor de peste 65 de ani a explodat de la 17% în 2015 la 20,3% în 2025, plasând România în topul negativ al statelor îmbătrânite din Europa, alături de Italia, Portugalia și Grecia.
Salvarea de moment: Muncitorii asiatici și refugiații
Singurul motiv pentru care piața muncii din România nu s-a prăbușit complet este migrația netă pozitivă. Pentru al treilea an consecutiv, numărul imigranților l-a depășit pe cel al emigranților cu peste 71.300 de persoane.
Golurile lăsate de români sunt acoperite masiv de lucrători extracomunitari din țările asiatice, dar și de refugiații proveniți din zonele de conflict din Ucraina sau Orientul Mijlociu. Totuși, SRI avertizează că această „soluție de moment” nu face decât să mascheze o criză structurală profundă: îmbătrânirea accelerată a populației active pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii, a bugetului de asigurări sociale și a sistemului medical, amenințând însăși puterea statului român.