Statul Român nu are nicio strategie reală de dezvoltare economică. Nu există un plan coerent pentru a produce în țară ceea ce consumăm zilnic și nici o viziune pentru integrarea României pe piețele internaționale prin produse, bunuri și servicii competitive. Economia funcționează la întâmplare, pe importuri masive, fără direcție, fără priorități și fără obiective clare. Consumăm mult, producem puțin și ne mirăm că balanța comercială se prăbușește.
Nu poți vorbi de competitivitate fără calitate, tehnologie și prețuri bune. România nu a construit lanțuri de valoare, nu a susținut industrii strategice și nu a ajutat firmele să ajungă la standarde internaționale. Alte state își apără producătorii, îi ajută să inoveze și îi împing pe piețele externe. Statul român i-a lăsat singuri, sufocați de taxe, birocrație și lipsă de finanțare.
Mai grav, România nu a avut niciodată un plan pentru a sprijini antreprenorii români de succes să iasă în afara granițelor, să cucerească alte piețe și să se întoarcă acasă cu capital, know-how și rețele comerciale. Capitalul românesc nu a fost încurajat să crească, ci tolerat cât timp nu deranjează. Rezultatul este o economie dominată de importuri și multinaționale, cu valoare adăugată mică produsă local.
În același timp, România are nevoie urgentă de forță de muncă: încă 1,5–2 milioane de lucrători pentru a susține economia și sistemele publice. Dar românii plecați nu se întorc pentru salarii de 500–600 de euro. Nimeni nu vine înapoi pentru 506 euro, într-o țară scumpă, instabilă și fără perspective. Așa că soluția sistemului este simplă și cinică: import de muncitori din Asia.
Fără strategie economică, fără producție internă, fără sprijin pentru capitalul românesc și fără salarii decente, România se transformă într-o piață de desfacere și un teritoriu de forță de muncă ieftină. Dacă acesta este „planul”, atunci concluzia este clară și amară: la revedere dezvoltare, la revedere suveranitate economică, la revedere viitor.
