Știrile 60m.RO

Rușii au bombardat puternic Odesa

Salvatorii din Odesa au găsit cadavrele a încă două persoane sub dărâmăturile clădirii unei întreprinderi lovite de o dronă rusească – au anunţat, vineri, Forțele de Apărare din sudul Ucrainei, precizând că numărul persoanelor decedate a crescut, astfel, la trei, informează Rador Radio România. Atacul rusesc vine în contextul în care Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate rus, a spus joi că „așteptăm Odesa la Rusia”.

Oleh Kiper, șeful Administrației Militare Regionale Odesa, a confirmat informaţiile respective. „Sub dărâmături, au fost găsite cadavrele a încă două persoane. În total, trei persoane au murit în urma atacului inamic. Operaţiunea de căutare s-a încheiat. Transmit sincere condoleanțe familiilor și apropiaţilor” – a scris acesta pe Telegram.

RBC aminteşte că, joi seară, în Ucraina, a fost anunțată o alertă de raid aerian, în regiunile centrale și sudice. Ulterior, autorităţile au raportat că avioane ruseşti au lansat rachete spre Odesa. În jurul orei 23:00, la Odesa, s-a auzit o explozie. Ulterior, Forțele de Apărare „Sud” din Ucraina au transmis că forțele armate rusești au folosit drone Shahed-131/136 pentru a lansat atacuri în regiunea Odesa, precum și rachete Kh-31P și Kh-22, lansate din avioane tactice și strategice, din Marea Neagră.

Nouă drone kamikaze rusești au fost doborâte de forțele și mijloacele de apărare aeriană ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Una dintre dronele lovite deasupra mării a căzut pe clădirea unei întreprinderi din zona de coastă a orașului și a provocat distrugeri și incendii.

Inițial, au apărut rapoarte despre o persoană decedată și, de asemenea, autorităţile au transmis că clădire ar mai putea fi câteva persoane. După miezul nopții, Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunţat că au detectat drone Shahed deplasându-se spre Nipro și regiunea Dnipropetrovsk. Ulterior, în Dnipro s-au auzit explozii. Vineri dimineață, autoritățile locale au raportat că opt persoane au fost rănite, după ce o dronă a lovit un bloc de locuinţe.

Forţele Aeriene ale Ucrainei raportează că, în noaptea de 22 spre 23 februarie, forțele armate rusești au atacat teritoriul ucrainean cu drone și rachete de mai multe tipuri.Armata ucraineană a fost implicată în misiuni de respingere a atacurilor aeriene în patru regiuni ale ţării. Ruşii au lansat, în total, 31 de drone Shahed, dintre care 23 au fost doborâte de sistemele de apărare antiaeriană ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Pe lângă dronele kamikaze, ruşii au folosit în atac şi trei rachete ghidate antiaeriene S-300, o rachetă antiradar Kh-31P și două rachete de croazieră Kh-22. „Apărarea antiaeriană a distrus 23 de drone de atac în regiunile Odesa, Mikolaiv, Poltava, Dnipropetrovsk și Harkiv” – a informat armata ucraineană.Amintim că, joi seară, sirenele de raid aerian au sunat în regiunile centrale și sudice ale Ucrainei, armata avertizând că ruşii ar putea lansat rachete Kh-22.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate rus, a spus că Rusia nu se va opri până când nu va captura Kievul și a numit Odesa „oraș rusesc”.

Dmitri Medvedev a spus că pentru „a atinge obiectivele „operațiunii speciale, va trebui să ajungem la Kiev”. Potrivit acestuia, dacă Kremlinul nu reușește să o facă acum, „o vor face după ceva timp”.

Kremlinul crede că Kievul este „o amenințare la adresa existenței Rusiei” și oricum este un „oraș rusesc”.Medvedev a menționat și Odesa, pe care a numit-o „un oraș rusesc”. „Odesa, întoarce-te acasă, o așteptăm pe Odesa în Federația Rusă”, a spus el.

Bilanţul uman al invaziei Rusiei în Ucraina, care a durat doi ani, este de ordinul sutelor de mii de oameni, potrivit cifrelor ruseşti şi ucrainene, dar nu se cunoaşte cu exactitate amploarea exactă, scrie AFP, relatează News.ro. Moscova şi Kievul ţin secret pierderile militare, iar Rusia ascunde numărul de civili ucişi în zonele pe care le-a cucerit, aşa cum ar fi oraşul devastat Mariupol.

De ambele părţi, pierderile militare sunt date pe care statele majore le ţin sub tăcere. Aşa că trebuie să apelăm la estimări întocmite de surse terţe.În august anul trecut, The New York Times, citând oficiali americani, estima pierderile militare la 70.000 de morţi şi 100.000 – 120.000 de răniţi de partea ucraineană, şi 120.000 de morţi şi 170.000 – 180.000 de răniţi de partea rusă.

La 29 ianuarie, într-un răspuns scris adresat unui membru al Parlamentului, secretarul britanic al Apărării, James Heappey, a estimat pierderile ruseşti la peste 350.000 de morţi şi răniţi. Marţi, armata ucraineană a estimat că a ucis sau rănit aproape 405.000 de soldaţi ruşi în doi ani.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button