Executivul acordă bani pentru finalizarea Aeroporului Internațional Brașov

Guvernul alocă 25 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru realizarea obiectivului de investiții „Aeroport Internațional Brașov”, potrivit unei Hotărâri adoptate joi seară.
Hotărârea a fost luată deoarece autoritatea administrației publice locale nu dispune de fondurile necesare pentru continuarea lucrărilor la acest obiectiv.
„Realizarea investiției este prioritară întrucât va contribui la dezvoltarea economico-socială atât a județului Brașov, cât și a județelor învecinate (Harghita și Covasna), care, de altfel, au și adoptat acte administrative prin care să susțină acest demers”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice.
Pentru lucrările de construire a aeroportului, Consiliul Județean Brașov a alocat, până în prezent, din bugetul propriu al județului, suma totală de 160 de milioane de lei.
Prezent joi la Brașov, premierul Ludovic Orban a declarat că lucrările la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav sunt gata în proporție de 50%, iar anul viitor va fi gata.
„Progresul fizic este de aproximativ 50%. Lucrările se desfășoară cu o viteză mai mare decât viteza stabilită în contract. Constructorul deja a devansat cu peste 30 de zile termenul de finalizare și am convingerea că în cursul anului viitor Brașovul va avea aeroport”, a explicat Ludovic Orban.
Sursa: www.gandul.ro
- Protejata lui Ciprian Ciucu! Andreea Dâncu, de la jurnalist obscur la persoană care controlează fluxul deciziilor în Primăria Sector 6
Primăria Sectorului 6 a ajuns, potrivit angajaților, sub influența unei persoane fără funcție executivă, fără experiență administrativă și fără rezultate notabile în zona profesională. Este vorba despre Andreea Dâncu, fostă jurnalistă cunoscută doar pentru articole minore, promovată brusc în anturajul primarului Ciprian Ciucu după îndepărtarea fostului șef de cabinet, Alexandru Suciu. Potrivit surselor interne, ascensiunea … - Eduard Koler, liderul AUR, demontează abuzul lui Bolojan. AUR apără banii românilor din Pilonul II
„Banii românilor sunt ai românilor. Nu ai Guvernului. Nu ai lui Bolojan.” — acesta este mesajul categoric transmis de Eduard Koler, liderul AUR, după ce Curtea Constituțională a spulberat tentativa premierului de a controla economiile private ale românilor. Koler a spus-o limpede: „Am luptat pentru banii voștri din pensie și astăzi am câștigat pentru voi!” … - Salariile militarilor în 2026. Ce se întâmplă cu soldele și pensiile din sistemul de apărare
Finalul anului 2025 aduce o imagine tensionată în instituțiile de apărare și ordine publică, iar perspectivele pentru 2026 nu par deloc mai încurajatoare. Deși autoritățile vorbesc despre obiective ambițioase și despre consolidarea rolului strategic al României în regiune, realitatea financiară din sistem este marcată de blocaje, întârzieri și venituri rămase în urmă față de evoluția … - Drulă și Ciucu au încercat o alianță secretă pentru Capitală. Știau că nu pot câștiga singuri
Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu erau conștienți, încă din vară, că nu au șanse reale să câștige Primăria Capitalei dacă intră separat în cursa electorală. Potrivit unor surse politice, au existat discuții pentru o înțelegere între USR și PNL, confirmate și de premierul Ilie Bolojan, însă negocierile nu s-au concretizat. Surse din mediul politic afirmă … - Cum jefuiește Ciolacu județul Buzău: 2.000 de hectare de teren agricol clasa I au fost scose ilegal din circuitul agricol pentru ca nepotul să facă sute de milioane de euro prin afaceri cu fotovoltaice
În județul Buzău, pământul nu mai valorează ceea ce produce, ci ceea ce poate deveni după o semnătură. Cea mai fertilă zonă agricolă a Munteniei, unde solurile din clasa I și II erau considerate strategice, a ajuns în ultimii ani epicentrul unei transformări suspect de rapide: terenurile agricole se „degradează” miraculos în acte, devin brusc …