Politică

Reconstruim România: Cele 15 puncte ale programului de guvernare propus de AUR

Partidul AUR și-a prezentat, joi 11 mai, cele 15 puncte principale ale programului de guvernare, pe care intenționează să-l pună în practică, când va ajunge la guvernare în 2024. Prezentarea a început cu intonarea imnului României, „Deșteaptă-te române”.

Conform programului, scopul guvernării AUR este ca „în următorii 10 ani este să ridice standardul de viață din țara noastră la nivelul mediu din Uniunea Europeană”.

Președintele AUR, George Simion, a spus că în 33 de ani, România a fost condusă de „academicieni SRI” și „bursierii”, cu aluzie la oamenii care au primit „granturi” din partea fundațiilor Soroș, oameni care au provocat demolarea țării și alungarea a peste 6 milioane de cetățeni în afara granițelor.

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, a explicat că partidul său va reduce taxarea muncii și a companiilor, va simplifica politica fiscală. În ceea ce privește suveranitatea economică, AUR anunță că va crea bănci pentru agricultură, dezvoltare și pentru susținerea afacerilor românilor din diaspora.

Marius Lulea a spus că AUR nu va renunța niciodată la moneda națională și nu va adopta nicio monedă digitală obligatorie.

AUR își propune să crească salariul minim brut până la 5000 de lei. De asemenea, se reduc contribuțiile la sistemul de pensii, asigurări sociale și sănătate până la un nivel maxim cumulat de 25% din salariul angajatului pentru primii 5.000 lei din salariul brut.

Un obiectiv îndrăzneț al AUR este recuperarea acționariatului la companiile strategice, între care OMV-PETROM.

„Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare”, afirmă AUR.

AUR propune reindustrializarea României

Astfel, se va continua folosirea combustibililor fosili și hidrocarburilor (cărbune, gaz, petrol), energiei hidro, nucleare, eoliene și solare. Prioritatea strategică va fi extragerea gazelor naturale și a țițeiului din zăcămintele existente.

AUR vrea să construiască hidrocentrala de pompaj Tarnița, finalizează lucrările la toate hidrocentralele în curs de construire și dublăm capacitatea de înmagazinare în depozitele subterane. Liderii partidului vor finalizarea lucrărilor la centralele pe gaze de la Iernut și Brăila în primii patru ani de guvernare și construim capacități noi pe gaze în ciclu combinat la Ișalnița, Turceni și Mintia în următorii trei ani, pentru a asigura o producție excedentară de energie electrică cu o putere netă disponibilă de cel puțin 10 000 de MW. De asemenea, AUR va finaliza investiția la cele două noi reactoare de la Cernavodă în următorii 4-6 ani și va păstra funcționale capacitățile de producție pe cărbune de la Rovinari și Turceni.

Industriile petrochimică, siderurgică, producătoare de materiale de construcții, mijloace de transport, utilaje agricole și industriale vor beneficia de facilități fiscale, în timp ce exportul unor resurse va fi interzis temporar, iar prelucrarea materiilor prime va fi obligatorie.

AUR vrea să condiționeze achizițiile de echipamente și tehnică militară de mecanisme off-set viabile, pentru a relansa industria națională de apărare. Principalul scop al acestor măsuri și acțiuni, împreună cu stimularea industriei farmaceutice naționale, promovarea tehnologiilor industriale de înaltă performanță și a produselor cu valoare adăugată ridicată este crearea de locuri de muncă bine remunerate.

AUR vrea să încurajeze natalitatea și familia: Planul Național pentru Protejarea Familiei

Formațiunea conservatoare anunță un pachet de măsuri economice care să stimuleze nașterea de prunci și familia, după cum urmează:

„Acordăm  împrumuturi cu dobândă subvenționată și garanții de stat familiilor cu trei sau mai mult de trei copii pentru achiziționarea de locuințe.

Acordăm împrumuturi cu dobândă subvenționată de până la 10 000 de euro pentru cumpărarea unui autovehicul nou familiilor cu trei sau mai mult de trei copii minori.

Scutim de impozit pe autovehicule, terenuri și locuințe, familiile cu trei sau mai mult de trei copii, cu condiția ca valoarea totală a proprietăților să nu depășească 500.000 de lei.

Pentru fiecare copil minor din cadrul unei familii majorăm alocația  la ¼ din valoarea salariului minim pe economie.

Indemnizația pentru creșterea copilului va fi egală cu media veniturilor salariale din ultimele 24 luni. Copiii născuți în familii de români care au avut rezidență în afara granițelor, și care au optat pentru revenirea în țară, vor primi o indemnizație lunară egală cu 75% din salariul mediu pe economie.

Companiile vor beneficia de o deducere din taxe și impozite pentru cheltuielile de înființare a creșelor în incinta sediilor acestora.

