Comunicat de presă – Ministerul Afacerilor Interne

La data de 12 iulie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, împreună cu inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane nu ar fi respectat distanţarea fizică cerută de normele de protecţie sanitară, în timpul desfăşurării unor activităţi recreative, într-un parc dintr-o staţiune de pe litoral.
Astfel, echipa de control, formată din poliţişti şi inspectori DSP, s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că un operator economic nu a respectat condiţiile distanţării fizice pe timpul organizării unui eveniment recreativ în incinta parcului.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au sancţionat contravenţional operatorul economic, conform art. 65 lit. l din Lg. 55/2020, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Totodată, inspectorii DSP au aplicat operatorului economic o sancţiune contravenţională în cuantum de 10.000 lei, cf. art. 30 lit. m din HG 857/2011, verificările fiind desfăşurate în amănunt de către reprezentanţii acestei instituţii.
În continuare, poliţiştii din cadrul I.P.J. Constanţa monitorizează activitatea operatorului economic, pentru a preîntâmpina un eventual incident similar.
- JUSTIȚIA/MAFIA! Procesul lui Robert Negoiță, cu prejudiciu de 100 de milioane de euro, se reia de la zero: șefa Curții de Apel București, Liana Arsenie, a schimbat completul după 4 ani de judecată

- Un nou fir duce spre caracatița din Constanța: Firma cercetată de PG pentru îngroparea deșeurilor ar apărea și în dosarul procurorilor Niță și Ștefan

- Parchetul o „demască” pe Diana Buzoianu (USR): „NU nu a fost înregistrată nicio solicitare de audiență din partea doamnei Diana-Anda Buzoianu”

- Escrocul din fruntea ANSVSA refuză să demisioneze

- Primar AUR găsit spânzurat: era la primul mandat





