Social

Unul din groparii fotbalului românesc, Răzvan Burleanu, încasează oficial 330.000 euro pe an

Șeful Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu primește pentru funcția de președinte de la Casa Fotbalului nu mai puțin de 30.000 de lei pe lună, adică 6.000 de euro. Asta nu-i tot! Veniturile acestuia de la FIFA și UEFA sunt, însă, mult mai rotunde. 30.000 de euro e suma pe care Burleanu a primit-o în ultimul an de la UEFA, în timp ce FIFA a virat în conturile românului, doar în ultimul an, aproape un sfert de milion de dolari (248.830 de dolari). 

Burleanu contabilizează, în total, venituri de 330.000 de euro în ultimul an. Se apropie de salariul lui Florinel Coman, care câștigă anual 360.000 de euro la FCSB, cel mai bine plătit jucător din Liga 1, scrie GSP.

Burleanu a scris în Declarația de avere că are venituri de 420.000 de euro în bănci, 320.000 de euro venituri anuale, două terenuri intravilane, ambele începând din 2019, dar și un apartament de 116 metri pătrați în Voluntari, achiziționat în 2016.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button