Internațional

Situație ”critică” pe frontul din estul Ucrainei! Rusia avansează

Situaţia în oraşul ucrainean Avdiivka din estul Ucrainei, vizat de câteva luni de o ofensivă rusă de mare amploare, este ”pe alocuri critică” şi „foarte complicată, foarte tensionată”, după săptămâni în care a fost doar „foarte grea”, a declarat marţi primarul Vital Barabaş unei televiziuni preluate de AFP.

El a explicat că grupuri de sabotori şi cercetaşi ruşi se infiltrează în localitate, provocând ciocniri izolate pe străzi cu armata ucraineană.

„Nu înseamnă că totul este pierdut”, a adăugat primarul, afirmând că armata rusă „îndreaptă spre oraşul nostru forţe foarte numeroase”.

Potrivit lui Barabaş, în Avdiivka se mai află 945 de civili, în ciuda luptelor şi a distrugerilor; doar marţi au căzut 50 de obuze mari.

Canalul de Telegram DeepState, apropiat de armata ucraineană şi urmărit de peste 600.000 de utilizatori ai reţelei sociale respective, a relatat despre o zi „foarte grea” în nordul oraşului, unde „situaţia continuă să se degradeze”. „Luptele continuă în majoritatea poziţiilor. În unele locuri, inamicul a reuşit să înainteze, iar în altele forţele de apărare au reuşit să respingă atacurile”, a arătat sursa respectivă.

Ruşii încearcă să încercuiască Avdiivka, unde ucrainenii s-au retras pe poziţii fortificate. Jurnalistul ucrainean Iuri Butusov, care publică frecvent ştiri de pe front, a afirmat marţi pe Telegram că apărătorii oraşului „luptă cu disperare” în condiţiile în care „le lipseşte literalmente totul”.

După eşecul contraofensivei ucrainene din vara anului trecut, Avdiivka rămâne unul din punctele cele mai fierbinţi de pe front.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button