Românii, Europa și frații sud-dunăreni. Apel public: “Lăsați aromânii să-și aleagă singuri calea – nu le impuneți să fie minoritari!” – George Simion

Săptămâna trecută, așa-zisa „Comunitate Aromână din România” (Fara Armânească dit România) a primit un certificat de participare din partea Ministerului Federal al Austriei pentru Afaceri Europene și Internaționale în cadrul competiției „Premiul Meritului Intercultural” (Intercultural Achievement Award/2020). Documentul, datat 17 iulie 2020, este semnat de directorul general pentru relații internaționale culturale, doamna ambasador dr. Teresa Indjein, și numește și proiectul cu care a participat Fara Armânească: „23 mai – Ziua Națională a Armânilor/Aromânilor”. Stop joc!

Aproape că nici nu ar fi contat pentru noi că o organizație cu un discurs antiromânesc a primit o diplomă de participare dacă în spate nu ar fi stat o întreagă politică existentă la nivelul statelor fostului imperiu austro-ungar de sprijinire a radicalismului unei mișcări armâniste. Nu sunt vorbe, ne uităm pe fapte:

CONSILIUL EUROPEI ȘI AROMÂNII ÎN BALCANI

Există o recomandare din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), adoptată în ședința din 14 iunie 1997 (a 28-a sesiune), în care se afirmă că:

„Aromânii nu au pretenții politice, ci doresc numai sprijin în salvgardarea limbii și culturii lor, care pare condamnată la pierzanie dacă instituțiile europene și Consiliului Europei în particular nu intervin” (pct. 5 al Recomandării 1333/1997).

Concret, se recomandă Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei să încurajeze statele balcanice (știam de la geografie că România nu face parte din peninsula balcanică! – n.m. GS) care conțin comunități ale aromânilor „să semneze, ratifice și implementeze Cartea Europeană a Limbilor Regionale sau ale Minoritare și să fie sprijiniți pentru a avea acces la educație în limba maternă, liturghii în aromână, presă, reviste, radio și programe de televiziune în aromână și sprijin pentru asociațiile lor culturale (pct. 8.1 al Recomandării 1333/1997). Iarăși stop joc:

Recomandarea are în spate un raport redactat de un deputat spaniol, de origine catalană, cu pregătire istorică și carieră universitară, Lluís Maria de Puig (1945-2012), transmis Consiliului Europei în 17 ianuarie 1997. Faptul că se vorbește de un specific armânesc (aromân) are, desigur, sens pentru comunitatea europeană preocupată de asimilarea fraților sud-dunăreni de către statele balcanice. Și aici intervine perfidia raportorului, care declară:

Constituția României asigură drepturile culturale ale minorităților, dar deoarece aromânii sunt înrudiți cu românii (s.m. GS) ei sunt considerați o „comunitate lingvistică și culturală”, nu o minoritate. Niciuna dintre nivelurile educaționale nu oferă învățarea limbii aromâne (!!!) (…)” (raportul 7728 din 17 ianuarie 1997).

Domnul deputat de Puig nu a apucat să trăiască să vadă ce înseamnă amestecul în treburile altora, dar confrații lui de arme (socialiștii europeni) sunt totuși cei care au dat un președinte al Comisiei Europene a UE (Barroso) care, în tandem cu prim-ministrul Regatului Spaniei (Mariano Rajoy), a condamnat referendumul pentru autodeterminare al catalanilor. Cum ar fi fost ca România să declare că bieții catalani sunt persecutați de spaniolii cei răi?

Catalana și aromâna sunt, față de spaniolă și română, într-un raport asemănător: un vorbitor de catalană se înțelege cu un vorbitor de spaniolă la fel de bine cum un vorbitor de aromână se înțelege cu un vorbitor de română. Că le considerăm limbi separate sau dialecte este deja o chestiune ce ține de lingviști – iar regretatul academician Marius Sala (1932-2018), aromân el însuși, a declarat întotdeauna că aromânii vorbesc „un dialect istoric al limbii române”.

