Senator din Teleorman demască abuzurile din Consiliul Judeţean şi cere conducerii să înceteze cu presiunile şi cu luarea deciziilor populiste

În calitate de Senator din de Teleorman, Eugen Pîrvulescu spune că „situaţia existentă în consiliul judeţean trebuie să înceteze!” Drept pentru care, acesta atrage atenţia actualei conduceri a Consiliului judeţean Teleorman să înceteze cu presiunile şi cu luarea deciziilor populiste, atât în interior forului judeţean, cât şi asupra instituţiilor subordonate acestuia.
„Actualul preşedinte al Consiliului judeţean, cât şi actualii vicepreşedinţi nu mai au legitimitate în a lua decizii, la nivelul judeţului Teleorman. Cetăţenii teleormăneni au decis, la vot, ca Partidul Naţional Liberal să conducă, pentru următorii patru ani, Consiliul judeţean, prin majoritatea conferită de către cei 17 consilieri aleşi.
Atrag atenţia, în special, preşedintelui Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară-Managementul Deşeurilor Teleorman, vicepreşedinte al Consiliului judeţean, Florin Piper, să oprească de îndată documentaţia privind mărirea tarifului de colectare a deşeurilor menajere, începând cu anul viitor, întrucât tot de anul viitor expiră contractul cu prestatorul Polaris Holding.” spune senatorul.
Eugen Pîrvulescu mai afirmă că „E timpul să punem STOP acestor abuzuri şi practici murdare care afectează în mod direct veniturile cetăţenilor din judeţul Teleorman. Nu tolerăm şi nici nu susţinem jefuirea cetăţeanului, împotrivindu-ne oricăror interese meschine.”
Sursa: www.infotr.ro
- De ce eșuează România? Cetățeni prea blânzi, instituții prea slabe, corupție prea mareRomânia eșuează nu din lipsă de resurse, ci din cauza acelorași mecanisme descrise în celebra carte „De ce eșuează națiunile” de Daron Acemoglu și James A. Robinson: instituții extractive, elite care blochează dezvoltarea și o populație prea pasivă. În România, sistemul nu este construit pentru a sluji cetățeanul, ci pentru a-i stoarce munca și speranța …
- ROMÂNIA în topul rușinii: aproape un an ca să scoatem o autorizație de construireÎn România, statul nu doar că nu ajută, dar îți și blochează inițiativa. Dacă vrei să construiești o casă, o hală, un spital sau o școală, trebuie să te înarmezi cu nervi de oțel și să îți faci provizii de timp: aproape un an durează, în medie, obținerea unei autorizații de construire. Suntem, practic, în …
- România pe locul 25 din 27 al corupției. Ne bat Bulgaria și UngariaRomânia se zbate într-un sistem infectat de corupție, iar clasamentul european confirmă rușinea: locul 25 din 27 în Uniunea Europeană, depășită la acest capitol negru doar de Bulgaria și Ungaria. În loc să urce spre standardele vestice, România se afundă în mlaștina propriilor metehne. Iar clasa politică, indiferent de culoare, pare mai interesată să fure …
- Aproape 1,36 milioane copii români trăiesc în sărăcie severăRomânia anului 2025 este o țară europeană doar pe hârtie. În realitate, aproape 1,36 milioane de copii români trăiesc în sărăcie severă. Asta înseamnă că nu au acces constant la hrană adecvată, haine, încălzire iarna, rechizite sau chiar o masă caldă pe zi. Pentru acești copii, viitorul nu începe cu o șansă, ci cu o …
- Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă – infractorii bugetului național. “Pușculița magică” se va transforma în dosar penalCeea ce au făcut guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu cu fondul de rezervă bugetară al Guvernului nu este politică. Este crimă organizată de la vârful statului. Sub paravanul urgenței și al “nevoilor comunităților locale”, zeci de miliarde de lei au fost direcționați discreționar, ilegal, pentru a cumpăra influență, voturi și tăcere. Această …