Acordăm mamelor cu trei sau mai mult de trei copii un tichet valoric pentru a acoperi cheltuielile școlare ale copiilor, până la finalizarea studiilor.

Familiile cu patru sau mai mulți copii vor beneficia de locuințe de stat cu chirie zero, dacă cel puțin unul dintre părinți lucrează. Până în momentul în care numărul de unități locative deținute de stat va fi suficient pentru aceste situații, plata chiriilor va fi asigurată de la bugetul de stat”.

AUR: CUM ARATĂ ASTĂZI ȘCOALA, VA ARĂTA MÂINE ȚARA! Revine uniforma școlară

În ceea ce privește educația, AUR vrea să lanseze un program național pentru „redarea demnității cadrelor didactice”.

Iată ce prevede programul AUR în acest sens:

„Creăm sau extindem liceele pedagogice și vocaționale, precum și școlile de arte și meserii.

Dezvoltăm învățământul dual.

Încurajăm creșterea numărului de studenți cu 50% în următorii 10 ani, în special în domeniile în care există o lipsă de specialiști pe piața internă.

Eliminăm subvenționarea învățământului exclusiv în funcție de numărul de elevi/studenți, iar criteriul de finanțare va fi mutat spre performanță și competență profesională, și utilitatea economică, culturală și socială a proiectelor educaționale și de cercetare.

Toți elevii vor beneficia de o masă caldă preparată din produse locale în următorii cinci ani.

Reintroducem obligativitatea purtării uniformelor școlare.

Implementăm programul „Școala de după Școală”, care include programe realizate în mod organizat prin intermediul unităților de învățământ, asociațiilor sportive, culturale, de mediu, de protecție socială, inginerie și știință.

Promovăm o politică națională de susținere a sportului de masă, care include sportul școlar, studențesc, Daciadele și, implicit, sportul de performanță.

Susținem creșterea numărului de unități de învățământ, astfel încât, în decurs de 10 ani, să se poată desfășura activitatea educațională într-un singur schimb. Elaborăm un Program național pentru modernizarea, extinderea și construirea, în următorii 10 ani, a 500 de clădiri destinate învățământului primar, gimnazial și liceal.

Solicităm, pe bază de reciprocitate și de respectare a drepturilor minorităților, înființarea de școli și licee în limba română în comunitățile românești din diaspora.

Majorăm bursa socială pentru elevi la o valoare de cel puțin ¼ din salariul minim pe economie”.

AUR vrea să încurajeze tinerii să se mute la țară: Casa de 1 leu

Partidul de dreapta vrea să încurajeze tinerii să se mute la țară, prin Implementarea Programului „Case la 1 leu” pentru tineri din România și românii din diaspora care doresc să revină în țară. Acordarea de locuințe, stimulente financiare și asigurarea transportului pentru profesorii, medicii, asistenții medicali și polițiștii care doresc să lucreze în mediul rural.

Turism istoric și agricultură

În acest moment în România „Săptămâna verde” și „Școala altfel”. Copiii României au nevoie de un program dedicat în cadrul căruia să învețe despre istoria bogată a poporului român.
Programul se adresează elevilor din clasele I – XII. În cadrul „Săptămânii Istorice” vor fi organizate excursii și tabere la obiective istorice, precum și alte activități de cunoaștere și înțelegere a istoriei naționale. Programul se adresează și copiilor români de peste hotare.

AUR respinge curentele Woke, Cancel Culture

Partidul lui Simion anunță că respinge curentele Cancel Culture și cultura Woke. „În guvernarea AUR, identitatea noastră națională, tradițiile, precum și limba română vor reprezenta liniile directoare ale instituțiilor de cultură, iar libertatea religioasă va rămâne garantată de stat”, precizează programul AUR.

Iată cele 15 puncte, integral așa cum au fost remise de către AUR:

  1. ROMÂNII – DEMNI ÎN EUROPA ȘI ÎN LUME

Scopul guvernării în următorii 10 ani este să ridice standardul de viață din țara noastră la nivelul mediu din Uniunea Europeană.

Impunem respectarea tratatelor în vigoare de către partenerii europeni și euro-atlantici și recunoașterea rolului României ca aliat și stat membru cu drepturi egale.

Românii sunt egali cu ceilalți cetățeni ai statelor Uniunii Europene, beneficiind de toate drepturile aferente, inclusiv de apartenența la spațiul Schengen.

Contracarăm, prin toate intrumentele legale și instituționale, acordurile și directivele care pot afecta interesele României și ale românilor.

Interesul național trebuie să fie axul central al politicii externe a României.

Respingem tendințele de centralizare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene.

Protejăm și promovăm interesele comunităților românești istorice și ale românilor din diaspora. Totodată, stimulăm relațiile diplomatice, economice și comerciale cu alte state și prin intermediul românilor din străinătate, ca unul dintre mijloacele de mare preț ale întăririi cooperării dintre țări. 

