Șeful spionajului rusesc, interviu exclusiv pentru BBC: America încearcă să conducă lumea și asta ar putea duce la un dezastru

Pentru prima dată o echipă de jurnaliști străini a fost primită la sediul central al serviciului de spionaj de la Moscova pentru un interviu exclusiv. Șeful spionajului rusesc Sergei Narîșkin a vorbit cu ziariștii de la BBC despre James Bond și acuzațiile liderilor europeni privind războiul hibrid pe care Rusia îl duce împotriva Occidentului. Șeful spionilor ruși a declarat că ”America încearcă să conducă lumea”, iar acest lucru ar putea duce la ”un dezastru”. El respinge acuzațiile liderilor UE privind dezinformarea în cazul pandemiei de coronavirus și sugerează că cei care vor să rescrie istoria sunt occidentalii care ignoră rolul Rusiei în victoria din al Doilea Război Mondial, și nu Kremlinul. Tinerii din Europa de Est trăiesc cu impresia că doar America a eliberat bătrânul continent, a mai comentat el.
În imaginile publicate de BBC, Sergei Narîskin își face apariția în biroul în care are loc discuția cu masca sanitară pe care și-o scoate chiar înainte de începerea filmării efective a interviului și și-o pune în buzunarul de la sacou. Narîskin încearcă chiar și o glumă cu jurnalistul britanic Steve Rosenberg: ”James Bond nu este un erou pentru noi”, spune el schițând un vag zâmbet.
În condițiile în care tensiunile dintre Rusia și Occident sunt tot mai accentuate, întrebat de ce crede că se întâmplă acest lucru și cât de periculos este, șeful spionilor ruși arată cu degeteul înspre America, UE și spune că ”unii politicieni occidentali” au așteptări false.
”Cred că unii politicieni occidentali au așteptări false. Au crezut că lumea poate fi condusă dintr-un singur centru. Acest centru este Washington. Toți trebuie să ne amintim acest lucru, inclusiv politicienii de peste ocean”, comentează el.
Șeful spionilor ruși a mai fost întrebat în legătură cu acuzațiile liderilor occidentali că Rusia duce un război hibrid împotriva Vestului, utilizând atacuri cibernetice și dezinformarea. Recent, UE a acuzat Rusia e o campanie de dezinformare pe fondul pandemiei de coronavirus. De ce face Rusia acest lucru, admiteți că asta se întâmplă? , întreabă jurnalistul BBC.
”Cum pot vorbi despre dezinformare (liderii UE- n.red)? Faptul că Rusia s-a oferit, cu sinceritate, să ajute Italia să lupte cu pandemia de coronavirus… Le-am trimis prietenilor noștri echipamente, zeci dacă nu sute de medici militari. Ce fel de dezinformare este asta? ”, a replicat el.
Acuzațiile privind rescrierea istoriei
Șeful spionjului de la Moscova a acuzat faptul că Occidentul se face că uită contribuția Rusiei la victoria din al Doilea Război Mondial împotriva naziștilor, comentând că tinerii din Europa de Est trăiesc cu impresia că America singură a eliberat continentul.
”Rusia ca orice alt stat cu-adevărat suveran își apără interesele naționale, că este vorba despre trecut, prezent sau viitor. Am plătit un mare preț în al Doilea Război Mondial, am pierdut în jur de 27 de milioane de vieți. (…) Mulți tineri din Occident și din Europa de Est cred că doar SUA au eliberat Europa și au învins Germiania nazistă. O astfel de ignorare nu este întâmplătoare, este ceva deliberat. Să creezi impresia că tot ceea ce a fost și este bun.. acest lucru se datorează unei țări: America”, a mai spus el, întrebat în legătură cu acuzațiile potrivit cărora Kremlinul vrea să rescrie istoria.
Lipsa de încredere
Șeful serviciului de informații externe a mai spus că Rusia nu are încredere în guvernul britanic atunci când vine vorba despre poziția Londrei față de atacul de la Salisbury. În martie 2018, în orașul Salisbury, fostul spion rus Serghei Skripal și pe fiica sa, Iulia, au fost otrăviți cu agentul neurotoxic Noviciok. La începutul lunii septembrie 2018, procurorii britanici au acuzat doi cetățeni ruși, Alexander Petrov și Ruslan Boșirov, de atacul neurotoxic, însă Rusia a negat de la bun început orice implicare.
”Există o lipsă de încredere de ambele părți. Ați menționat Salsbury. Noi nu credem ce spune guvernul britanic despre cazul Salsbury. Când spun că este foarte probabil (ca Rusia să fie responsabilă de atac- n.red), noi nu suntem convinși de asta. În ce privește lipsa de încredere, aș spune că regretăm că încrederea este în scădere ca urmare a ceea se întâmplă la ora actuală.Cel mai recent eveniment politic este declarația SUA privind retragerea din acordul referitor la spațiul aerian liber (acordul permite supravegherea spațiului aerian de către statele semnatare). Tratatul este un element cheie atunci când vorbim despre încredere”, a mai declarat el.
Sursa: www.hotnews.ro
- Festivalul populismului la PSD: Grindeanu pozează în salvatorul economiei și vinde iluzia reformei statului și a taxelor înghețate în 2027
Sorin Grindeanu, aflat la cârma PSD, a declanșat o veritabilă ofensivă a promisiunilor fără acoperire, încercând să se erijeze în salvatorul suprem al unei economii pe care propriul partid a căpușat-o decenii la rând. Într-o apariție la Antena3 CNN, menită să lovească în „austeritatea” atribuită guvernării Bolojan, liderul social-democrat a aruncat pe piață un plan … - Statul ne mută actele pe telefon: Guvernul a bătut în cuie data lansării RO-Wallet, portofelul digital care va concentra datele tuturor românilor
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că lansarea oficială aplicaţiei RO-Wallet, portofelul european pentru identitate digitală, este programată pentru 14 ianuarie 2027, urmând ca din luna februarie anul viitor să fie introduse treptat noi funcţionalităţi, informează News.ro. Portofelul de indentitate digitală se lansează în ianuarie 2027 Purtătorul de cuvânt al Guvernului … - Lovitură de grație de la DIICOT: Călin Georgescu și Ionel Rusen, trimiși în judecată pentru un tun de peste un milion de euro
DIICOT a anunțat că i-a trimis în judecată pe Călin Georgescu și Ionel Rusen în dosarul în care sunt acuzați că ar fi înșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Ilfov. Procurorii îl acuză pe Călin Georgescu că ar fi înșelat în 2022 un om … - Șoc pe piața prețurilor: Motorina a explodat cu peste 43% într-un an. Chiriile și benzina transformă coșul de consum într-un lux
Românii sunt loviți în plin de o spirală a scumpirilor care destabilizează major bugetele familiilor. Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru luna octombrie 2026 conturează un tablou economic sumbru, în care motorina, chiriile și benzina domină autoritar topul creșterilor de prețuri. Cel mai dur impact se resimte la pompa de combustibil, unde … - Președintele Nicușor Dan, interviu în Financial Times: România este dispusă să cofinanțeze prezența trupelor SUA pe teritoriul său
România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și chiar extinderea prezenței militare americane pe teritoriul său, în condițiile în care administrația Donald Trump analizează reducerea efectivelor din Europa. Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu acordat Financial Times, publicat joi, 12 noiembrie, că Bucureștiul a înaintat deja Washingtonului o ofertă concretă privind împărțirea costurilor …




