Cine este prima femeie din clubul miliardarilor din ţara noastră. Ea a construit de la zero cel mai mare lanţ de farmacii din România, evaluat la peste un miliard de euro

„Sfatul meu pentru o tânără care îşi începe acum parcursul profesional este să fie hotărâtă şi să aibă răbdare. E nevoie de răbdare şi perseverenţă, dar şi de pregătire profesională şi de o perfecţionare continuă.”
Pentru Anca Vlad, marcarea a 20 de ani de Catena şi a 30 de ani de antreprenoriat a reprezentat una dintre cele mai importante realizări recente, fiind „un moment de maximă mândrie şi o încununare a activităţii derulate în lumea businessului”.
Pentru anul în curs, ea şi-a propus să consolideze poziţia de lider de piaţă a grupului, să continue ritmul de creştere din ultimii ani, orientarea către pacient, digitalizarea şi excelenţa operaţională fiind, de asemenea, „puncte cheie pe care ne concentrăm în vederea atingerii obiectivelor”.
Cât priveşte leadershipul feminin, ea a observat că în primii 10 ani din parcursul său antreprenorial a fost marcată de surpriza de a vedea că în afara ţării femeilor li se acorda mai puţin credit şi erau considerate buni executanţi, nu decidenţi. „În acele vremuri, în România, businessurile autohtone nu primeau credite, iar băncile din străinătate nu ofereau credit businessurilor conduse de femei.
Sursa: www.zf.ro
- AUR cere demisia Oanei Țoiu de la șefia MAE: Ne face praf relațiile internaționalePartidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită demisia ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în urma reacției pe care aceasta a avut-o după apariția unei fotografii în care foștii premieri Viorica Dăncilă și Adrian Năstase apar alături de lideri precum Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un. Politicienii principalului partid de opoziție i-au reproșat lui …
- Furtul tezarului românesc din Muzeul Drents: Procurorii olandezi renunță la acuzațiile împotriva a trei dintre suspecțiTrei dintre cei patru co-suspecți în cazul furtului artefactelor româneşti de la Muzeul Drents din Assen nu vor fi urmăriți penal. Parchetul General din Olanda consideră că rolul lor în acest furt este prea mic pentru a fi urmăriți în justiție, relatează agenția de presă ANP, citată de nltimes.nl. „Deși i-au ajutat pe principalii suspecți cu …
- China construiește un „Canal de Suez” terestru care să lege Europa și Asia, ocolind rutele maritime controlate de SUAChina construiește în tăcere rute alternative pentru a-și exporta bunurile către Europa fără a trece prin Marea Chinei de Sud, evitând tensiunile cu SUA și aliații săi din regiune. Orașul Chongqing a devenit un hub important pentru o rută comercială terestră care, spun unii, ar putea deveni noul Canal de Suez. Ruta este deservită de …
- Anca Alexandrescu: „România este aruncată în haos. Totul este un calcul politic cinic!”Scena politică din România se află într-o perioadă tensionată, marcată de proteste anunțate în perioada următoare. Jurnalista Anca Alexandrescu susține că această situație nu este rezultatul unei stări de teamă în rândul coaliției de guvernare, ci face parte dintr-o strategie politică bine pusă la punct. „Ca să spun sincer nu cred că le este teamă, …
- Piața Obor, capturată de interese private: politicienii au vândut tradiția pe milioane de leiPiața Obor, simbol al Bucureștiului și al comerțului tradițional, a ajuns pe mâna unor oameni de afaceri controversați, în urma unui parteneriat public-privat girat de politicieni locali. În timp ce micii producători dispar din piață, profiturile de milioane se duc către Radu Dimofte și Puiu Popoviciu, iar autoritățile se laudă cu modernizarea unui spațiu care, …