  1. REDUCEREA TAXĂRII MUNCII ȘI A COMPANIILOR. OPTIMIZARE FISCALĂ, SIMPLIFICARE, PREDICTIBILITATE ȘI DEBIROCRATIZARE A STATULUI

Creștem gradual, în primii patru ani de guvernare, salariul minim brut până la valoarea de 5.000 lei. Salariul minim brut se va indexa automat cu rata anuală a inflației.

Mai mulți bani pentru salariați, mai puține taxe pentru firme. Reducerea drastică a taxelor, a contribuțiilor la sistemul de pensii, asigurări sociale și sănătate până la un nivel maxim cumulat de 25% din salariul angajatului pentru primii 5.000 lei din salariul brut.

Sprijinim seniorii României – venituri suplimentare pentru ei și integrare în societate. Persoanele care aleg voluntar să își continue activitatea profesională în mediul privat după atingerea vârstei de pensionare vor fi scutite de contribuții și impozitul pe veniturile din salarii. Măsura va încuraja companiile să angajeze persoane vârstnice în locurile de muncă și pozițiile potrivite seniorilor.

Reducem presiunea asupra mediului de afaceri. Instituțiile statului nu vor putea controla mai mult de o dată pe an același agent economic, în lipsa constatării unor nereguli, pentru a permite mediului de afaceri să se concentreze pe activitatea economică.

Simplificăm politica fiscală. Pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro stabilim un impozit pe cifra de afaceri de 2%. Pentru companiile cu cifra de afaceri egală sau mai mare de 5 milioane de euro se va aplica un impozit pe profit de 16%.

Taxăm companiile care nu își declară profiturile în România. Societățile comerciale cu o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro vor plăti anual impozit pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri.

Respectarea calendarului fiscalmăsurile care conduc la creșterea taxelor sau introducerea de noi taxe trebuie introduse în calendarul fiscal cu cel puțin doi ani înainte de a fi implementate, pentru a oferi predictibilitate. Optimizarea fiscală a statului și descurajarea practicilor ilegale de export a profiturilor de către companii.

Promovăm munca în țarăCompletăm aplicația Revisal cu o secțiune în care companiile își pot prezenta întregul necesar de forță de muncă. Platforma va fi publică și se va promova la nivel local, județean, național, precum și pentru românii care lucrează în străinătate.

Pensiile trebuie să se bazeze pe contributivitate. Nimeni nu va beneficia de pensie până în momentul atingerii vârstei standard de pensionare. Vârsta de pensionare  nu va crește.  Pensiile speciale aflate în plată cu venituri lunare cumulate mai mari decât salariul președintelui țării, se va impozita cu 90% partea care depășește salariul președintelui și care nu este bazată pe contributivitate.

  1. VALORIFICAREA ÎN INTERESUL ROMÂNILOR A RESURSELOR NATURALE ȘI A COMPANIILOR STRATEGICE

Înființăm un program național în cadrul căruia vor fi prelucrate (primar, secundar, terțiar) bogățiile naturale, cum ar fi mineralele, apele, petrolul, gazele, aurul și metalele rare din subsol, precum și pădurile, plantele și alte elemente care fac parte din bogăția națională.

Resursa financiară produsă de fiecare bogăție în parte va fi evidențiată public, zi de zi, ca parte a Fondului Suveran de Investiții, după modelul Norvegiei.

Fondul Suveran de Investiții va fi responsabil pentru administrarea resurselor naturale ale României, plasarea sumelor colectate în investiții cu risc scăzut în afara țării, acoperirea deficitului la fondul de pensii din câștigurile obținute și investiții în domenii cheie de interes național (energie, siderurgie, metalurgie șamd). Fondul Suveran de Investiții va fi organizat sub forma unui fond de stat ce poate fi capitalizat din banii contribuabililor români, permițându-le acestora să devină acționari.

Statul român va fi deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile din domeniile strategice, precum și la cele care prelucrează bogățiile naturale, iar cetățenii români vor avea acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni în aceste companii.

Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare. 

  1. ASIGURAREA SECURITĂȚII ENERGETICE ȘI REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI

România trebuie să-și asigure suveranitatea energetică. Prin urmare, se va continua folosirea combustibililor fosili și hidrocarburilor (cărbune, gaz, petrol), energiei hidro, nucleare, eoliene și solare. Prioritatea strategică va fi extragerea gazelor naturale și a țițeiului din zăcămintele existente.

Finalizăm proiectele de modernizare a sistemului energetic național de transport al energiei electrice (Transelectrica), pentru a crește capacitatea de preluare a puterii generate de sursele regenerabile (biomasă, fotovoltaice, eoliene, hidro și pe bază de hidrogen). Construim hidrocentrala de pompaj Tarnița (1000 MWh)finalizăm lucrările la toate hidrocentralele în curs de construire și dublăm capacitatea de înmagazinare în depozitele subterane.

Finalizăm lucrările la centralele pe gaze de la Iernut și Brăila în primii patru ani de guvernare și construim capacități noi pe gaze în ciclu combinat la Ișalnița, Turceni și Mintia în următorii trei ani, pentru a asigura o producție excedentară de energie electrică cu o putere netă disponibilă de cel puțin 10 000 de MW. De asemenea, finalizăm investiția la cele două noi reactoare de la Cernavodă în următorii 4-6 ani și păstrăm funcționale capacitățile de producție pe cărbune de la Rovinari și Turceni.

Industriile petrochimică, siderurgică, producătoare de materiale de construcții, mijloace de transport, utilaje agricole și industriale vor beneficia de facilități fiscale, în timp ce exportul unor resurse va fi interzis temporar, iar prelucrarea materiilor prime va fi obligatorie.

Condiționăm achizițiile de echipamente și tehnică militară de mecanisme off-set viabile, pentru a relansa industria națională de apărare.

Principalul scop al acestor măsuri și acțiuni, împreună cu stimularea industriei farmaceutice naționale, promovarea tehnologiilor industriale de înaltă performanță și a produselor cu valoare adăugată ridicată este crearea de locuri de muncă bine remunerate.

Ministerul Economiei va gestiona deșeurile organice și anorganice ca pe orice altă resursă a României într-un model de economie circulară pentru reducerea la minim a deșeurilor.

Separăm distribuția de utilități (eliminăm monopolul) de furnizare, inclusiv prin interzicerea deținerii de către același acționar majoritar, dacă nu este statul. Multe abuzuri ale firmelor străine care dețin distribuția ar fi astfel înlăturate. 

  1. FABRICAT ÎN ROMÂNIA

Ținta principală a guvernării AUR este dezvoltarea capacităților de producție autohtone. Pentru a atinge acest scop vom lua măsuri care să:

Protejeze producătorii autohtoni;

Asigure un tratament egal în relația cu statul, la fel cu cel de care beneficiază acționariatul străin; această măsură se va aplica, în afară de firmele românești, tuturor profesiilor liberale practicate de cetățenii români;

Promoveze vânzarea de produse autohtone, inclusiv obligând comercianții să aibă pe rafturi cel puțin un produs românesc similar, dacă acesta există în România, în aceleași condiții oferite și pentru celelalte companii partenere;

Stimuleze consumul produselor care poartă eticheta „Fabricat în România”, atât în piața internă, cât și externă, favorizând exporturile.

Asigurăm angajatorilor posibilitatea de a recompensa angajații pentru contribuția lor la profitul firmei prin distribuția de dividende către salariați în aceeași condiții de taxare cu distribuția de dividende către acționari.

Creăm bănci noi – precum Banca de Dezvoltare, Banca Agricolă și Banca Românească pentru Locuințe și Consolidarea Clădirilor, pentru a asigura creditarea afacerilor autohtone și a populației.

Extindem CEC Bank în comunitățile românești din diaspora pentru a oferi finanțare  românilor care doresc să deschidă magazine și depozite cu produse românești. 

  1. OPRIREA DECLINULUI DEMOGRAFIC – ÎNCURAJAREA NATALITĂȚII ȘI FAMILIEI

Stimulăm natalitatea și sprijinim familia naturală prin lansarea Planului Național pentru Protejarea Familiei, cu o durată de 20 de ani.

Acordăm  împrumuturi cu dobândă subvenționată și garanții de stat familiilor cu trei sau mai mult de trei copii pentru achiziționarea de locuințe.

Acordăm împrumuturi cu dobândă subvenționată de până la 10 000 de euro pentru cumpărarea unui autovehicul nou familiilor cu trei sau mai mult de trei copii minori.

Scutim de impozit pe autovehicule, terenuri și locuințe, familiile cu trei sau mai mult de trei copii, cu condiția ca valoarea totală a proprietăților să nu depășească 500.000 de lei.

Pentru fiecare copil minor din cadrul unei familii majorăm alocația  la ¼ din valoarea salariului minim pe economie.

Indemnizația pentru creșterea copilului va fi egală cu media veniturilor salariale din ultimele 24 luni. Copiii născuți în familii de români care au avut rezidență în afara granițelor, și care au optat pentru revenirea în țară, vor primi o indemnizație lunară egală cu 75% din salariul mediu pe economie.

Companiile vor beneficia de o deducere din taxe și impozite pentru cheltuielile de înființare a creșelor în incinta sediilor acestora.

