Știrile 60m.RO

Revenire controversată la conducerea Spitalului Județean din Suceava. Directorul medical Mircea Macovei se întoarce la serviciu

Revenire controversată la Spitalul Județean din Suceava. Mircea Macovei, directorul medical acuzat de o parte a personalului medical că a convocat la o sedintă comună atât medicii infectați cât și pe cei sănătoși, poate reveni la muncă, după ce a fost în izolare, fiind infectat cu coronavirus. Ulterior spitalul a devenit un adevărat focar. În acest caz, procurorii au deschis un dosar penal in rem.

Reprezentanții autorităților locale susțin că soarta directorului medical poate fi decisă doar de conducerea spitalului.

Mircea Macovei a fost acuzat de mai mulți colegi de la spitalul din Suceava că ar fi convocat o ședință cu toate cadrele medicale și a adus la un loc personal bolnav și sănătos, în aceeași sală. Macovei, confirmat și el pozitiv, ar fi invocat un ordin inexistent al fostului ministrul al Sănătății.

Conducerea militară a spitalului din Suceava ia în calcul și o posibilă evaluare a activității doctorului Macovei în funcție de contractul pe care acesta l-a semnat cu instituția medicală. Revenirea în funcție a lui Mircea Macovei a fost criticată dur și de premierul Ludovic Orban.

Sursa: www.stiriletvr.ro

Back to top button