Simona Halep, nominalizată la titlul de cea mai bună jucătoare a lunii august

Românca Simona Halep a fost nominalizată, alături de franţuzoaica Fiona Ferro şi belarusa Victoria Azarenka, la titlul de cea mai bună jucătoare a lunii august în circuitul profesionist feminin de tenis, potrivit site-ului WTA.
Halep, numărul doi mondial, a câştigat luna trecută turneul de la Praga, fiind al doilea său titlu consecutiv, cu o pauză de şase luni între ele din cauza pandemiei de coronavirus. Halep a ajuns astfel la 21 de titluri în carieră, dintre care două de Mare Şlem.
În finala de la Praga, Halep a învins-o pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.
Ferro a obţinut primul al doilea titlu din carieră, în primul turneu WTA disputat după pauza de şase luni, la Palermo.
Victoria Azarenka a ajuns şi ea la 21 de titluri în carieră, după victoria de la Cincinnati, turneu desfăşurat la New York, însă succesul său a venit după retragerea celeilalte finaliste, japoneza Naomi Osaka. Pentru belarusă a fost primul titlu obţinut din 2016.
În primele două luni ale anului, americanca Sofia Kenin a fost laureata anchetei din luna ianuarie, după titlul obţinut la Australian Open, iar Simona Halep a fost jucătoarea lunii februarie, graţie titlului cucerit la Dubai.
Halep, Ferro şi Azarenka pot fi votate până vineri pe site-ul WTA.
Sursa: www.agerpres.ro
- Un elev i-a cerut în față demisia ministrului Educației
Moment tensionat chiar la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Un elev de 17 ani i-a cerut public demisia ministrului Educației, Mihai Dimian, venit într-o școală din Prahova pentru a participa la ceremonie și pentru a-i încuraja pe copii. Totul s-a petrecut în fața ministrului, într-un moment în care sistemul de învățământ începe anul cu mii de profesori necalificați, discipline … - Jurnalista Adina Popescu, mărturie „horror” după șase zile la Spitalul Floreasca: „Am fost un sac de cartofi abandonat pe un pat”
Jurnalista Adina Popescu a relatat experiența pe care spune că a trăit-o în timpul unei internări de șase zile la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, perioadă în care a fost complet imobilizată și aștepta o intervenție chirurgicală. Autoarea susține că nu s-a simțit tratată „nici măcar” ca un pacient și descrie experiența drept „horror”. În … - Bomba cu ceas din noul Cod al urbanismului: autorizațiile pot expira în timp ce justiția încă decide dacă ai dreptul să construiești
O prevedere aparent tehnică din noul Cod al urbanismului poate deveni o problemă majoră pentru investiții, construcții și piața locuințelor. Dacă lucrările sunt suspendate mai mult de 24 de luni, autorizația își pierde valabilitatea, însă legea este contradictorie și nu spune dacă termenul se oprește atunci când suspendarea este provocată chiar de un litigiu privind autorizația sau … - Cernavodă rămâne paralizată de seceta istorică: ambele reactoare sunt oprite și nu există o dată pentru repornire
Centrala Nucleară de la Cernavodă nu va putea fi repornită în următoarele zece zile, în condițiile în care nivelul Dunării rămâne extrem de scăzut. Directorul tehnic al Nuclearelectrica, Emil Macovei, avertizează că apa disponibilă nu este suficientă pentru pornirea nici măcar a uneia dintre cele două unități. În acest moment, autoritățile nu pot avansa o dată certă la care centrala … - Autostrada A10 Sebeș-Turda de peste 90 de milioane de euro cedează din nou: asfaltul crapă, terenul fuge, iar fisurile se întind pe zeci de metri
Problemele se agravează pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, unde alunecările de teren au afectat din nou carosabilul, pentru a treia oară în aceeași zonă. Restricțiile de circulație sunt în vigoare încă din luna iulie, însă lucrările de consolidare nu au început, deși constructorul ar fi trebuit să treacă deja la intervenții. Între timp, fisurile au apărut și la zeci de …




