România este o țară bogată, dar sărăcită cu bună știință. Într-o lume în care totul devine marfă, până și darurile divine sunt confiscate, taxate sau interzise. Țara noastră, numită de Papa Ioan Paul al II-lea „Grădina Maicii Domnului”, este una dintre puținele regiuni din Europa care încă mai are apă curată, izvoare vii, râuri repezi și subsoluri cu rezerve valoroase. Iar în loc să fie o binecuvântare, toate acestea au devenit o povară, pentru că sistemul corupt și colonizat vrea să pună lacăt și pe stropul de apă.
Vedem zilele acestea cum fermierii români sunt amendați sau chiar arestați pentru că folosesc apa din râu ca să-și ude culturile. Râul e acolo de mii de ani, cultura e muncită, dar autorizația nu e completă. Statul nu intervine să-i ajute, ci trimite poliția. Este începutul unei epoci în care apa devine noua criptomonedă – rară, valoroasă, reglementată abuziv. Ce era al tuturor, devine al unora. Iar acei „unii” sunt corporațiile care deja și-au pus gheara pe pădurile și apele noastre.
Într-o țară în care românii nu mai au dreptul nici la pământ, nici la lemn, nici la hrană curată, nici măcar la apă, mai putem vorbi de libertate? Sau am ajuns în punctul în care vom cumpăra aerul în sticle și vom plăti un abonament lunar pentru fiecare litru de apă pluvială?
România nu trebuie să devină colonie nici economic, nici spiritual. Cine controlează apa, controlează viața. Iar dacă nu apărăm ceea ce ne-a lăsat Cerul, nu merităm nici grădina, nici libertatea.
