Politică

Românii vor plăti chiria și întreținerea demnitarilor care stau în case de protocol

O ordonanță de urgență adoptată de guvern prevede că demnitarii și aleșii care stau în locuințe de protocol ale Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) nu vor mai plăti nici măcar chiria și întreținerea.

Costurile acestea le revine în integralitate ministerelor şi instituţiilor publice în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare.

Cu alte cuvinte, tot statul va plăti din bugetul public costurile cu chiria, cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri.Până acum, aceste cheltuieli erau suportate de beneficiari.

Ordonanța de urgență a intrat în vigoare la 13 iunie.

Ordonanța mai dă dreptul directorului general al RAAPPS să atribuie imobilele de protocol prin contract de locațiune la cererea persoanelor fizice sau juridice, în vederea desfășurării unor activități cu caracter ocazional, precum organizare de evenimente, târguri, expoziții, filmări, activități sportive, culturale, de agrement, conform destinației imobilului. Închirierea imobilelor se va putea face pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button