Prima PaginăSocialȘtirile 60m.RO

Schimbați intervalul orar pentru ieșirea pensionarilor și creșteți la 4 ore

Ce se întâmplă în România este incredibil: pensionarii sunt lăsați doar 2 ore să iasă din casă, dar la un interval al zilei ce este total nepotrivit.

Acest guvern se dovedește criminal datorită incompetenței.

Suntem curioși cum se descurcă Raed Arafat, că nu pare tocmai un tinerel.

Între 11 și 13 deja este foarte cald iar în curând va fi caniculă. Adăugați acest lucru la bolile cardiace sau altele similare și vom vedea că lucrurile sunt chiar grave. Păi ori sunt salvați oamenii, ori sunt trimiși la o moarte controlată?

Bătrânii României nu sunt tocmai sportivi de performanță ca în 2 ore să reușească toate cele necesare unei zile. În fapt nici un om în putere nu are timp suficient să plătească și facturile, să cumpere și mâncare, să treacă și pe la farmacie.

Incredibil cum guvernul României deja nu s-a gândit să crească numărul de ore pentru ieșirea bătrânilor și să mute perioada fie cu mult mai devreme sau mult mai târziu.

Este știut că cei mai în vârstă își încep activitatea foarte devreme. Se gândesc cum să îi bage în lagăre mai moderne, dar la măsuri care să nu îi priveze de libertate nu s-ar gândi.

Specialiștii recomandă ca orele de ieșit din casă să fie puse cu mult mai devreme sau cu mult mai târziu pentru a se ocoli perioada de caniculă. Este necesar de asemenea să se crească numărul de ore de la 2 la 4.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button