S-a infectat directorul, s-a închis toată școala

Şcoala Gimnazială Zădăreni, județul Arad, a fost închisă, marţi dimineaţa, înainte de a fi primiţi copiii la cursuri, după ce directorul unităţii a primit confirmarea că este infectat cu SARS-CoV-2.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, Marius Gondor, a declarat, pentru Agerpres, că directorul unităţii de învăţământ l-a sunat marţi dimineaţă să îl anunţe că luni seara a primit rezultatul testului, care a confirmat că are COVID-19.
Directorul a avut simptome de boală încă de sâmbătă, astfel că şi-a făcut un test, iar luni nu a participat la deschiderea anului şcolar, pentru a nu îşi pune în pericol colegii sau pe copii.
„Totuşi, domnul director a intrat în contact cu angajaţi ai şcolii înainte să aibă primele simptome, pentru că în cursul săptămânii trecute, până vineri inclusiv, a fost zilnic la şcoală pentru a face pregătirile pentru începerea cursurilor. Astfel, am decis să nu mai deschidem şcoala în această dimineaţă, iar cursurile se vor desfăşura online în următoarea perioadă. Am anunţat Direcţia de Sănătate Publică, care face o cercetare epidemiologică, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni pentru a confirma decizia noastră de a trece şcoala în scenariul roşu”, a declarat şeful ISJ.
Şcoala din Zădăreni are peste 200 de copii din ciclurile primar şi gimnazial.
Sursa: Digi24
- Adrian Veștea pregătește guvernul cu PSD, AUR, PACE și tabăra Thuma din PNL
Adrian Veștea a declarat la Realitatea TV că va accepta voturile AUR și nu are rezerve să discute cu partidul AUR: ”Nu am nici un fel de rezervă. Despre negocieri cu AUR: Am deschidere spre toate partidele parlamentare pentru că România e într-o situație de criză, trebuie să dăm românilor un guvern pentru că fiecare … - Delapidare uriașă la USR: Reziștii se fură între ei! 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajată ca responsabil financiar la Uniunea Salvaţi România (USR) a fost trimisă în judecată de procurori sub acuzaţia că a delapidat peste 400.000 de lei din conturile partidului, conform Agerpres. A fost trimisă în judecată Potrivit portalului instanţelor de judecată, femeia se numeşte Ioana Cătălina D. Dimoftache şi a fost trimisă în judecată de Parchetul de … - Spălătoria de la Curtea de Apel București suspendă publicarea adreselor chiriașilor RA-APPS
Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a secretizat din nou lista cu adresele imobilelor închiriate persoanelor fizice, după ce mai mulți consilieri de conturi și chiriași ai Regiei au atacat la Curtea de Apel București (CAB) hotărârea Guvernului Bolojan prin care aceste informații au fost făcute publice. „Se suspendă executarea prevederilor Hotărârii Guvernului … - Absurd administrativ la PMB: Corturile pentru sinistrați, ecografele și scaunele de birou, trecute la investiții „verzi”!
Primăria Municipiului București pare că a descoperit rețeta secretă pentru a deveni campioană absolută la politicile de mediu. Secretul nu stă în extinderea parcurilor sau în reducerea reală a poluării aerului, ci în hârtii. Un proiect de hotărâre care va intra la vot în Consiliul General al Capitalei în ședința de vineri, 19 iunie, arată … - Angajări pe șpagă la MAI și RAR: Un samsar celebru, condamnat după ce a cerut mii de euro pentru posturi de polițiști și pompieri!
Un bărbat care execută deja o pedeapsă de 7 ani și 7 luni de închisoare a fost condamnat din nou pentru trafic de influență, după ce a pretins și primit 8.000 de euro și 7.000 de lei de la două persoane cărora le-a promis că le poate angaja în structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit Tribunalului …



