Știrile 60m.RO

Controverse privind concediul medical pentru pacienții cu coronavirus care pleacă din spital

Medicii de familie nu pot da concediu medical unui pacient cu COVID-19 care a plecat din spital, spune Sandra Alexiu, președintele al asociației medicilor de familie. Ea susține că s-a ajuns în această situație pentru că ordinul de ministru care reglementa această situație a fost suspendat. De cealaltă parte însă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că medicii ar trebui să procedeze ca înainte și să acorde zilele de concediu dacă pacientul a respectat recomandările autorităților. 

Sandra Alexiu, medic de familie: Pentru pacienții care trebuie să rămână în izolare la domiciliu, noi nu putem acum să eliberăm concediu medical, pentru că  ordinul 414 care se referă la tipurile de carantină și concedii medicale a fost suspendat. Nu mai avem bază legală, suntem în imposibilitatea de a da concedii medicale. Nu avem suport legal să dăm concedii.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Nu mai putem condiționa această internare, dacă acel pacient respectă izolarea la domiciliu, recomandarea e să fie luat în primire de medicul de familie și medicul trebuie să-i acorde concediul medical.

Reporter: Dacă nu are concediu medical ce face? Se întoarce la muncă?

Nelu Tătaru: De ce să nu aibă?

Reporter: Dacă nu i se dă…

Nelu Tătaru: Face o sesizare la DSP.

Sursa: www.digi24.ro

  • Nicușor Dan convoacă partidele la consultări, pe fondul crizei politice: PSD, primul invitat la Cotroceni
    Președintele Nicușor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări, miercuri, 22 aprilie, la Palatul Cotroceni, în contextul crizei politice declanșate după ce Partidul Social Democrat a anunțat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc pe parcursul întregii zile, șeful statului urmând să discute separat cu …
  • PSD își retrage miniștrii din Guvern în următoarele ore: demisii în bloc miercuri seară sau cel târziu joi dimineață
    Partidul Social Democrat este pregătit să facă pasul decisiv pentru ieșirea de la guvernare, urmând ca miniștrii săi să demisioneze în bloc în cel mai scurt timp. Decizia ar urma să fie pusă în aplicare imediat după consultările politice de la Palatul Cotroceni, marcând o schimbare majoră în actualul Executiv. Surse politice au declarat că retragerea din Guvern este …
  • Ciprian Ciucu finanțează mai departe jaful de la CSM București: Buget de 12.500.000 de euro pentru 2026
    Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, continuă jaful financiar de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) București, „alimentat” din banii bucureștenilor, demonstrând că este un demn urmaș al lui Sorin Oprescu, al Gabrielei Firea și al lui Nicușor Dan. Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică până pe 30 aprilie 2026, Primăria Capitalei estimează că va avea …
  • Ce a provocat incendiul de la CET Vest: primele concluzii
    Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță producerea unui incendiu în incinta CET București Vest. În cursul acestei nopți, 20 aprilie, s-a produs un incendiu care a afectat două transformatoare electrice de 110/6 kV, precum și echipamente aferente stațiilor electrice interne. Din primele evaluări tehnice, cauza incidentului a fost un defect electric apărut în stația de 6 …
  • Rolex Bogdan a venit la București
    La această oră, la Parlament, se desfășoară ședința Biroului Politic Național (BPN) al Partidului Național Liberal. Ședința a început la ora 10:00. Apariție-surpriză la Parlament! Rareș Bogdan și Ciprian Ciucu au „descins” la braț în ședința BPN al PNL La circa 20-25 de minute de la startul ședinței și-au făcut apariția primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu, …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button