Știrile 60m.RO

Revine școala online, după 5 ani de la începutul pandemiei. Când vor învăța elevii de acasă în 2025

În vara anului 2025, elevii din școlile desemnate centre de examen vor avea cursuri online asincron, în perioada examenului de Bacalaureat. Această măsură face parte dintr-o reglementare a Ministerului Educației și se va aplica pentru o săptămână, între 10 și 16 iunie.

În urmă cu cinci ani, elevii din România treceau la școala online din cauza pandemiei, un fenomen care a schimbat radical sistemul educațional. De atunci, Ministerul Educației a înțeles că această formă de învățământ poate fi o opțiune viabilă, mai ales în situații speciale.

Astfel, în perioada 10-16 iunie 2025, elevii din școlile desemnate centre de examen vor învăța prin cursuri online „asincron”. Acest tip de învățământ nu presupune prezența simultană a elevilor și profesorilor, ci implică primirea de sarcini de lucru individuale. Măsura va fi valabilă pentru elevii care vor susține probele scrise ale examenului de Bacalaureat din vara anului 2025.

Conform documentelor oficiale, Ministerul Educației a reglementat acest tip de învățământ în cadrul Regulamentului de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024), care prevede că „forma de comunicare prin intermediul tehnologiei și al internetului asincronă este desfășurată într-un mediu virtual de învățare, în cadrul căreia preșcolarii/elevii și cadrele didactice nu sunt conectați simultan”.

Potrivit calendarului examenului național de bacalaureat din 2025, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 6.481/30.08.2024, probele scrise se vor desfășura între 10 și 16 iunie 2025. De asemenea, în conformitate cu prevederile Ordinului ministerului educației nr. 3.694/01.02.2024, privind structura anului școlar 2024-2025, se preconizează ca activitatea didactică să se desfășoare în această perioadă, în școlile desemnate centre de examen, în format online asincron.

Potrivit regulamentului, „În vederea desfășurării în bune condiții a procesului educațional în perioada menționată, și în baza prevederilor art. 9 alin. (4), lit. e) și alin. (6) din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învăţământ (ROFUIP), aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024, la nivelul unităților de învăţământ, desemnate centre de examen sau, după caz, în unitățile de învăţământ care asigură resursele umane în comisiile de examen, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea Ministerului Educației şi Cercetării, cursurile se pot desfășura în format online asincron în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a activităților în sistem online sau hibrid — Anexa 1 la ROFUIP.”

Directorii școlilor vor fi responsabili pentru implementarea acestora, având obligația de a asigura suplinirea cadrelor didactice implicate în comisiile de examen. De asemenea, conform art. 9. alin (4), lit. e) din ROFUIP: „Suspendarea cursurilor cu prezență fizică se poate face, după caz, la nivelul grupurilor de unități de învățământ din același județ/municipiul București – la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea ministerului educației”.

În final, „pentru implementarea eficientă a acestor măsuri, este esențială colaborarea între inspectoratele școlare și conducerile unităților de învăţământ, asigurându-se astfel resursele umane necesare atât pentru desfăşurarea examenului, cât și pentru continuarea activităților didactice curente”, se arată în documentul oficial.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button