Acordăm mamelor cu trei sau mai mult de trei copii un tichet valoric pentru a acoperi cheltuielile școlare ale copiilor, până la finalizarea studiilor.

Familiile cu patru sau mai mulți copii vor beneficia de locuințe de stat cu chirie zero, dacă cel puțin unul dintre părinți lucrează. Până în momentul în care numărul de unități locative deținute de stat va fi suficient pentru aceste situații, plata chiriilor va fi asigurată de la bugetul de stat.  

  1. SĂNĂTATEA NAȚIUNII

Construim spitale județene prin Programul „Ana Aslan”. Acest program se va finanța prin intermediul Companiei Naționale de Investiții pe baza unor proiecte-tip, folosind fonduri europene.

Relansăm Institutul Cantacuzino.

Trecem toate Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în coordonarea Ministerului Sănătății.

Rolul medicului de familie va fi extins, astfel încât să fie degrevat de sarcini suplimentare medicul specialist.

Nivelul de salarizare al cadrelor medicale va fi corelat cu numărul pacienților tratați, dificultatea cazurilor, precum și cu rezultatele medicale obținute.

Restabilim rolul policlinicilor și asigurăm decontarea serviciilor medicale furnizate. Elaborăm un program național de dotare, modernizare și construire de noi policlinici, pe bază de proiecte tip, astfel încât să existe câte o policlinică la 25.000 de români.

Alimentație și prevenție pentru o viață sănătoasă. Asigurăm accesul la o alimentație sănătoasă, în cantitate suficientă și de calitate, în special pentru copii. Promovăm activitățile fizice  pentru toate categoriile de vârstă, alături de furnizarea de resurse materiale care să permită acest lucru.

Acces la un diagnostic cât mai timpuriuCreăm un program de prevenție pentru bolile față de care românii prezintă un risc ridicat, care include un set de analize și controale gratuite adaptate pe grupe de vârstă.

Reducem timpul de acces la serviciile medicale de urgență prin creșterea și înnoirea parcului de ambulanțe și asigurarea necesarului de personal medical specializat, astfel încât timpul de intervenție la fiecare caz să nu depășească 10 minute.

Decontarea serviciilor stomatologice. 

  1. CUM ARATĂ ASTĂZI ȘCOALA, VA ARĂTA MÂINE ȚARA!

Redăm demnitatea cadrelor didactice. Programul național „DOMNUL TRANDAFIR” are ca scop redarea demnității cadrelor didactice prin salarizare și stimulente adecvate, oferirea de locuințe, statut, dotări și echipamente, precum și reducerea sarcinilor birocratice pentru a permite dascălilor să se concentreze pe activitățile didactice.

Creăm sau extindem liceele pedagogice și vocaționale, precum și școlile de arte și meserii.

Dezvoltăm învățământul dual.

Încurajăm creșterea numărului de studenți cu 50% în următorii 10 ani, în special în domeniile în care există o lipsă de specialiști pe piața internă.

Eliminăm subvenționarea învățământului exclusiv în funcție de numărul de elevi/studenți, iar criteriul de finanțare va fi mutat spre performanță și competență profesională, și utilitatea economică, culturală și socială a proiectelor educaționale și de cercetare.

Toți elevii vor beneficia de o masă caldă preparată din produse locale în următorii cinci ani.

Reintroducem obligativitatea purtării uniformelor școlare.

Implementăm programul „Școala de după Școală”, care include programe realizate în mod organizat prin intermediul unităților de învățământ, asociațiilor sportive, culturale, de mediu, de protecție socială, inginerie și știință.

Promovăm o politică națională de susținere a sportului de masă, care include sportul școlar, studențesc, Daciadele și, implicit, sportul de performanță.

Susținem creșterea numărului de unități de învățământ, astfel încât, în decurs de 10 ani, să se poată desfășura activitatea educațională într-un singur schimb. Elaborăm un Program național pentru modernizarea, extinderea și construirea, în următorii 10 ani, a 500 de clădiri destinate învățământului primar, gimnazial și liceal.

Solicităm, pe bază de reciprocitate și de respectare a drepturilor minorităților, înființarea de școli și licee în limba română în comunitățile românești din diaspora.

Majorăm bursa socială pentru elevi la o valoare de cel puțin ¼ din salariul minim pe economie. 

  1. UNIȚI DE LA NORD LA SUD, DE LA EST LA VEST

Unim România prin proiectele de infrastructură. AUR susține conectarea rapidă a regiunilor țării prin construirea de autostrăzi și linii de cale ferată de mare viteză.

Creștem viteza de circulație a mărfurilor și eficientizăm capitalul productiv, micșorăm decalajele dintre regiunile țării, facilităm contactele sociale printr-o infrastructură modernă.

