Referendum: PSD vrea să facă Buzăul mare prin unirea cu comuna Țintești
Primarul orașului Buzău are un obiectiv măreț, susține Marcel Ciolacu, după ce a fost aprobată organizarea referendumului de unire a Buzăului cu comuna Ţinteşti. Astfel, românii din celor două localități își vor putea exprima părerea pe 26 decembrie, când vor putea vota pentru „o șansă imensă de dezvoltare”, a precizat liderul PSD.
Ciolacu susține că astfel Buzăul va cunoaște o dezvoltare economică și socială.
„O șansă în plus pentru buzoieni de a avea acces la mai multe investiții și locuri de muncă! De aceea îi îndemn pe toți să spună „Da” demersului inițiat de primarul Constantin Toma! Îi îndemn să îi ofere toate instrumentele necesare pentru a duce Buzăul la următorul nivel de dezvoltare!
Primarul Constantin Toma a demonstrat deja că are o viziune modernă pentru transformarea Buzăului într-unul dintre cele mai performante municipii din România din punct de vedere economic și social. Realizările de până acum sunt o garanție că și Referendumul din 26 septembrie reprezintă un nou pas în atingerea potențialului uriaș de dezvoltare pe care îl are Buzăul.
Și aici nu vorbim doar de dublarea teritoriului! Vor fi locuri de muncă mai bine plătite, vor putea fi înființate parcuri industriale pe traseul viitoarei Autostrăzi A7 (Ploiești – Buzău – Pașcani – Siret) și construit un spital municipal care să deservească toți locuitorii județului!
Este un demers unic la nivel național și sunt mândru de primarul Constantin Toma! Este un pionier al adevăratei reforme administrative din România!
Modelul său poate inspira și alți primari din România să identifice soluții similare pentru a crește accesul locuitorilor la bunăstare”, a spus Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook. Marcel Ciolacu a încheiat postarea cu un îndemn pentru populaţie: „Hai să facem Buzăul mare!”.