Rinat Akhmetov, oligarhul ucrainean:” Îmi voi investi toată puterea și toate resursele pentru a reconstrui Ucraina și pentru a deveni o țara puternică și prosperă”
Conform informațiilor din presa ucraineană, Akhmetov a donat deja peste 9 milioane de euro de la începerea războiului. El ajută populația din Ucraina și sprijină cu bani armata.
Patronul lui Șahtior Donețk a anunțat că va investi tot ce are pentru că Ucraina să-și revină după ce a fost invadată de ruși.
„Asta este o agresiune militară, vorbim despre crime de război și crime împotriva umanității. Fundația mea ajută oamenii să supraviețuiască, le oferă mâncare și medicamente, iar companiile din cadrul SCM ajută armata Ucrainei să apere suveranitatea țării.
Cât costă? Sincer, nici nu număr. Tot ce putem să oferim, oferim. Și o vom face și în viitor. Îmi voi investi toată puterea și toate resursele pentru a reconstrui Ucraina și pentru a deveni o țara puternică și prosperă”, a spus Akhmetov, conform Tribuna.
Cunoscut ca un apropiat al lui Vladimir Putin, Rinat Akhmetov s-a dezis de președintele Rusiei și a anunțat că a rupt orice legătură cu această țară.
Rinat Akhmetov a întors armele și-l atacă pe Vladimir Putin
Acuzat în trecut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, că ar fi un apropiat al liderului de la Kremlin, Rinat Akmetov a decis să iasă public și să vorbească despre războiul pe care Rusia l-a pornit în țara sa.
Patronul de la Șahtior Donetsk acuză în termeni duri Rusia pentru acțiunea de invadare și spune că Vladimir Putin este un criminal de război.
„Rusia este o țară agresoare și Putin un criminal de război. Ucraina a fost mereu pacifistă și nu a atacat pe nimeni. Astăzi, în satele, în orașele noastre, infrastructura este distrusă, civilii mor și suferă”, a spus Rinat Akhmetov, conform Jaunenglish.
Conform The Kyiv Independent, Akhmetov a rupt orice legătură cu Rusia la doar 10 zile de la începutul războiului. De asemenea, primul oligarh ucrainean care a decis să vorbească public împotriva regimului de la Kremlin a decis ca viitoarele sale afaceri să nu mai fie făcute cu parteneri din Rusia sau pe teritoriul respectivei țări.
Informațiile din presă vorbesc de faptul că Akhmetov și Poroschenko, doi dintre cei mai bogați oligarhi ucrainieni, l-au asigurat pe președintele Volodimir Zelensky de susținerea lor, în principal pentru armată, din punct de vedere financiar.
„Toți au spus că sunt gata de orice pentru a ajuta”, explic Berezovets, oligarhii având capacitatea de a sprijini enorm armata Ucrainei prin intermediul fabricilor lor, care pot produce armament. Rinat Ahmetov este cel mai bogat om din Ucraina, cu o avere estimată la peste 6 miliarde de euro.