AROMÂNII SUNT PATRIOȚI ROMÂNI

În cuprinsul statului român există actualmente două curente, care au în spate o istorie. Unul singur se bazează pe tradiția istorică a Regatului: armânismul ca românism.

Istoricii ne-au lămurit deja că regele Carol I și autoritățile Regatului i-au sprijinit pe aromâni – și aici îmi face plăcere să-l citez pe vechiul meu colaborator Tudor Vișan-Miu, care a documentat faptul că 10 mai, ziua publicării decretului sultanal (iradea) de recunoaștere a aromânilor ca milet (comunitate etno-lingvistică cu drepturi) în cadrul Imperiului Otoman, a fost sărbătorită neîntrerupt ca zi a aromânilor, din 1905 până în 1947.

Scrie Tudor:

„Succesul din 10 mai 1905 venea la 26 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cultură Macedo-Română, principala organizaţie prin care Statul Român a acţionat, în perioada 1879-1948, în sprijinul identităţii româneşti a aromânilor (s.m. GS), şi la patru decenii de învăţământ românesc în Balcani. Aromânii au îmbogăţit 10 mai, Ziua Națională a Românilor, cu o nouă semnificaţie. Manifestările din 1906 de la Salonic, Bitolia, Crușova şi Giumaia de Sus au inclus slujbe de Te Deum pentru sănătatea Suveranului Român şi cea a Sultanului, acestea fiind organizate cu concursul administraţiei otomane, a consulatului român şi a marilor figuri ale culturii aromâne din acea vreme. Sărbătorirea iradelei de la 10/23 mai 1905 a continuat și după 1948, în Balcani, acolo unde nu a fost cenzurată de regimurile totalitare, sau alături de exilul românesc.” (puteți vedea aici extrasele din presa aromânilor, mai exact „Lumina. Revista populară a românilor din Imperiul Otoman”, scris într-o română impecabilă)

Societatea de Cultură Macedo-Română (SCMR), aflată sub președinția maestrului Ion Caramitru, a fost reînființată după 1990 (de fapt, nici nu fusese desființată în 1948, doar își încetase activitatea!) iar, în prezent, este asociație de utilitate publică (cf. HG nr. 473 din 7 mai 2008). Eforturile unui intelectual precum regretatul istoric Nicolae-Șerban Tanașoca (1941-2017) sau ale mai tânărului confrate Emil Țircomnicu sunt, din păcate, doar acțiunile unor cercetători pasionați. Sunt puține ocaziile în care pot comunica public rezultatele muncii lor, precum a fost acum cinci ani, când Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” a găzduit seara Istoria și cultura aromânilor, organizată într-un parteneriat dintre SCMR și Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei. A fost una dintre ultimele conferințe susținute de profesorul Tanașoca. Pe lângă o superbă expoziție etnologilor Emil Țîrcomnicu și Iulia Wisoșenschi, publicul a fost fermecat de vocea artistei lirice Eliza Nirlu și de acordurile rapdosului Gică Coadă.

Emil Țircomnicu, secretarul general al SCMR, gata să semneze rezoluția ApC din partea SCMR, 20.08.2017, Sala „C.A. Rosetti”, Parlamentul României.

În 20 august 2017, când s-au pus bazele Alianței pentru Centenar, SCMR a fost printre cele o sută de organizații semnatare ale rezoluției de constituire. Participanți activi la ședințele noastre din strada Blănari 23, ei au rămas activi pe domeniul lor fără însă să pretindă din partea noastră decât chestiuni minime (de exemplu, secretarul ApC, colegul nostru Tudor Vișan-Miu, a participat la sfințirea noului lor sediu din 22 aprilie 2018), iar faptele lor s-au văzut când, în mai 2019, Majestatea Sa Margareta a găzduit o seară dedicată societății la Palatul Elisabeta (8 mai), iar la 10 mai Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a găzduit, din nou, o seară dedicată istoriei și culturii aromânilor. ((Aș fi participat eu însumi cu tot dragul, dar după ce dimineața am fost la depunerea de coroane la statuia regelui Carol I și seara la recepția din grădina Palatului Elisabeta nu am mai reușit să ajung și la BCU)).