Ducem la îndeplinire proiectele autostrăzilor nefinalizate (Giurgiu-București-Suceava-Cernăuți, respectiv Bârlad-Chișinău, Iași-Cluj, Brașov-Ploiești, Pitești-Sibiu, Satu Mare-Botoșani) cu constructori români, independent sau prin asocieri cu consorții străine.

Folosim corect și eficient banii europeni. Fondurile europene alocate pentru programele de protecție a mediului trebuie redirecționate de urgență de la proiectele pentru piste de biciclete către infrastructura feroviară.

Asigurăm securitatea feroviară în infrastructura critică. Ulterior, vom susține construirea liniilor de mare viteză București-Cluj, Timișoara-Cluj-Iași și București-Suceava.

Realizăm un nou aeroport cu scopul de a deveni un hub regional în zona metropolitană București-Ilfov și finalizăm proiectul Canalului București-Dunăre.

Demarăm modernizarea și extinderea capacității logistice a Portului Constanța.

Susținem implementarea Strategiei Naționale a Dunării în vederea îmbunătățirii condițiilor de navigare, a creșterii rolului în transportul european de mărfuri, dezvoltarea turismului fluvial, modernizarea și construirea de noi porturi și poduri. 

  1. EFICIENTIZARE ADMINISTRATIVĂ: GUVERN SUPLU ȘI PUTERNIC, PARLAMENT CU CEL MULT 300 DE PARLAMENTARI

Respectăm voința românilor: Parlamentul României va avea maximum 300 de parlamentari.

Guvernul României va avea un număr maxim de 12 ministere, ale căror sedii centrale vor fi transferate treptat în Palatul Parlamentului. Guvernul va avea un număr maxim de 50 de secretari de stat.

Reducem drastic numărul de membri de partid din administrația publică locală și centrală prin scăderea cu două treimi a numărului total de unități administrativ-teritoriale și a numărului instituțiilor publice. Bucureștiul va avea o singură administrație, care va include și actualele localități din Ilfov. Pentru fiecare localitate cu mai mult de 1.000 de persoane se va menține  un birou informatizat de lucru cu cetățenii.

Transformăm în Direcții din cadrul altor structuri ale statului organisme de control precum ASF, ANRE, Consiliul Concurenței etc.

Majorăm salariile cadrelor didactice, ale cadrelor medicale, ale angajaților din Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Apărării Naționale astfel încât acestea să fie la același nivel cu cele din mediul privat. Sporurile și alte suplimente salariale se vor include în salariul de bază, iar acestea se vor lua în considerare la determinarea pensiei bazate pe contributivitate.

Promovăm o relație mai bună între cetățeni și instituțiile statului prin integrarea tehnologiei în toate procedurile administrative disponibile cetățenilor români.

Depolitizăm administrația publică locală și centrală.

Reintroducem obligativitatea ca prefecțiii și alte categorii de funcționari să nu aibă afiliere politică.

Implementăm un sistem de recrutare a conducerii instituțiilor și întreprinderilor publice pe bază de concurs. Stopăm fenomenul interimatelor în aceste unități.

Implementăm programe de formare și dezvoltare profesională obligatorii pentru funcționarii publici, adaptate la nevoile postului, precum și evaluarea periodică a acestora. Promovarea în instituții se va realiza pe criteriul ierarhiei competențelor. 

  1. DOMNIA LEGII

Nimeni nu este mai presus de lege, iar legile și sistemul coercitiv nu trebuie să încalce drepturile și libertățile fundamentale. Susținem implicarea activă în viața Cetății a românilor.

Asigurăm instrumentele judiciare și administrative pentru garantarea unei practici unitare și celeritate în judecarea cauzelor.

Introducem răspunderea profesională a magistraților pentru erorile judiciare, pe modelul răspunderii profesionale existente în sistemul medical sau în sectorul construcțiilor.

Accesul la funcția de judecător se va putea face după o experiență de minimum 10 ani în celelalte profesii juridice.

Limităm influența factorului politic în justiție prin alegerea direct de către populație a judecătorilor Curții Constituționale, a conducerii Parchetelor și a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Organizarea de curți cu jurați, formate din cetățeni români majori și cu capacitate deplină de exercițiu, care să soluționeze cazurile penale grave și procesele colective sau de clasă.

Analizăm, revizuim și asanăm legislația.

Sprijinim forțele de ordine și forțele armate prin acordarea unor salarii adecvate, precum și dotarea acestora cu echipamente, tehnică și tehnologii utile pentru a lupta împotriva infracționalității și terorismului.

Comasarea instituțiilor cu atribuții în ordinea publică și a serviciilor de informații.

Stimulăm efectuarea de către fiecare cetățean român a unui stagiu de trei luni, în intervalul de vârstă 18 – 22 ani, fie în cadrul unei asociații non-profit, fie în pregătirea militară. 

