Politică

Statuia inaugurată de președintele Ungariei, la Carei, trebuie demolată. Nu respectă avizele: Are soclu și o inscripție

O statuie din Carei, care a fost inaugurată de președintele Ungariei, trebuie să fie demolată pentru a se aproba planurile de construcție avizate inițial. Inspectorii de la Ministerul Culturii spun că Primăria din Carei nu a respectat avizele primite atunci când a amplasat statuia, pe un soclu.

Kolcsey Ferenc a fost un deputat maghiar, poet și autor al versurilor imnului Ungariei. Pentru a-i fi onorată memoria, autoritățile din Carei au decis să îi construiască o statuie, care a fost amplasată pe un soclu de piatră.

Pe data de 12 aprilie 2023, președinta Ungariei, Katalin Novak, dar și vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR, au participat la o ceremonie publică, la Carei, unde statuia lui Kolcsey Ferenc a fost dezvelită.

Fără soclu și fără inscripții

La nici două săptămâni de la acest eveniment, inspectorii de la Direcția de Cultură Satu Mare au mers la Carei și au constatat că statuia poetului maghiar nu respectă avizele emise de Ministerul Culturii.

photo: Gönczy Tamás

În forma inițială, statuia fusese avizată fără niciun soclu și fără nicio inscripție.

„Ne-am deplasat la fața locului unde am constatat că obiectivul „Statuia poetului și politicianului Kolcsey Ferenc” nu este conformă cu avizul emis de ministerul Culturii. Primăria Carei, beneficiarul documentației, nu a eliminat soclurile de piatră de sub cele două elemente (statuie și coloană). Statuia poetului și politicianului Kolcsey Ferenc, amplasată conține inscripții. În cuprinsul documentației nu este prevăzută/tratată nici o inscripție”, susțin cei de la Direcția de Cultură din Satu Mare.

Ca și sancțiune complementară, inspectorii au dispus desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială, și au aplicat Primăriei din Carei o sancțiune de 10.000 de lei, care a fost aplicată cu o zi înainte de inaugurarea statuii.

Primăria Carei va ataca decizia în instanță

Situația a ajuns și pe masa ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, care a declarat că decizia Direcției de Cultură de la Satu Mare este una ”conform legislației în vigoare”.

Primarul din Carei, Kovacs Jeno a anunțat că va contesta amenda și decizia de desființare a lucrărilor, adică de demolare a statuii, la instanța de judecată competentă.

„Ei spun că a apărut o inscripție, dar asta e interpretabil. Nu era prevăzut un soclu de piatră. Voi încerca să-i lămuresc pe cei care au avizat că ceea ce cer este o prostie. Doar o decizie judecătorească definitivă poate desființa orice. Nimeni altcineva. Nici Direcția Județeană nu poate, nici primarul. Decizia nu are o valoare juridică. Și amenda va fi contestată, e vorba de principii. Nu am greșit”, a spus primarul Kovacs Jeno.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button