Politică

Ramona Bruynseels, deputat AUR: Pensiile rămân înghețate, dar Curtea de Conturi își majorează bugetul cu peste 30%

Austeritatea nu e pentru oricine! Curtea de Conturi primește un buget mai mare cu 32% pentru cheltuielile pe care le are cu personalul. Potrivit informațiilor noastre, instituția a angajat la începutul acestui an peste 100 de persoane, deși, potrivit ordonanței adoptate de Guvern, angajările la stat ar fi trebuit stopate.

În tot acest timp, pensiile, salariile și alocațiile au fost înghețate, veniturile românilor fiind, de fapt, tăiate, din cauza inflației de 5,1%.

Curtea de Conturi nu este singura instituție care primește mai mulți bani în 2025.

Bugetul Secretariatului General al Guvernului a crescut cu 8,3%, după intrarea UDMR la guvernare. Instituția vrea
să cheltuie 10 milioane pe „eficientizarea Palatului Victoria”, deși a făcut deja două licitații nefinalizate.

Între timp, CNA vrea să cumpere echipamente de înregistrare în sumă de patru milioane de lei.

Bugetul Serviciului de Informații Externe a crescut cu 5,4% față de 2024, în timp ce Serviciul de Protecție și Pază primește cu 15% mai mulți bani, iar Serviciul de Telecomunicații Speciale cu 50%.

Și bugetul SRI s-a majorat cu 11,6%. Asta, în timp ce cultura nu reprezintă o prioritate pentru PNL-PSD și UDMR, bugetul instituției fiind redus față de 2024. Și localitățile vor primi mai puțini bani.

AUR a votat împotriva acestor alocări nejustificate și va vota împotriva bugetului nerealist asumat de coaliție pentru anul 2025. În paralel AUR a depus 4674 amendamente la Legea bugetului de stat.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button