Internațional

Spania a blocat preluarea producătorul de trenuri Talgo de către un consorţiu ungar pe motiv de risc de securitate națională

Guvernul spaniol a blocat, marţi, o ofertă publică de preluare lansată de consorţiul ungar Ganz Mavag Europe pentru constructorul feroviar spaniol Talgo, apreciind că această tranzacţie ar „antrena riscuri pentru securitatea naţională şi ordinea publică”, transmite Agerpres. Reamintim că guvernul Orban e considera calul troian al Rusiei în UE și NATO după ce a blocat mai multe inițiative de sprijin pentru Ucraina și a ajutat Moscova prin veto la unele sancțiuni pentru lideri ai regimului Putin.

Consiliul de miniştrii de la Madrid, care s-a reunit marţi dimineaţa, a decis „să nu aprobe investiţia străină directă la Talgo S.A. lansată de Ganz Mavag Europe Private Limited, din motive ce ţin de protejarea intereselor strategice şi a securităţii naţionale a Spaniei”, se precizează într-un comunicat publicat de Ministerul spaniol al Economiei.

În luna martie a acestui an, consorţiul Ganz Mavag Europe Private Limited, din care fac parte grupul feroviar Magyar Vagon şi fondul deţinut de statul ungar Corvinus Zrt., a lansat o ofertă publică, în valoare de 619 milioane de euro, pentru preluarea tuturor acţiunilor la constructorul feroviar spaniol Talgo, producătorul celebrelor trenuri de mare viteză AVE.

Autoritatea de reglementare a pieţei bursiere din Spania (CNMV) a suspendat tranzacţionarea acţiunilor Talgo, ca urmare a informaţiilor apărute în media cu privire la veto-ul exprimat de guvernul de la Madrid la oferta consorţiului ungar.

Oficialii spanioli au declarat în repetate rânduri că Talgo este o companie strategică, dat fiind accesul său la informaţii sensibile cu privire la reţeaua feroviară din Spania, şi pe cale de consecinţă, asupra securităţii naţionale.

Înfiinţat în anul 1942, Grupul Talgo este principalul furnizor de trenuri pentru compania feroviară spaniolă Renfe. Compania, la care principalul acţionar este fondul de investiţii Trilantica, exportă trenuri în special în Germania, Arabia Saudită, Danemarca, Egipt şi SUA.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button