Economie

Spania: Preţul electricităţii a atins un nivel record şi e aproape triplu faţă de 2020

Preţul energiei electrice a atins luni un nou nivel record în Spania, după o serie de luni cu o tendinţă ascendentă de neoprit, ceea ce s-a repercutat în inflaţie şi în costurile de producţie, într-un moment în care ţara începe să iasă din puternicul regres economic provocat de pandemia de Covid-19, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Preţul mediu pe piaţa angro, care determină o bună parte din factura la electricitate, a atins luni nivelul maxim istoric de 106,74 euro (circa 125 de dolari)/MWh şi este aproape triplu faţă de cel din a doua zi de luni din august 2020. Anteriorul record fusese înregistrat pe 20 iulie, când media a fost de 106,57 euro/MWh. Până în prezent, luna iulie a fost „cea mai scumpă” din istorie, cu o medie de 92,4 euro/MWh.

Creşterea preţului la electricitate pe piaţa angro a suscitat o dezbatere privind funcţionarea acestei pieţe, deoarece sursele cele mai ieftine percep acelaşi preţ ca şi cele mai scumpe, şi este un motiv de confruntări politice, în contextul în care opoziţia conservatoare acuză Guvernul că nu face nimic pentru a o frâna, mai scrie EFE.

Organizaţia consumatorilor Facua a solicitat luni să fie demarate deîndată „măsurile pentru frânarea speculaţiilor la fixarea tarifelor la electricitate”, scrie Agerpres.

Executivul, condus de socialistul Pedro Sanchez, a aprobat deja o reducere a taxei pe valoare adăugată de la 21 % la 10 % la factura la energie electrică şi suspendarea temporară, în trimestrul al treilea, a impozitului pe producţia de electricitate (7 %), însă preţul rămâne la niveluri neobişnuit de ridicate.

Preţul curentului electric pe piaţa angro, unde producătorii de electricitate vin cu ofertele pentru ziua următoare şi îşi stabilesc preţurile pentru fiecare oră, are o pondere de 24% în factura la energie electrică a consumatorilor care au tarif reglementat, care sunt peste 10 milioane în Spania. Alţi 17 milioane au încheiat un contract cu preţ fix pe tot anul, astfel încât nu sunt afectaţi au de aceste scumpiri sau ieftiniri.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button