  1. OCROTIREA CELOR VULNERABILI

Sprijin pentru cetățenii aflați în nevoie și care sunt predispuși să devină victime ale abuzurilor.

Dezvoltăm servicii sociale pentru femeile și copiii victime ale violenței în familie și pentru românii ajung să victime ale traficului de carne vie. Aceste persoane trebuie să beneficieze de sprijin din partea statului prin asigurarea unui mediu de viață sigur și non-violent. Serviciile asigurate de stat vor fi de cazare și asistență socială, psihologică și de integrare pe piața muncii.

Majorăm valoarea indemnizației acordate persoanelor cu handicap. Pentru a le îmbunătăți calitatea vieții, aceasta va fi cel puțin egală cu valoarea pensiei minime pe economie pentru persoanele cu handicap grav, care nu permite desfășurarea de activități remunerate.

Eliminăm controlul anual în cazul persoanelor cu boli incurabile sau dizabilități irecuperabile.

Modernizăm/construim în următorii 10 ani 250 de centre de asistență socială pentru bătrâni și centre mixte de copii și seniori, pentru crearea unui mediu de dezvoltare sănătoasă pentru cei mici și redarea demnității celor vârstnici.

Persoanele cu risc social, care nu pot munci din motive obiective și nu înregistrează venituri, vor beneficia de un venit minim garantat. Ajutoarele sociale vor fi asigurate pe un termen limitat și numai în cazurile în care acestea reprezintă unica soluție pentru asigurarea supraviețuirii.

Implicăm statul în construirea de locuințe sociale pe care le repartizăm pe criterii obiective.

În guvernarea AUR, nu vom renunța la plățile în numerarnu vom trece la moneda Euro sau la alt tip de monedă fizică sau digitală, nu vom adopta mecanisme digitale de control și inginerie socială.

Sprijinirea Bisericii și acreditarea acesteia drept entitate care poate desfășura servicii sociale. Biserica va avea prioritate în efectuarea de opere de caritate, întrucât nu are cheltuieli suplimentare cu personalul.

Protejăm românii în fața abuzurilor economice! Autoritățile statului trebuie să asigure o relație justă și etică între bănci, IFN-uri, cazinouri, alte forme de jocuri de noroc, agenții comerciali și populație. Bunurile imobiliare, case și terenuri, nu vor putea fi executate decât în cazul în care acestea constituie obiectul finanțării sau datoriei. Limităm diferențialul de dobândă dintre dobânda plătită pentru depozite și cea încasată pentru credite la cel mult 2,5 puncte procentuale.

Ministerul Afacerilor de Externe va sprijini familiile de români cărora instituții ale statelor în care aceștia locuiesc le-au luat copiii pe motive neîntemeiate. Statul român nu va avea politici de acest tip pentru familiile care trăiesc în țară. 

  1. ROMÂNIA – ȚARA AGRICULTURII ȘI TURISMULUI

România poate hrăni întreaga Europă și ar putea fi o destinație importantă pentru turiști. Din păcate, nu reușim să ne asigurăm nici măcar necesarul intern de hrană și nici nu ne bucurăm de ceea ce avem în țară.

De aceea trebuie luate măsuri concrete:

Majorăm cu 100% subvențiile acordate exploatațiilor agricole cu suprafețe mai mici de 500 de hectare.

Sprijiniim producția și achiziția de tractoare și alte echipamente agricole pentru creșterea gradului de prelucrare a produselor agricole (magazine locale, fabrici locale pentru industria alimentară) prin fonduri naționale și europene nerambursabile.

Investim în sectorul industriei alimentare! Sprijinim sectorul alimentar în vederea creșterii gradului de prelucrare a produselor agricole, a dezvoltării zootehniei (bovine pentru reproducere, carne și lactate, porcine pentru reproducere și carne), dar și pentru dezvoltarea pisciculturii, prin acordarea de finanțare rambursabilă și nerambursabilă, cu dobânzi subvenționate și garanții de stat.

Asigurăm finanțare nerambursabilă pentru construirea de 50 unități regionale de preluare, sortare, depozitare și ambalare a produselor agricole, stimulăm și dezvoltăm microindustrii prelucrătoare la nivel local. Încurajăm asocierea de tip cooperativă.

Susținem realizarea de insule și peninsule artificiale prin acceptarea de investiții private în zona Mării Negre (precum în Dubai).

Atragem finanțări nerambursabile sau rambursabile, cu dobânzi subvenționate de stat, pentru turismul românesc și pentru investiții în facități de agrement sau tratament.

Sprijinim turismul românesc. Voucherele de vacanță vor fi acordate și pentru sectorul privat, însă cu condiția limitării perioadelor de aplicare prin excluderea perioadelor aglomerate.

