România nu mai produce la acest moment nici măcar un singur kilogram de oțel beton.
Practic toată industria construcțiilor, care este principala ramură economică la nivel național de vreo trei ani, luând în considerare și ramurile adiacente antrenate precum comerțul, transporturile și producerea de energie, este dependentă de importurile de oțel beton.
Dacă mâine aceste importuri s-ar opri, practic toată industria națională s-ar bloca și ne-ar aștepta o recesiune de mari proporții.
România are nevoie la momentul de față de aproximativ un milion de tone de oțel-beton anual, dar nu mai producem nici un singur kilogram.
Industria construcțiilor importă la momentul de față 100% din necesarul de oțel beton. Acum mai bine de 20 ani aproape toată cantitatea utilizată intern provenea din propriile fabrici, ba chiar și exportam produse în afara țării, reducând astfel deficitul comercial. În urmă cu 10 ani doar 20% din cantitatea de oțel beton provenea din afara României.
Până acum ceva timp se puteau produce aceste cantități impresionante în România. Companiile care însă făceau acest lucru au fost preluate de către un jucător din Federația Rusă și care a închis activele de producție, în ciuda faptului că în perioada precedentă acestea au înregistrat profituri foarte bune. Se poate presupune că acesta a și fost scopul achiziției, iar în realitate statul român prin structurile de forță, politice și informative ar fi trebuit să blocheze aceste fapte care au un caracter penal.
Nu suntem departe de a spune că vorbim de o trădare făcută premeditat.
Începând cu primul semestru din anul 2020 întreaga cantitatea de oțel beton necesară sectorului construcțiilor provine din importuri, fapt ce a dus în cele din urmă la creșterea deficitului de balanță comercială.
Acest lucru a determinat ca prețul oțelului-beton în România să fie mai mare decât cel existent pe piață liberă mondială.
Acum se importă oțel din Turcia, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. Aceste țări au asigurate prețuri mai mici care provin și din costul mai scăzut al curentului electric. În România, deși activele de producție ale curentului electric sunt locale și deținem o cantitate impresionantă de energie produsă ieftin de hidrocentrale sau de către centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, prețul la energia electrică este unul dintre cele mai mari din regiune. În realitate producția românească este căpușată, ca să nu spunem devalizată de către așa-zișii investitori străini din domeniul energiei.
Acum vreo zece ani pe piața românească existau cel puțin 7 mari producători de oțel-beton în 6 orașe din România: Târgoviște, Buzău, Câmpia-Turzii, Hunedoara, Turnul-Severin, Focșani. Acum doar două active mai au șanse să fie redeschise după ce așa-zișii investitori străini le-au închis PAS cu PAS cu acordul tacit și probabil prin coruperea clasei politice de la București.
La momentul de față există legislația necesară pentru darea în plată de către statul român și în acest fel combinatele cu datorii mari la stat, adică toate, să poată fi preluate de către acesta în contul datoriilor. Se poate face acest lucru la Târgoviște, acolo unde există condițiile necesare pentru ca furnalul să fie repornit, însă USR se opune categoric să facă bine României. Claudiu Năsui refuză să preia acest activ ce ar trebui să acționeze pe piața liberă și să asigure o parțială acoperire a consumului intern, în așa fel încât să nu fim șantajabili de așa-zișii parteneri internaționali.
La acest acest moment fie ne păstrăm statutul de importatori, ceea ce este grav, fie companiile din occident vor veni și vor umple piața, ceea ce este destul de probabil, dar tot nu este soluția perfectă deoarece acestea vor exporta profiturile realizate aici.
Cu toate acestea atât redeschiderea cât și deschiderea de unități noi de producție trebuie să fie susținută, fie că este vorba de despre investitori români sau despre investitori străini. Statul ar putea deține și el unități având în vedere că vorbim de o industrie fără de care economia națională se poate prăbuși.
La prețul actual al oțelului-beton, preț care a explodat pe plan intern, afacerea reprezintă la nivel național o valoare de cel puțin un miliard de euro anual, ceea ce este colosal, o piață care pur și simplu nu este acoperită și de care este o mare nevoie. Un kilogram de oțel se apropie astăzi cu rapiditate de 1 euro, preț aproape dublu față de acum 5 ani și nu știm dacă creșterea se va opri aici având în vedere că nu mai există producție națională.