CINE ARE INTERES SĂ POLITIZEZE ARMÂNISMUL?

Cealaltă tendință de care vă spuneam a apărut după 1990. Interesul a fost cel de a crea o „minoritate aromână”, cu toate drepturile aferente (parlamentar în Grupul Minorităților, finanțări etc.). Cel mai activ în acest sens a fost deputatul PDL Costică Canacheu, organizatorul chermezelor din Parcul Herăstrău dedicate „zilei aromânilor” (23 mai), la sânul căruia a crescut un mai răsărit Tănase Stamule, profesor FABIZ înscris în cursa internă a PNL pentru Primăria Sectorului 1 (cu care am colaborat în martie 2018 pentru organizarea unei dezbateri despre costurile reunirii, cu profesorul Petrișor Peiu). Dar deja locul lui Canacheu a fost luat de un Sterică Fudulea, secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), demis din guvernul Tudose pentru un concurs cu nereguli (vezi aici decizia eliberării din funcție, M.Of. din 28.09.2017), care toamna trecută afirma, în numele aromânilor din Constanța, că recenzarea aromânilor ca cetățeni români înseamnă „epurare etnică” (vezi presa constănțeană). Că afirmă asta în cadrul unei reuniuni a Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN) este ceva ce trebuie să lămurim:

Acest FUEN este o federație internațională înființată în 1949 laolaltă cu Consiliului Europei. La o adunare a delegaților organizațiilor membre FUEN din Republica Elenă (Komotini/Gümülcine, Greece) din 16 mai 2015, deja amintita „Comunitate Aromână din România” (Fara Armânească dit România) cere recunoașterea aromânilor ca minoritate politică, introducerea „limbii aromâne” (sic!) în școli și în documentele oficiale ale statului, recenzarea lor separată și anularea hotărârii prin care aromânii sunt asimilați „românilor de pretutindeni” (Legea 176/2013).

Aș dori să ni se explice și nouă de ce FUEN sprijină o organizație pentru care Simona Halep, Gică Hagi, Ion Caramitru, Adrian Papahagi, Puiu Hașoti sau chiar urmașul pe linie maternă al familiei Naum din Moscopole, aiurit numit „albaneză”, Victor Ponta (din nou, genealogiștii lămuresc prompt chestiunile de acest fel) sunt… altceva decât români?

Exercițiul este simplu. Interpreta de cântece armânești, Elena Gheorghe, are un album numit Lunâ albâ, iar melodia principală este chiar… Lună albă.  Versurile sunt în aromână. Poate îmi explică și mie Consiliul Europei ce nu este românesc în ce vedem aici:

Luați versurile cântecului și alăturați-le versiunii în graiul nord-dunărean, în felul în care a fost academizat în cadrul statului român modern.

Luńineadzâ calea-aesta învârligatâ înseamnă efectiv… Luminează-mi calea asta încurcată (îmbârligată).

Asta le doresc și eu aromânilor din România, să li se luńinedze calea-aesta învârligatâ….

P.S.: Î-ńi alepșu cali lai, niștiutâ înseamnă Îmi alesei o cale întunecată, neștiută. Îmi explică și mie cineva care este diferența între cei care creează un dicționar aromân-român și Vasile Stati cu dicționarul moldovenesc-român? Unul în care apare și A zaibi populaţia (=a juca pe nervi). Basarabenii spun că se gătesc (=se aranjează), te cuprind (=te îmbrățișez), că-i tăt’ normal (=totul în regulă), că i-am ubidit (=convins) etc.

Notă de final: Eu chiar nu consider că am folosit în text vreun cuvânt care nu aparține fondului lingvistic al românilor de pretutindeni.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: