Știrile 60m.RO
Incendiu la un depozit de furaje din localitatea Frăsinet, Teleorman

Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje din localitatea Frăsinet, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.
Potrivit sursei citate, la faţa locului intervin două autospeciale de lucru cu apă şi spumă.
Echipajele de pompieri au reuşit să localizeze rapid focul, care se manifesta la aproximativ 400 de tone de lucernă, în acest moment lucrându-se la lichidarea acestuia.
Militarii sunt sprijiniţi la faţa locului şi de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitatea Frăsinet, cu un buldoexcavator.
Sursa: Agerpres
- Viorel Pașca, soția și copiii săi au fost reținuți în cazul azilelor din Bihor / Și coordonatoarea caselor, Delia Păcală, a fost reținută 24 de ore după audierile la DIICOT
Viorel-Teodor Pașca (55 de ani), liderul asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”, a ajuns miercuri dimineață la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri, în urma unei operațiuni care vizează destructurarea unei rețele de exploatare a persoanelor vulnerabile. Comunicat oficial privind mobilizarea DIICOT în cazul Asociației „Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă”: „Urmare a comunicatului … - Tensiuni majore în PNL: Conducerea impusă de Ilie Bolojan, acuzată că subminează democrația internă și blochează guvernarea
Conflictul intern din Partidul Național Liberal atinge cote alarmante, transformându-se într-un război total după ce deciziile taberei controlate de Ilie Bolojan au fost blocate în instanță. În încercarea de a justifica vulnerabilitatea juridică a noii conduceri, secretarul general Robert Sighiartău a lansat atacuri dure la adresa contestatarilor, apelând la retorica conspiraționistă a „sistemului” pentru a … - Ciucu poate pleca în Portugalia. Prima vacanță cu „tinicheaua de coadă”
Primarul general, Ciprian Ciucu, poate pleca în Portugalia, după ce Tribunalul București i-a admis cererea de modificare a obligațiilor impuse prin controlul judiciar. Magistrații au desființat parțial măsura dispusă de DNA și au ridicat interdicția de a părăsi teritoriul României. Edilul a solicitat permisiunea de a lipsi din țară timp de zece zile, pentru a-și … - Criza politică se prelungește: Ilie Bolojan este indicat drept principalul responsabil pentru blocarea formării guvernului, din cauza „orgoliului” și a lipsei de flexibilitate.
Negocierile pentru formarea unui nou executiv bat pasul pe loc, iar principalul indicat ca responsabil pentru acest blocaj este liderul PNL, Ilie Bolojan. În timp ce țara se află fără un guvern cu puteri depline încă din 5 mai – moment în care cabinetul Bolojan a picat prin moțiune de cenzură – președintele liberalilor continuă … - Fostul ofițer DNA Marius Moise, achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de luare de mită
Curtea de Apel București a menținut definitiv achitarea lui Marius Moise, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul DNA, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, folosirea de informații nedestinate publicității și favorizarea făptuitorului. Hotărârea, pronunțată marți, respinge apelul formulat de DNA împotriva soluției de achitare și este definitivă. Instanța a respins …




