Singura șansă a dezvoltării țării noastre este să recăpătăm controlul asupra resurselor naturale
Trăim vremuri decisive pentru viitorul nostru, al țării în care trăim. Pe 6 decembrie românii își aleg oamenii care să-i reprezinte în una dintre cele mai importante instituții ale țării – Parlamentul. Iar pentru a vota pe 6 decembrie în interesul neamului și a țării, românii trebuie informați cu privire la toate nedreptățile care s-au făcut dea lungul celor 30 de ani, de către actualii politicieni, care nu servesc decât intereselor străine.
În acest sens, George Simion a pornit cu carana AUR prin toată țara. La întâlnirea cu simpatizanții Alianței pentru Unirea Românilor din Gorj, George declara că „aici în Gorj, pe lângă oameni patrioți, români adevărați, avem și mari bogății ale României.Aici avem petrol, cărbuni, care aparent nu mai sunt buni să ne încălzim.
Jaful acesta național și lupta pe resursele țării se simte cel mai bine aici, în Gorj care, în momentul acesta, din păcate, și ca mare parte din România, este o zonă moartă.”
„Trebuie să oprim exodul și să fim principalii beneficiari ai bogățiilor României. Suntem țara cu cele mai multe bogății din Europa și avem populația cea mai sărăcită”, consideră liderul Alianței pentru Unirea Românilor.
George Simion se întreabă „de ce la Țicleni vine OMV și vin firme străine să ne scoată petrolul? Nouă, românilor, care am avut prima rafinărie din lume, prima sondă de țiței din lume”.
„Singura șansă a dezvoltării țării noastre este să recăpătăm controlul asupra resurselor naturale ale României”, mai spune liderul Alianței pentru Unirea Românilor gorjenilor care au venit să întâmpine caravana AUR.
Dintre toate, cea mai importantă resursă sunt oamenii.
„Luptăm pentru o Românie mândră, pentru o Românie demnă, pentru o Românie care să își găsească locul printre națiunile Europei și printre națiunile lumii, dar nu așa cum ne-au adus actualii conducători – în genunchi”, afirmă George Simion
Alături de oameni de valoare, oameni luptători și patrioți, o să reușim să trezim iarăși țara!