Social

Sindicaliştii de la confederația Meridian protestează în faţa Guvernului

Sindicaliştii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian au început protestul în faţa Guvernului, urmând ca la ora 12:00 să aibă o întrevedere cu ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Dumitru Fornea, secretar general al confederaţiei.

„Am fost primiţi în data de 4 mai. Revendicările sunt aceleaşi. Nu s-a rezolvat nimic de atunci. Domnul ministru Budăi ne-a promis că ne va primi la ora 12:00 sau va veni aici, în rândul mulţimii.(…) Noi ne-am dorit să avem acest protest de Ziua Armatei pentru că sunt foarte multe probleme legate de acest domeniu, în schimb domnul prim-ministru trebuie să participe la manifestările legate de Ziua Armatei de la Parcul Carol. Dacă va avea timp şi bunăvoinţă va putea veni aici. Noi suntem aici, ne facem auziţi. Problemele sunt numeroase. Vorbim despre Legea salarizării 153, care nu este aplicată, legea pensiilor militare, care nu este aplicată, legea pensiilor civile. Vorbim despre salariul minim brut la nivel naţional care am dori să fie undeva la 3.200 de lei. Vorbim despre un sistem de indexare automată a salariilor în raport cu rata inflaţiei, pentru că preţurile, aţi văzut ce s-a întâmplat în ultima perioadă, au explodat, oamenii sunt profund nemulţumiţi. Chiar pe aici, cei care circulă prin piaţa Victoriei şi-au manifestat solidaritatea cu noi din maşini, de pe unde au prins”, a spus Dumitru Fornea.

De asemenea, el a declarat că sunt probleme legate de contractul de prestări servicii la CFR Călători. Acesta trebuie să fie neapărat semnat până la sfârşitul lunii noiembrie, altfel compania este pusă în pericol.

Dumitru Fornea a menţionat şi Legea apărării, unde sunt mai multe probleme, dar şi faptul că sindicaliştii solicită restaurarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional.

Acesta a mai afirmat că protestul a fost autorizat pentru 2.000 de participanţi şi că se aşteaptă să participe peste 1.000 de sindicalişti.

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian organizează miercuri, în intervalul orar 10:00 – 13:30, un miting de protest în faţa Guvernului, printre revendicări aflându-se majorarea salariului minim brut, respectarea contractelor colective de muncă şi aplicarea legilor adoptate de Parlament.

„Ceferiştii, silvicultorii, agricultorii, minerii, militarii, poliţiştii, lucrătorii Tesa şi BBC din sănătate, personalul aeroportuar şi toate celelalte „armate” solidare de lucrători nemulţumiţi se reunesc în faţa Guvernului României într-o nouă „bătălie” pe frontul social pentru recâştigarea demnităţii, a drepturilor pierdute şi pentru restabilirea justiţiei sociale! Preţurile mari şi inflaţia fac viaţa insuportabilă, iar prin nerespectarea şi neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor şi pensionarilor se zdruncină încrederea românilor în statul de drept şi se pierde orice speranţă de progres social în România – stat membru al Uniunii Europene. În actualul context intern şi internaţional, când ameninţarea militară şi criza economico-financiară şi identitară planează asupra tuturor statelor membre ale UE şi NATO, federaţiile sindicale şi sindicatele membre ale CSN Meridian au considerat că cea mai semnificativă zi pentru reluarea dialogului cu Guvernul României, început cu ocazia mitingului din 4 mai a.c., ar fi Ziua – simbol de 25 Octombrie, Ziua Armatei”, explică reprezentanţii CNS Meridian într-un comunicat.

Astfel, potrivit sindicaliştilor, revendicările generale vizează majorarea la 3.200 de lei a salariului minim brut garantat în plată pentru toate categoriile socio-profesionale, începând cu 1 ianuarie 2023, instituirea prin lege a unui sistem de indexare automată raportat la inflaţie, a salariilor, pensiilor şi a altor prestaţii sociale şi pentru menţinerea puterii de cumpărare a cetăţenilor, funcţie care ar putea fi asigurată de un Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, respectarea contractelor colective de muncă şi respectarea şi aplicarea integrală în forma promulgată a legilor adoptate de Parlamentul României (Legea salarizării nr. 153/2017, Legea privind Statutul Personalului Feroviar nr.195/07.09.2020, Legea privind Statutul Personalului Silvic nr.234/09.12.2019, Legea pensiilor militare de stat nr. 223/2015, Legea privind industria naţională de apărare nr. 232/2016, Legea pensiilor civile nr. 127/2019), negocierea şi încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional şi deblocarea negocierilor colective.

Pe lângă acestea, sindicaliştii au şi revendicări specifice pentru diferite sectoare de activitate.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button