Sindicatul polițiștilor Diamantul: Domnule Președinte Klaus Iohannis, „penal” se referă la condamnații care au săvârșit infracțiuni în orice țară sau doar în România?
Sindicatul polițiștilor SPR Diamantul îi adresează o serie de întrebări președintelui Klaus Iohannis în legătură cu situația penală a premierului Florin Cîțu și atitudinea neprietenoasă față de oamenii legii, cu aluzii la trecutul său din SUA.
„Domnule Președinte Klaus Iohannis,
Domnule Prim-ministru Florin Cîțu,
Noi, polițiștii reprezentați de SPR Diamantul, pornind de la principiul constituțional că „toți cetățenii sunt egali în fața legii” vă rugăm respectuos să ne clarificați câteva aspecte, după care să ne putem ghida în aplicarea legii:
– în campania dumneavoastră „fără penali în funcții publice” v-ați referit și la demnitari, aleși sau doar la funcționarii publici?
– „penal” se referă la condamnații care au săvârșit infracțiuni în orice țară sau doar în România?
– pornind de la experiența domnului prim-ministru, conducerea autovehiculelor pe drumurile publice sub influență consumului de alcool poate fi considerată un pericol?
– pericolul se apreciază în funcție de calitatea persoanei?
– disprețul și desconsiderarea polițiștilor de către domnul prim-ministru, care ne-a înghețat creșterea salarială și a respins orice formă de dialog sindical, are vreo legătură cu trecutul penal al acestuia?
– puteți zugravi în câteva cuvinte, ce înseamnă „România nor-mă-la” în timpul guvernării?”, notează SPR Diamantul.