Economie

Șocul unei familii din Sibiu: Factură la energie electrică de 33.000 de lei! ”Facem credit la bancă ca să putem plăti”

O familie din Sibiel, județul Sibiu, a avut un șoc atunci când a primit factura la curent în valoare de 33.000 de lei. Oamenii spun că au nevoie de un împrumut bancar pentru a putea achita suma uriașă.

Aceștia au primit factura în luna iulie, cu o regularizare de patru ani. Citirea nu s-a mai făcut din luna mai, anul 2019, pe motivul că „nu au cititori”.

Cheltuielile au ajuns astfel la suma de 33.000 de lei, după ce s-ar fi calculat consumul de energie cu tariful actual.

Proprietarii au achitat facturi în valoare de 200, 300 sau 800 lei.

Singura soluție a familiei pentru achitarea facturii este un împrumut bancar.

„Noi acum trebuie să facem un credit în bancă pentru această factură, care după spusele lor, ar trebui să fie și mai mare de atât, pentru că de anul acesta tariful s-a schimbat, deși cei de la Electrica au făcut calculul calculul în funcție de tariful de astăzi”, a declarat femeia pentru oradesibiu.ro.

Femeia locuiește împreună cu soțul și copilul într-o casă cu două etaje.

Singura soluție oferită de Electrica a fost să plătească jumătate de sumă, iar mai apoi eșalonat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button