Educația și sănătatea în România s-au degradat în ultimii 10 ani, arată un studiu al Băncii Mondiale

Un copil născut astăzi în România va atinge doar jumătate din potențialul de productivitate al unui adult complet educat și sănătos, potrivit Indexului Capitalului Uman (HCI) al Băncii Mondiale.
Indexul Capitalului Uman (HCI), lansat pentru prima dată în 2018, măsoară nivelul de cunoștințe și abilități, pe care un copil născut astăzi se poate aștepta să îl obțină până la vârsta de 18 ani, luând în considerare riscurile asociate educației și sănătății precare într-o anumită țară.
Raportul din acest an include o analiză a dezvoltării capitalului uman, efectuată timp de zece ani, în perioada 2010-2020, în 103 țări, inclusiv în România. Această analiză arată că un copil născut astăzi în România va avea o productivitate de doar 58%, când va ajunge la maturitate, față de cât ar putea avea dacă ar beneficia de servicii de educație și sănătate adecvate.
Potențialul de productivitate din prezent este mai mic decât cel de 60%, din urmă cu 10 ani.
Această valoare este mai mică decât media din regiunea Europa și Asia Centrală, ce include și țările cu venituri ridicate.
HCI este alcătuit din șase indicatori: probabilitatea de supraviețuire până la vârsta de 5 ani; anii de școlarizare estimați ai copilului; rezultatele armonizate ale testelor; calitatea învățării; rata de supraviețuire a adulților și proporția copiilor care nu suferă de deficiențe de creștere (datele privind acest ultim indicator nu sunt disponibile pentru România). Datele sunt calculate pentru 174 de țări ce acopereau 98% din populația lumii în martie 2020, oferind o referință pre-pandemică cu privire la sănătatea și educația copiilor.
„Valoarea HCI a României reflectă nevoia unor îmbunătățiri urgente a rezultatelor în sănătate și educație: un copil din România se poate aștepta să finalizeze 11,8 ani de învățământ preșcolar, primar și secundar până la vârsta de 18 ani, comparativ cu 12,6 ani în 2010. Un copil în Franța se poate aștepta să finalizeze 13,8 ani. Atunci când anii de școlarizare sunt ajustați la calitatea învățării, Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază de doar 8,4 ani de învățare: un decalaj de învățare de 3,4 ani față de perioada de școlarizare”, precizează Banca Mondială.
„Încă o dată, Indexul Capitalului Uman atrage atenția asupra faptului că România trebuie să investească urgent în sănătatea și educația copiilor săi. Banca Mondială se angajează să sprijine autoritățile române în eforturile lor de a investi mai mult și de a investi mai inteligent în capitalul uman, pentru a accelera progresul către o lume în care toți copiii se pot aștepta să primească o educație de calitate în clasă sau online și să poată intra în piața muncii ca adulți sănătoși, calificați și productivi”, a spus Tatiana Proskuryakova, directorul de țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria.
Indexul Capitalului Uman dat publicității de Grupului Băncii Mondiale în 2020 arată că în perioada pre-pandemică, majoritatea țărilor au făcut progrese constante în întărirea capitalului uman al copiilor, cei mai mari pași fiind făcuți în țările cu venituri mici. În ciuda acestui progres și chiar înainte de efectele pandemiei, un copil născut într-o țară tipică s-ar putea aștepta să-și realizeze doar 56% din potențialul capital său uman, în raport cu un standard de referință cu servicii complete de educație și sănătate.
Sursa: News.ro
- Maia Sandu invită firmele românești să investească în Republica Moldova, dar cu riscuri majorePreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat o invitație companiilor românești de a investi în țara vecină, subliniind beneficiile financiare din partea Uniunii Europene, dar fără a menționa incertitudinile economice și politice care ar putea afecta aceste investiții. În cadrul Forumului Economic „Investiţii – Dezvoltare – Integrare Europeană” de la Chişinău, Maia Sandu a subliniat …
- Controalele ANPC s-au transformat într-un spectacol al opulenței: Piedone cu cizme de 624 de euroCristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 și actual președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a reușit să atragă atenția, dar nu datorită măsurilor luate în cadrul controalelor sale, ci datorită unui detaliu vestimentar care a devenit rapid un simbol al luxului ostentativ: cizmele sale de 624 de euro. În timp ce …
- Șefa UPU de la Spitalul Județean Constanța dată afară pe motiv că „e nevoie de un bărbat” pentru funcție: un abuz flagrant de discriminare!Managera Spitalului Județean Constanța a decis să o demită pe șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Rodica Tudoran, sub pretextul că funcția ar trebui ocupată de un bărbat. Aceasta a justificat schimbarea prin nevoia unui lider care „să poată alerga între heliport și spital”, un discurs profund discriminatoriu. Incidentul a stârnit un val de reacții …
- Cererea americană de ouă din România respinsă din cauza reglementărilor UEAmericanii au solicitat ouă din România pentru a suplini deficitul cauzat de epidemia de gripă aviară, însă legislația sanitar-veterinară europeană și condițiile impuse de SUA fac imposibilă îndeplinirea cerințelor, lăsând țările europene într-o poziție vulnerabilă pe piața internațională. Statele Unite au adresat o cerere pentru importul de ouă din România, dar livrările nu pot fi …
- Economia României în pericol: Inflația și concedierile amenință industriile auto și conexeIndustria auto românească se confruntă cu riscuri majore din cauza taxelor impuse de Statele Unite, iar un val de concedieri este iminent. Pe lângă aceste probleme, inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a românilor, iar prognozele economice sugerează o înrăutățire a situației pe termen scurt. România se află într-un moment extrem de delicat din …