Record de noi infectări COVID-19 în Franța: Aproape 10.000 de cazuri în 24 de ore

Ministerul Sănătăţii din Franţa a raportat joi seară aproape 10.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, mai precis 9.843, cea mai mare creştere consemnată într-un interval de 24 de ore de la debutul epidemiei, transmit dpa şi AFP.
Precedenta creştere record, de circa 7.500 de cazuri noi de infectare, se înregistrase la sfârşitul lunii martie, dar dintr-un număr mai mic de teste.
Guvernul francez urmează să ia în discuţie vineri noi măsuri de limitare a răspândirii virusului, după ce Consiliul ştiinţific care îl consiliază i-a cerut să acţioneze.
Guvernul ‘va fi obligat să ia un anumit număr de decizii dificile’, ‘în cel mult 8-10 zile’, a declarat în această săptămână profesorul Jean-François Delfraissy, preşedintele Consiliului ştiinţific.
Mulţi medici se tem că, la fel cum s-a întâmplat în martie, secţiile de terapie intensivă ar putea fi copleşite de numărul de pacienţi în această toamnă.
În Franţa, adunările cu un mare număr de persoane sunt deja interzise. În unele oraşe, măştile sunt obligatorii în spaţiile publice şi chiar pe străzi.
Potrivit autorităţilor, ca şi în alte ţări europene, se înregistrează o creştere a numărului de infectări în rândul adulţilor tineri.
Zonele considerate de risc sunt mai ales Ile-de-France, din jurul Parisului, şi Coasta de Azur.
Sursa: Digi24
- Răsturnare de situație la tribunal: Călin Georgescu pleacă acasă liber! Judecătorii au respins arestarea, DIICOT a contestat pe loc
După o noapte petrecută pe un pat rece din Arestul Central, Călin Georgescu a părăsit marți clădirea Tribunalului București pe propriile picioare. Judecătorul de drepturi și libertăți a respins cererea DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile, plasându-l pe fostul candidat la prezidențiale sub control judiciar. Decizia, primită cu urale, scandări de „Libertate!” și … - Georgescu, mesaj șoc transmis „sistemului”: mă puteți elimina inclusiv fizic. Poți să oprești o voce, dar o conștiință, niciodată
Călin Georgescu a declarat recent că se așteaptă să fie „eliminat”. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a spus că are un mesaj de transmis „sistemului”, în cazul în care va fi „eliminat fizic”. Mesajul lui Georgescu “Și acum atenție ce vă spun. Da. Pe mine mă puteți elimina, transmit sistemului, sub orice formă, inclusiv fizică. … - Se schimbă taxele pe șosele din 1 octombrie! Adio taxă de la Fetești și rovinietă fixă. Ce pregătește Ministerul Transporturilor?
Șoferii și transportatorii din România s-ar putea confrunta cu o schimbare majoră începând de la 1 octombrie. Noul sistem electronic de tarifare a drumurilor naționale, bazat pe implementarea STRR (Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică) și a sistemului TollRo, este programat să intre în vigoare, în ciuda opoziției venite din interiorul instituțiilor de stat. Planul prevede … - Avertismentul extrem lansat de SRI: România riscă să piardă 4,4 milioane de locuitori până în 2100! Cine ne ia locul: muncitorii din Asia și refugiații acoperă golul lăsat de cele 4,5 milioane de români fugiți în diaspora
România se îndreaptă cu pași repezi spre un colaps demografic total. Într-o analiză de o gravitate excepțională publicată în revista Intelligence, Serviciul Român de Informații trage un semnal de alarmă uriaș: declinul populației nu mai este doar o criză socială, ci o vulnerabilitate sistemică la adresa securității naționale. Datele oficiale arată o prăbușire pe toate … - România cu trei viteze: prăpastia dintre București și restul țării. Raportul BNS arată unde se duc banii europeni și de ce salariile rămân la pământ
România nu este doar o singură piață, ci trei țări diferite care funcționează după reguli și viteze complet opuse. O analiză recentă publicată de Blocul Național Sindical (BNS), care urmează să fie dezbătută oficial pe 25 septembrie la București, arată că decalajele economice dintre regiuni au atins cote alarmante. În timp ce Capitala se scaldă …