Vom dezvolta turismul istoric, prin finanțarea masivă a cercetărilor arheologice și istorice și a programelor de promovare a acestora. Implementăm Programul național „SĂPTĂMÂNA ISTORICĂ” pentru clasele I – XII, în cadrul căruia vor fi organizate excursii și tabere la obiective istorice, precum și alte activități de cunoaștere și înțelegere a istoriei naționale. Programul se va adresa și copiilor români de peste hotare.

  1. RENAȘTEREA SATULUI ROMÂNESC ȘI A GOSPODĂRIEI ȚĂRĂNEȘTI

Repopulăm satul românesc prin:

Refacerea infrastructurii critice din mediul rural (irigațiile, amenajările funciare, drumurile, depozitele de legume și fructe); dezvoltarea componentelor principale ale infrastructurii rurale, care vor avea un impact direct asupra calității vieții; redeschiderea târgurilor pentru desfacerea mărfurilor locale.

Implementarea Programului „Case la 1 leu” pentru tineri din România și românii din diaspora care doresc să revină în țară.

Acordarea de locuințe, stimulente financiare și asigurarea transportului pentru profesorii, medicii, asistenții medicali și polițiștii care doresc să lucreze în mediul rural.

Protejăm specificul rural românesc prin:

Sisteme noi de finanțare pentru gospodăria țărănească și promovarea patrimoniului imaterial al satului.

Facilitarea accesului la produsele alimentare românești BIO și distribuirea lor în mediul urban. Acordarea de finanțare nerambursabilă, total sau parțial, cooperativelor, asociațiilor agricole și firmelor pentru a asigura colectarea produselor agricole de la micii fermieri, precum ouă, lapte și carne, cu respectarea condițiilor sanitar-veterinare.

Acordarea de finanțare nerambursabilă, total sau parțial, pentru colectarea laptelui de la țărani și distribuirea acestuia la nivel regional, astfel încât distanța maximă de parcurs până la primul centru de colectare să nu depășească 50 de kilometri.

Promovarea Punctelor Gastronomice Locale și implementarea unei Strategii naționale pentru Agropensiuni, care să includă un circuit complet de valorificare a produselor agricole.

Reînvierea și extinderea industriilor tradiționale românești de in, lână și cânepă ca materii prime pentru alte industrii.

  1. PROTEJAREA IDENTITĂȚII ȘI A MEDIULUI NOSTRU NATURAL

Apărăm familia naturală și luptăm împotriva ideologiei de gencurentelor WOKE și Cancel Culture.

Milităm pentru supremația suveranității statelor în arhitectura mondială.

În guvernarea AUR, identitatea noastră națională, tradițiile, precum și limba română vor reprezenta liniile directoare ale instituțiilor de cultură, iar libertatea religioasă va rămâne garantată de stat.

Limba română reprezintă principalul element de identitate. Ambasadele, consulatele, institutele culturale și centrele comunitare, alături de viitoarele școli de limbă, cultură și civilizație românească din diaspora vor reprezenta baza politicii noastre naționale pentru păstrarea identității românești. Românii care vor alege să locuiască peste hotarele țării vor fi principalul liant între statul român și țările gazdă.

Cultura românească trebuie să se impună din nou în lume, iar identitatea românească să fie respectată la nivel național și internațional. Susținem artiștii români. Acordăm burse artiștilor premiați la nivel național și internațional. Cultura românească trebuie să se impună din nou în lume, iar identitatea românească să fie respectată pe toate meridianele.

Promovăm patrimoniul istoric, cultural și național prin intermediul filmelor românești, festivalurilor, taberelor, concursurilor și artiștilor români de mare prestigiu, precum și prin colaborarea cu studiouri cinematografice din străinătate. Promovăm, de asemenea, elementele identității naționale și încurajăm tinerii să le însușească prin intermediul unor metode moderne și atractive, inclusiv digitale.

Adoptăm și aplicăm ferm legislație care să  includă protecția mediului în procesul de luare a deciziilor economice și sociale, în conformitate cu interesele naționale. Considerăm mediul înconjurător parte a Creației, în interdependență cu viața omului, nu în opoziție cu ea.

Prin toate măsurile legislative necesare la nivel național, regional și internațional, protejăm și conservăm Rezervația Biosferei Delta Dunării. Trebuie să apărăm această lume aparte a Deltei, la fel ca și civilizația Muntelui, din Munții Carpați, cu toate elementele sale.

Împădurim România! În următorii 10 ani vom planta 1 000 000 de hectare de pădure, în paralel cu măsuri drastice pentru oprirea tăierilor ilegale. Asigurăm distribuirea judicioasă a zonelor împădurite pe toată suprafața României.

Demarăm decolmatarea lacurilor artificiale și naturale, a iazurilor, râurilor și pâraielor și folosirea lor pentru dezvoltarea pescuitului sportiv sau economic.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button