Realitatea complicităţii ASF cu frauda de la City Insurance: De la Mişu Negriţoiu la Nicu Marcu

Distribuie acest articol!

Nicu Marcu pentru noi este Camenco Petrovici doi. La fel cum CEC-ul, condus de Camenco Petrovici, a păcălit populaţia prin falsa garantare a Fondului Naţional de Investiţii (FNI), la fel şi Nicu Marcu a păcălit populaţia prin falsa garantare de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a capitalului (şi bonităţii) City Insurance, societate care se dovedeşte că a fraudat sute de milioane de euro din banii asiguraţilor în timp ce era mângâiată pe creştet de ASF.

Din prima zi în care Nicu Marcu a fost numit Preşedinte ASF (28 iunie 2020), el a acţionat în scopul acoperirii fraudei de la City Insurance prin mângâierea pe creştet a City Insurance şi neobligarea în mod real de a aduce capital.

Astfel, Nicu Marcu a oferit mai mult de un an societăţii City Insurance, timp în care societatea, cu o cotă de piaţă de 45% pe piaţa RCA, a încasat miliarde de lei ca prime, a plătit mai puţin de jumătate din sumele încasate ca despăgubiri şi a sifonat restul. Sub atenta privire şi supraveghere a lui Nicu Marcu.

Mai mult decât atât, Nicu Marcu, prin promovarea psihotică a iniţiativei de ,,decontare directă obligatorie” în poliţele RCA (în fapt, intenţia de a scumpi asigurările cu până la 20% şi a lua populaţiei şi companiilor până la un miliard de lei în fiecare an, cu scopul de a direcţiona aceste sume către acţionarii infractori care prezentaseră încă din 2017 extrase de cont false, şi astfel, pentru a nu îi mai obliga să aducă capital), Nicu Marcu a devenit complice la frauda de sute de milioane de euro din ultimul an şi la acoperirea fraudei de alte sute de milioane din anii trecuţi.

,,Privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor”.

Despre tentativa ticlăloasă de introducere a obligativităţii decontării directe am scris încă din 31 ianuarie 2021, iar argumentele prezentate de mine au fost de natură să împiedice şi această fraudă din banii asiguraţilor, în fapt o mizerabilă acoperire a sifonărilor din asigurări, de către populaţie.

Simultan cu achiesarea prin această iniţiativă la interesele grupurilor care sifonau banii asiguraţilor, Nicu Marcu a primit asigurări că va primi imunitate pentru complicitatea de a nu supraveghea în mod real piaţa asigurărilor.

În acest sens, nefrecventabilul deputat Florin Roman, cu şcoală la Atheneum, cursuri la Colegiul Naţional de Apărare şi fost secretar general al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA, precursorul ASF) din perioada în care Astra Asigurări fura banii asiguraţilor, a promovat o iniţiativă ticăloasă prin care urmărea să îi ofere imunitate lui Nicu Marcu, spre exemplu, în cazul eşecului de supraveghere a liderului pieţei asigurărilor, aflată acum în anticamera falimentului. Am scris şi am contribuit la respingerea acestei iniţiative ticăloase încă din februarie 2021.

– Un an şi patru luni de complicitate pentru ca City să mai încaseze peste 3 miliarde de lei sub mandatul lui Marcu şi să sifoneze jumătate.

În baza acestor (false) garanţii, Nicu Marcu, cel care şi-a luat imediat după numire, ca şef de cabinet pe fostul directorul adjunct al SRI, generalul Voinescu (fost lucrător al Securităţii comuniste anti-NATO) a acordat, de facto, garanţii grupului infracţional de la City Insurance şi mai ales timp, pentru a mai sifona încă alte sute de milioane de euro.

În mod real, timp de aproape un an de la numire (iunie 2020 – iunie 2021), Nicu Marcu nu a luat nicio măsură reală pentru a opri sifonarea banilor asiguraţilor.

Din contră, precum ,,fidejusorul” Camenco Petrovici din cazul FNI, a oferit falsa garanţie asiguraţilor că City (despre care acum susţine că avea indicii că este infractoare încă din februarie 2021) este o companie solidă. Complicitatea s-a manifestat multiplu:

– cunoscând că extrasul de cont prezentat de City este falsificat (el susţine că ASF a avut indicii încă din februarie 2021, dar, în fapt, am convingerea că ASF ştia sau trebuia să ştie încă din martie 2017), a permis în continuare City Insurance să emită poliţe RCA. Astfel, în 2020, City Insurance a emis poliţe (marea majoritate RCA) de 2,3 miliarde lei (cu 17% mai mult decât în 2019), din care trei sferturi (1,7 miliarde lei) reprezintă RCA. Doar din introducerea ticăloasă a decontării directe, Nicu Marcu ar fi asigurat, astfel, City Insurance, prin scumpirea de 20%, o sumă anuală de cel puţin 350 de milioane de lei pe care Nicu Marcu a vrut să o ia de la populaţie şi companii şi să o dea acţionarilor falsificatori. Suma ar fi fost suficientă pentru ,,ştergerea urmelor” extrasului de cont falsificat.

– City Insurance a mers chiar şi mai bine în Trimestrul întâi 2021, în timp ce sifona banii asiguraţilor pe baza unui extras de cont falsificat, despre care ASF ştia. City Insurance a emis, din ianuarie până în martie 2021, poliţe de 648 de milioane de lei (în creştere cu 20% faţă de trimestrul întâi 2020). Sub ,,supravegherea” lui Nicu Marcu, care ştia despre extrasul de cont falsificat.

– Extrapolând două trimestre de la cunoaşterea realităţii extrasului de cont falsificat, până la jumătatea lunii septembrie, când ASF a anunţat declanşarea procedurii de faliment, City a încasat (deşi ASF cunoştea că este infractoare) peste două miliarde lei, în timp ce ASF aştepta ca investitorii fantomă să aducă 150 de milioane de euro capital.

– Făcând totalul, pe perioada ,,supravegherii” lui Nicu Marcu, City Insurance a încasat peste trei miliarde lei (600 de milioane de euro), dintre care aproape un miliard de lei (200 de milioane de euro) de la momentul în care ASF a ştiut de la autorităţile elveţiene că City este o societate infractoare şi, prin urmare, Nicu Marcu a fost complice la delapidare, fals, uz de fals, spălare de bani şi evaziune fiscală a acţionarilor.

– Dacă nu ar fi fost complice, Nicu Marcu ar fi trebuit să suspende de îndată emiterea de poliţe RCA de către City Insurance (legislaţia îi permite), încă de la momentul în care a cunoscut că City, ca şi Astra, foloseşte falsuri fără de care nu ar fi fost niciodată o societate de asigurare.

– Complicitatea lui Nicu Marcu s-a manifestat şi prin decizia din iunie 2021, când a trecut în administrare specială a Fondului de Garantare al Asiguraţilor City Insurance în loc să suspende activitatea de emitere de poliţe RCA de către City. Astfel, Nicu Marcu a mai oferit încă patru luni acţionarilor infractori, timp în care, extrapolând rezultatele din trimestrul întâi (rezultatele pe trimestrul al doilea nu sunt disponibile), City Insurance a mai încasat de la asiguraţi încă 864 de milioane de lei (172 de milioane de euro).

Citește în continuare pe Bursa.ro


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: