Internațional

Spania, campioana Europei pentru a patra oară

Reprezentativa Spaniei a câştigat, duminică, pentru a patra oară Campionatul European de fotbal, învingând în finala Euro 2024, la Berlin, cu scorul de 2-1, selecţionata Angliei. Spaniolii au mai câştigat trofeul în 1964, 2008 şi 2012.

Pe Olympiastadion, din Berlin, spaniolul Lamine Yamal a mai stabilit un record odată cu titularizarea în meciul din această seara, devenind cel mai tânăr jucător prezent într-o finală de Campionat Mondial sau European, la numai 17 ani şi o zi. Pe teren, prima repriză a fost una a defensivelor, fără ocazii mari. Prima şansă reală de gol a venit în minutul 45, când Phil Foden a reluat din careu, din unghi, dar Unai Simon s-a aflat pe traiectoria balonului şi a respins. Imediat după pauză, în minutul 47, cei doi puşti din echipa Spaniei au creat faza prin care ibericii au deschis scorul.

Lamine Yamal a primit în terenul englezilor, a înaintat şi a pasat perfect pentru Nico Williams, iar acesta a înscris cu stângul, din careu. După numai două minute, Nico i-a trimis lui Dani Olmo, aflat în centrul careului şi jucătorul lui RB Leipzig a şutat puţin pe lângă poarta lui Pickford. Nico Williams a trimis pe lângă poartă în minutul 55 şi englezii păreau că nici nu ieşiseră de la vestiare. Bellingham a şutat la poarta lui Unai Simon în minutul 64, iar Pickford a scos şutul lui Yamal, în minutul 67.

Anglia a egalat în minutul 73, prin şutul din afara careului al lui Cole Palmer, din pasa lui Bellingham. Pickford a respins apoi şutul din careu al lui Yamal, în minutul 82, iar spaniolii au trecut din nou la conducere în minutul 87, la golul lui Oyarzabal. Englezii au trecut pe lângă egalare în minutul 90, când Unai Simon a respins la lovitura de cap a lui Declan Rice, faza a continuat şi Dani Olmo a respins de pe linia porţii şutul lui Guehi.

Spania s-a impus în cele din urmă cu 2-1 şi ibericii câştigă cel de-al patrulea titlu continental după cele din 1964, 2008 şi 2012. Englezii se află la cea de-a doua finală europeană ratată, după cea din 2021.

SPANIA: Unai Simon – Dani Carvajal, Le Normand (Nacho 83), Laporte, Cucurella – Rodri (Zubimendi 46), Fabian Ruiz – Yamal (Merino 89), Dani Olmo, Nico Williams – Alvaro Morata (Oyarzabal 68). SELECŢIONER: Luis de la Fuente

ANGLIA: Pickford – K. Walker, Stones, Guehi – B. Saka, Mainoo (C. Palmer 70), Rice, Shaw – Foden (Toney 89), Bellingham – Kane (O. Watkins 61). SELECŢIONER: Gareth Southgate

Cartonaşe galbene: Dani Olmo 31 / Kane 25, Stones 53, O. Watkins 90+1

Arbitri: François Letexier – Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni (toţi din Franţa) – Szymon Marciniak (Polonia)

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button