The Guardian: China a construit 380 de lagăre de reeducare în provincia Xinjiang

China a construit 400 de lagăre în regiunea Xinjiang, în ciuda asigurărilor date de Beijing că sistemul lor de reeducare va fi desființat, scrie The Guardian, citând un raport publicat de Institutul Australian de Politici Strategice.
Potrivit unor imagini din satelit, rețeaua de lagăre din zona de vest a Chinei include 14 noi situri aflate în construcție. Aici sunt încarcerați uigurii și membrii altor minorități etnice. Din 2017 până în prezent, ASPI a identificat în zonă 380 astfel de construcții. De la investigațiile anterioare, numărul centrelor de detenție a crescut cu 100.
„Dovezile arată că în ciuda asigurărilor date de oficialii chinezi despre faptul că persoanele reținute „au absolvit cursurile de reeducare” din lagăre, continuă să se facă investiții semnificative în construcția de noi centre de detenție”, a declarat Nathan Ruser, un cercetător de la ASPI.
ASPI a făcut publice aceste informații, inclusiv coordonatele lagărelor, într-o bază de date numită Xinjiang Data Project.
Multe dintre aceste lagăre au fost ridicate în apropierea unor parcuri industriale, existând numeroase potrivit cărora o parte dintre deținuți sunt obligați la muncă forțată.
„Centrele d detenție sunt adesea în aceeași locație cu fabricile ceea ce scoate în evidență legătura directă între detenția arbitrară din Xinjiang și munca forțată”, potrivit raportului ASPI.
Uigurii, musulmani şi turcofoni, reprezintă principalul grup etnic din Xinjiang, o imensă regiune din vestul Chinei care are frontiere comune cu Afganistan şi Pakistan.
SUA, ca şi alte ţări occidentale şi numeroase organizaţii internaţionale, acuză Beijingul că îi persecută pe uiguri la scară mare şi că a internat peste un milion de musulmani din Xinjiang în lagăre de reeducare, potrivit Agerpres. China neagă acest număr şi spune că este vorba despre centre de formare profesională, menite să ajute populaţia să găsească slujbe pentru a se îndepărta de tentaţia extremismului islamist.
Sursa: Digi24
- Schimbare bruscă a vremii, cu ploi și ninsori la munte. Cât va dura noul episod de frig de săptămâna viitoare și cum va fi de Paște
Vremea se va menține frumoasă și luni, când temperaturile vor ajunge la 25 de grade, însă de marți va urma un nou episod de răcire, care va persista toată săptămâna, inclusiv de Paște, potrivit meteorologilor. Luni, temperaturile pot ajunge până la 25 de grade, dar de marți maximele vor coborî semnificativ, iar vremea rece se … - Donald Trump, mesaj virulent pentru Iran: „Deschideți nenorocita de strâmtoare, ticăloși nebuni” / Replici dure ale Teheranului
Președintele american Donald Trump a lansat noi amenințări la adresa Iranului, duminică, într-un mesaj pe rețelele sociale, sugerând care vor fi următoarele ținte ale armatei SUA în eventualitatea în care Teheranul nu deschide Strâmtoarea Ormuz, o rută crucială pentru aprovizionarea globală cu petrol și nu numai. „Marți vor fi Ziua Centralei Electrice și Ziua Podului, … - Simion a adus la conducerea AUR copiii lui Adrian Năstase, Peiu și Dungaciu
George Simion, liderul care pozează de ani de zile în salvatorul anti-sistem al României și spaima politicienilor corupți, și-a dat definitiv arama pe față. Într-o mișcare care trădează întregul discurs suveranist și anti-oligarhic al partidului, Simion a adus la vârful AUR doi exponenți de marcă ai vechiului sistem: Petrișor Peiu și Dan Dungaciu. Departe de … - Cine făcea partea din rețeaua șpăgarului Cristian Anton
Scandalul mitelor uriașe dirijate de directorul general Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a scos la lumină uriașă caracatiță de „abonați” din Ministerul Transporturilor care s-au înfruptat ani de zile din șpăgile date de șoferi care doreau să obțină atestatul de profesioniști. Directorul general al ARR, Cristian Anton, arestat recent de DNA, a păstorit ani … - Ilie sărăcie dă din umeri! Motorina trece de 10,5 lei/litru în unele benzinării
Scumpirile la pompă depășesc măsurile Guvernului sărăciei! Prețul motorinei urcă din nou în benzinării, totul în timp ce românii deja au strâns cureaua de când s-au scumpit prețurile carburanților. Prețurile carburanților continuă să crească rapid, iar majorările recente au anulat practic efectul reducerii accizei anunțate de Guvern. În doar o zi, motorina s-a scumpit cu …




