Social

Echipa feminină a României a triumfat la tenis de masă, detronând Germania la Europene

Echipa feminină de tenis de masă a României a câştigat sâmbătă, la Cracovia, titlul european în proba pe echipe, după ce a învins Germania cu 3-2 la Jocurile Europene.

Este performanţa supremă a lotului feminin într-o ediţie a Jocurilor Europene, după ce în 2019 s-a obţinut argintul, tot după o finală contra echipei Germaniei.

Tricolorele antrenate de Viorel Filimon au încheiat în Poloni un parcurs strălucitor pe tablou şi cu hora bucuriei pe suprafaţa de joc, odată cu punctul care a adus titlul României.

A fost testul maturităţii trecut de Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, care au format perechea de dublu învingătoare a primului meci al duelului, 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5) contra perechii Nina Mittelham/Xiaona Shan.

A urmat la masa de joc Bernadette Szocs, care s-a abonat la reveniri senzaţionale! După ce a întors scorul finalei de simplu feminin, jucătoarea noastră a dus şi echipa României spre aur. Bernadette Szocs s-a mobilizat exemplar de la 0-2 cu Ying Han şi s-a urcat din nou pe masă după ce a învins cu 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8).În al treilea meci, Andreea Dragoman poate fi mândră pentru prestaţia contra jucătoarei Xiaona Shan, medaliata cu bronz european la simplu din 2022.

Tricolora s-a ridicat la nivelul momentului, a servit pentru meci şi titlul european, dar a pierdut dramatic 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15), iar după o nouă înfrângere, cea a Adinei Diaconu, Bernadette Szocs a salvat situaţia.

Contra Ninei Mittelham, Bernadette a oferit o nouă lecţie de tenis de masă şi a învins cu 3-0 (11-9, 11-9, 11-4).

Accidentată, Elizabeta Samara n-a putut evolua în finală. Medaliata cu bronz din proba de simplu a acuzat probleme după victoria cu Ying Han, din urmă cu câteva zile, iar durerile s-au accentuat de-a lungul acestor zile. Echipa medicală a depus toate eforturile, dar Eliza n-a putut fi recuperată.

Desfăşurarea finalei România – Germania 3-2

Adina Diaconu/Andreea Dragoman – Nina Mittelham/Xiaona Shan 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5)

Bernadette Szocs – Ying Han 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8)

Andreea Dragoman – Xiaona Shan 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15)

Adina Diaconu – Ying Han 0-3 (6-11, 5-11, 9-11)

Bernadette Szocs – Nina Mittelham 3-0 (11-9, 11-9, 11-4)

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button